"Istoria voastră este un motor care vă pune în mişcare", a afirmat papa Paul al VI-lea către Acţiunea Catolică, în anul 1968, tocmai pentru a indica forţa propulsivă a unei experienţe mai mult decât seculară. Care sunt conţinuturile cele mai precise ale istoriei? Care sunt constantele, laitmotivele ce sunt parcurse şi care constituie lecţia principală pentru a ne interpreta prezentul şi a ne imagina viitorul?
Acţiunea Catolică este inserată în slujba Bisericii locale, ce are în episcop principiul său vizibil de unitate. Membrilor săi ea cere, ca şi unice condiţii, să fie botezaţi, domiciliaţi în Biserica locală şi să se angajeze scopului general apostolic al Bisericii. Inserată în drumul obişnuit al Bisericii locale, prezenţa Acţiunii Catolice în Biserică nu este nici generică şi nici în afara cotidianului, deoarece asociaţia se angajează ca viaţa fiecărei persoane să-şi găsească plinătatea în Cristos: să evanghelizeze bucuriile şi suferinţele cotidiene, speranţele şi decepţiile sale. În aceasta trăieşte şi crede Acţiunea Catolică! Membrii Acţiunii Catolice sunt misionari ai vieţii cotidiene, propunând o speranţă sigură şi durabilă, credinţa în Isus Cristos.
Acţiunea Catolică, aşa cum reamintea mereu papa Ioan Paul al II-lea, îşi are originea într-un dar special al Duhului Sfânt, o carismă ce îşi are descrierea sa completă în decretul conciliar despre apostolatul laicilor Apostolicam actuositatem: "Voi sunteţi, spunea papa, acei laici creştini experţi în faimoasa aventură de a face ca evanghelia să ia contact cu viaţa!".
La 15 ani de existenţă în Dieceza de Iaşi, aducem mulţumiri lui Dumnezeu pentru marele dar care este Acţiunea Catolică. Bărbaţi şi femei care trăiesc puternic înrădăcinaţi în pământurile lor, în comunitatea lor, în oraşul lor. Copii, tineri şi adulţi care doresc să-şi asume în comunitate aceste angajamente ca mărturie a unei fraternităţi care devine realitate pentru toţi.
Papa Benedict al XVI-lea spunea într-un mesaj adresat Acţiunii Catolice: "Dragi prieteni, să nu obosiţi în a reaminti tuturor că poate fi dificil - dar că e atât de necesar şi de frumos - că doar evanghelia poate satisface în mod deplin aşteptările inimii şi poate crea o adevărată umanitate!".
Mariei, protecţiei sale materne şi atente, încredinţăm drumul nostru, cerându-i darul reînnoirii. Ea, care a zămislit lumii viaţa, semn al reînnoirii prin excelenţă, să ne facă să explorăm orizonturile tot mai noi ale evangheliei şi ale istoriei; o reînnoire care nu urmează agitaţia capricioasă a lumii, dar este capabilă de a se "consuma" cu profunzimea şi căldura unei inimi convertite; o reînnoire care prinde viaţă în experienţa fiecăruia dintre noi.
Aşadar, să nu vă fie teamă, zburaţi tot mai sus, înaintaţi în larg, aveţi curajul viitorului!
Anca Lucaci
* * *
Comitetul Director
Preşedinte: Anca Lucaci Nr. de membri:
Vicepreşedinte: Narcis Jitaru
Administrator: Viorica Spătaru
Secretar: Lidia-Mariana Biciuşcă
Responsabil ACT: Daniela-Cristina Chelaru
Responsabil ACC: Claudia Benchea
Responsabil ACA: Gheorghe Cochior
Total membri: 1.844 în 41 de parohii şi 5 parohii simpatizante.