Sfântul Paul, într-una dintre scrisorile sale, vorbeşte corintenilor despre viaţă ca despre o cursă de atletism pe un stadion, în care el însuşi, ca alergător, speră la final să primească cununa învingătorului: "Nu ştiţi voi că aceia care aleargă pe stadion, toţi aleargă, însă numai unul primeşte premiul? Alergaţi în aşa fel ca să-l câştigaţi. Orice atlet renunţă la toate. Ei o fac pentru a primi o coroană pieritoare. Însă noi [pentru] una nepieritoare. Deci eu aşa alerg, nu fără rost" (1Cor 9,24-26). Şi continuă apostolul neamurilor: "Aşa lupt cu pumnul, dar nu lovind în aer".
Cu privire la această ultimă afirmaţie şi rămânând pe acelaşi teren al termenilor sportivi, putem compara, într-un anume sens, viaţa cu un meci de box în care fiecare dintre noi putem fi spectatori sau chiar jucători, prezenţi în ring, ori de câte ori avem de înfruntat diverşi adversari: problemele cotidiene de tot felul, boala şi, în cele din urmă, moartea. Ne putem consola cu gândul că Dumnezeu dă fiecăruia adversari pe măsură în funcţie de categorie: uşoară, grea, adică nu suntem solicitaţi peste puterile noastre.
Suntem expuşi cu precădere unui adversar de temut, foarte abil şi puternic: diavolul cu ispitele sale de tot felul. Ceea ce ne susţine în luptă pe noi, creştinii, mai presus de puterile şi abilităţile noastre tactice, este harul lui Dumnezeu care lucrează în noi şi pentru noi prin sfintele taine ori de câte ori suntem dispuşi să apelăm la acest ajutor şi să-l primim, deschizându-ne acţiunii salvatoare a Domnului.
Slujindu-ne unii pe alţii cu iubire şi ajutându-ne reciproc ca membri ai aceleiaşi echipe condusă pe calea victoriei, adică a mântuirii, de Cristos Domnul nostru, vom putea spune cu sfântul Paul: "Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa. De acum îmi este rezervată coroana dreptăţii pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, judecătorul cel drept; şi nu numai mie, ci şi tuturor acelora care au iubit arătarea lui" (2Tim 4,7-8).
