În biserica "Adormirea Maicii Domnului" din Nisiporeşti, sâmbătă, 29 martie, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel au primit hirotonirea întru preoţie 16 diaconi: 13 pentru Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, Provincia "Sfântul Iosif" din România şi trei pentru Ordinului Fraţilor Minori Capucini, Custodia "Fericitul Ieremia" din România.
La Liturghia de hirotonire, prezidată de PS Petru Gherghel, au participat PS Aurel Percă, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, pr. Ion Ciuraru, provincialul Franciscanilor Minori Conventuali din România, pr. Ubaldo Oliviero, custodele provincial al Fraţilor Minori Capucini din România, aproximativ 150 de preoţi din ţară şi din străinătate, rude ale candidaţilor, precum şi numeroşi credincioşi. Au fost prezente şi autorităţi civile locale şi judeţene.
În cadrul predicii, PS Cornel Damian a subliniat importanţa sacramentului Preoţiei în Biserică. De asemenea, a ilustrat cât este de important caracterul misionar al preotului, subliniind caracterul misionar specific franciscanilor.
La sfârşitul sfintei Liturghii, PS Aurel Percă a mulţumit Provinciei Franciscane Conventuale şi Custodiei Franciscane Capucine pentru tot aportul spiritual şi pastoral în Dieceza de Iaşi şi în Biserica Universală a lui Cristos.
Înainte de binecuvântarea finală a PS Petru Gherghel, neoprezbiterii au dat binecuvântarea de preoţi nou sfinţiţi tuturor celor prezenţi.
Neoprezbiterii
- Din Ordinul Fraţilor Minori Conventuali: Fabian Blaj (Buruieneşti), Lucian-Mihai Bobârnac (Bucureşti), Claudiu Doctoreanu (Bacău), Cătălin Fabian (Brusturoasa), Francisc-Lucian Ghervase (Bacău), Ciprian Iacob (Nisiporeşti), Daniel-Paul Iacob (Mirceşti), Claudiu Mărtişcă (Pildeşti), Virgil Petrişor (Săbăoani), Iulian Pişta (Valea Mică), Daniel-Cătălin Romila (Huşi), Silvestru Tifan (Berzunţi), Cristian-Eugen Valache (Bacău).
- Din Ordinul Fraţilor Minori Capucini: Vicenţiu Bejan (Galbeni), Cristinel Ghiurca (Galbeni), Flavian Faraoanu (Galbeni).