În numărul 5/221 al revistei Lumina creştinului (mai 2008, pag. 2), am redactat câteva rânduri despre Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni.
Se vede că scrisoarea nu a avut rezultatul dorit de apostol, de aceea a intervenit din nou prin ucenicul său, Timotei, iar mai apoi cu a doua scrisoare, despre care citim în introducerea ei (în Noul Testament, tradus de pr. Alois Bulai şi regretatul preot Anton Budău, Editura Sapientia, Iaşi, 2002), că este cea mai emoţionantă şi pasională dintre scrisorile pauline. Autorul o scrie în lacrimi, făcând o apărare a misiunii sale apostolice: îşi argumentează autoritatea, aminteşte de suferinţele îndurate, revelaţiile şi viziunile avute şi îngrijorările sale pentru creştinii din Corint.
În salutul final, din ultimele trei versete ale capitolului 13, este rezumată întreaga scrisoare: 1) Îi îndeamnă pe destinatari la bucurie, căci o trăire creştină râvnică este însoţită de prezenţa lui Dumnezeu; 2) Îi antrenează la căutarea desăvârşirii, adică a sfinţeniei, care este chemarea creştină propriu zisă; 3) Îmbărbătaţi-vă, le spune apostolul. Fiecare este supus încercărilor de tot felul, mai mici sau mai mari. Întrajutorarea este foarte bine venită pentru continuarea cu succes a drumului credinţei; 4) Să fiţi uniţi în cuget, căci aşa vor fi puternici cu adevărat; 5) Să trăiţi în pace, şi Dumnezeul iubirii şi al păcii va fi cu voi. De fapt, împlinirea voinţei lui Dumnezeu, de sfinţire, aduce pacea. În felul acesta, ori de câte ori se întâlnesc, creştinii se salută cu sărutul păcii.
Versetul final, 13, este mereu actual, fiind preluat în Liturghia creştină, şi este adresat participanţilor la serviciul divin: "Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi".
