Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat rodul lui, pe care e vremea să-l culegem. A trecut oboseala nevoinţelor, dar să nu treacă râvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămână evlavia. Mai bine spus, a trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta e mai bun decât acela, iar acela pentru acesta s-a făcut. (...)

"Atât de mult am dorit să mănânc Paştele acesta cu voi", a zis Domnul (Luca 22,15). Iar dacă a dorit să prăznuiască Paştele împreună cu noi, atunci negreşit că a dorit să prăznuiască şi Învierea. Aşadar, când îngerii şi arhanghelii se bucură, iar stăpânul tuturor puterilor cereşti prăznuieşte el însuşi împreună cu noi, ce pricină de întristare mai rămâne?

Să prăznuim sărbătoarea aceasta atât de mare şi de luminată a Învierii Domnului nu numai cu prisos de bucurie, ci şi cu prisos de evlavie. Căci Domnul a înviat şi a înviat şi lumea dimpreună cu el şi legăturile morţii s-au rupt prin înviere. Adam a păcătuit şi a murit. Dar Cristos n-a păcătuit şi a murit. O, lucru nou şi minunat: acela a păcătuit şi a murit, acesta n-a păcătuit şi a murit! Pentru ce? Pentru ca acela ce-a păcătuit şi a murit să poată scăpa de legăturile morţii prin cel care n-a păcătuit, dar a murit. Aşa se petrece şi în afacerile băneşti: cineva, de multe ori, rămâne dator şi, pentru că nu are cu ce să plătească, este ţinut în lanţuri. Altul nu e datornic nimănui, dar, pentru că poate să plătească, plăteşte şi îl slobozeşte pe cel vinovat. Astfel s-a întâmplat şi cu Adam: era dator şi stăpânit de diavol, dar nu putea să plătească. Cristos nu era dator, nici nu era stăpânit de diavol, dar putea să plătească datoria. Şi iată că, venind, a plătit cu moartea sa pentru acela care era stăpânit de diavol, ca pe acela să-l slobozească.

Ai văzut isprăvile Învierii? Ai văzut iubirea de oameni a stăpânului? Ai văzut măreţia purtării lui de grijă? Să nu fim, aşadar, nerecunoscători faţă de un astfel de binefăcător, nici să nu ne lenevim sub cuvânt că a trecut postul, ci acum, mai mult chiar decât înainte, să avem mare grijă de suflet, ca nu cumva, îngrăşându-ne trupul, să rămână sufletul mai neputincios, sau nu cumva, îngrijindu-ne de rob, să neglijăm stăpânul! Căci care este folosul dacă, sub pretextul sărbătorii, mănânci peste trebuinţă şi depăşeşti în toate măsura? Acest lucru şi trupul îl pângăreşte, şi puterea sufletului o micşorează. Să păzim deci măsura şi trebuinţa, împlinind cu sufletul şi cu trupul cele cuvenite, ca nu cumva să vărsăm deodată toate cele adunate prin post. Vă opresc eu oare de la a vă desfăta de hrană şi de odihnă? Nicidecum. Vă îndemn însă ca, împlinindu-vă cele de trebuinţă, să nu depăşiţi măsura în desfătări, încât sănătatea sufletelor voastre să nu cunoască vătămare.