Nouăsprezece studenţi de la Institutul Teologic "Sf. Iosif" din Iaşi au fost hirotoniţi diaconi în ziua de 8 decembrie 2007 în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină".

În perioada 1-7 decembrie, viitorii diaconi au făcut exerciţii spirituale cu pr. Cristinel Fodor la Mănăstirea "Don Orione" din Iaşi.

Liturghia de hirotonire a fost prezidată de PS Petru Gherghel; au concelebrat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, şi 98 de preoţi. La celebrare au fost prezenţi mulţi credincioşi printre care şi părinţi, rude şi prieteni ai celor care urmau să fie hirotoniţi.

În cuvântul de învăţătură, ÎPS Ioan Robu a evidenţiat cadrul în care are loc hirotonirea întru diaconat: solemnitatea Neprihănitei Zămisliri şi proximitatea zilei în care papa Benedict al XVI-lea a semnat cea de-a doua sa enciclică intitulată Spe salvi. Excelenţa sa a subliniat faptul că Sfântul Părinte indică, în enciclica sa, câteva locuri în care învăţăm speranţa şi o ascultăm: rugăciunea, acţiunea de fiecare zi, suferinţa şi tema judecăţii - locuri ce se regăsesc şi în slujirea de diacon. Adresându-se viitorilor diaconi, le-a spus că drumul pe care au pornit este frumos, dar nu uşor; este un drum special; de multe ori vor întâlni semnul crucii, iar acest fapt îl vor descoperi în viaţa oamenilor lângă care vor munci ca diaconi şi ca preoţi.

După omilie a urmat ritualul propriu-zis al consacrării. PS Petru Gherghel şi ÎPS Ioan Robu au impus mâinile asupra candidaţilor la diaconat, în funcţie de dieceza în care aceştia îşi vor exercita slujirea.

La sfârşitul celebrării, noii diaconi au primit felicitări şi încurajări din partea PS Petru Gherghel şi a PS Anton Coşa.

* * *

Noii diaconi

Pentru Dieceza de Iaşi: Lucian Adam (Bahna-Nicoreşti); Ioan Balan (Huşi "Sf. Anton"); Adrian Blăjuţă (Răducăneni); Ştefan Bortă (Gârleni-Lespezi); Adrian Bulai (Gioseni); Laurenţiu Dăncuţă (Bacău "Fer. Ieremia"); Paul Fechetă (Adjudeni); Cristinel Gal (Pildeşti); Ciprian Laslău (Bacău "Sf. Cruce"); Eduard Păduraru (Gioseni); Emil-Ioan Robu (Săbăoani); Mihai Savin (Iaşi "Sf. Anton"); Romică Sociu (Bacău "Sf. Nicolae"); Sergiu-Doru Stoica (Roman "Fer. Ieremia"); Gabriel Trişcă (Roman "Sf. Tereza").

Pentru Arhidieceza de Bucureşti: Liviu-Marian Bulai (Roman "Inima Neprihănită"); Eusebiu Gabor (Satu Nou, NT); Petru Medveş (Adjudeni); Sergiu-Alin Pal (Roman "Sf. Tereza").