Un an dedicat sfântului Paul a început la 28 iunie anul acesta şi se va încheia la 29 iunie 2009. Acesta a fost deschis de papa Benedict al XVI-lea sâmbătă, 28 iunie, cu rugăciunea de seară, înaintea solemnităţii Sfinţilor Petru şi Paul. La celebrarea din bazilica "Sfântul Paul din afara Zidurilor" a luat parte patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi reprezentanţi ai altor Biserici şi comunităţi creştine.
Un "mare eveniment spiritual şi pastoral", capabil să trezească în credincioşi "o înnoită încredere în Isus Cristos care ne cheamă să vestim şi să mărturisim evanghelia fără nici o teamă": astfel a sintetizat papa mesajul anului jubiliar duminică, 22 iunie, după rugăciunea "Îngerul Domnului" din Piaţa "Sfântul Petru".
Nu se cunoaşte cu certitudine anul naşterii sfântului Paul, dar experţii sunt de acord în a-l plasa între anii 7 şi 10 după Cristos. În baza acestor date, Biserica Catolică va celebra două milenii de la naşterea apostolului neamurilor.
Un an care are menirea, în primul rând, de a-l cunoaşte mai bine pe apostolul neamurilor. El a prezentat şi a comentat ca nimeni altul doctrina mântuirii şi persoana lui Cristos. Este important în acest an dedicat "celui de-al treisprezecelea apostol" să-i fie cunoscută activitatea, călătoriile şi bogăţia doctrinei conţinută în epistole.
O a doua caracteristică a Anului Sfântului Paul este legată de ecumenism. "Apostolul neamurilor, deosebit de angajat să poarte vestea cea bună tuturor popoarelor - a subliniat papa -, s-a cheltuit total pentru unitatea şi armonia tuturor creştinilor. Să binevoiască el să ne călăuzească şi să ne protejeze în această celebrare bimilenară, ajutându-ne să înaintăm în căutarea umilă şi sinceră a deplinei unităţi a tuturor mădularelor trupului mistic al lui Cristos".
În bazilica "Sfântul Paul din afara Zidurilor" din Roma s-a constituit un centru de organizare a tuturor activităţilor. Acolo a fost amenajată o capelă ecumenică, dând posibilitatea tuturor creştinilor să se roage în imediata vecinătate a mormântului sfântului Paul. Se vor putea face rugăciuni comune: catolicii împreună cu alte comunităţi creştine.
Au fost fixate, de asemenea, itinerare care să le permită pelerinilor să meargă la locurile legate de anii apostolului Paul petrecuţi în Roma; vizite la biserici şi situri arheologice, călătorii în Turcia, Siria, Ierusalim, Grecia, Malta şi Cipru, locuri pe unde apostolul a trecut, a predicat şi a fondat Biserici.
Pentru detalii, în privinţa iniţiativelor şi evenimentelor, se poate consulta situl www.annopaolino.org. Tot cu ocazia acestui an jubiliar, au fost tipărite o serie de cărţi şi reviste folositoare pentru meditaţia personală şi pentru celebrările comunitare.
Şi în Dieceza de Iaşi, alături de alte iniţiative, PS Petru Gherghel, prin scrisoarea pastorală de la 1 decembrie 2007, a fixat pentru Anul Sfântului Paul prezentarea în toate parohiile a 10 cateheze inspirate din Faptele Apostolilor (pregătite de Oficiul pentru Cateheză) şi a unui material cu 12 teme despre persoana, scrierile şi teologia apostolului neamurilor (elaborate de Oficiul pentru Pastoraţia Biblică).
Cu privirea îndreptată spre viaţa şi spre scrisorile apostolului neamurilor, Anul Sfântului Paul poate fi un timp de convertire, în care mulţi pot să experimenteze un nou Damasc. Un timp în care unii, asemenea apostolului care a căzut de pe cal, pot să încerce să coboare de pe înălţimile pe care ei înşişi s-au urcat, pentru a-şi cunoaşte propria viaţă de păcat şi să se lase împăcaţi cu Dumnezeu. Un timp potrivit pentru a creşte în cunoaşterea Domnului şi în dorinţa de a-l vesti şi celor care nu-l cunosc.