Există tot mai mulţi oameni ce îşi construiesc o viaţă în afara graniţelor din motive etice, dar mai ales profesionale. Acest "du-te-vino" a ajuns să facă parte din normalitate. Şi totuşi dacă e să analizăm oamenii de la începuturi, dintotdeauna a existat acest instinct de-a nu sta pe loc, de-a te mişca din locul natal, la sute şi apoi mii de kilometri.
Cum s-au integrat şi cum se integrează oamenii în altă societate cu valori şi mentalităţi diferite, decât cea proprie? Cum îşi dau seama că nu sunt diferiţi de ceilalţi, că într-un punct anume ajung să fie asemănători? Că universul poate deveni mic, cât un glob de cristal, în care oamenii se amestecă şi conştientizează că toţi formează una şi aceeaşi familie a cărui numitor comun este: speranţa. Speranţa unui viitor mai bun, speranţa unei vieţi dincolo de moarte, speranţa întâlnirii cu Dumnezeu.
Am înţeles aceasta în drumul finalizării studiilor, întâlnind un grup de oameni "colorat" de diferite naţionalităţi (germani, polonezi, italieni, chinezi), având în principiu, ca loc de întâlnire, clădirea prietenoasă a Parohiei Catolice din Konstanz. Aici s-au dezbătut teme religioase precum şi teme sociale, de către tineri de diferite confesiuni (catolici, evanghelici, luterani) cum ar fi: "Cum s-a născut credinţa", "Biblia şi autoritatea ei, astăzi" "Viaţă pentru curriculum vitae", "Interpretarea Bibliei în islam", "Globalizarea" etc.
Dintre diversele activităţi aş dori să menţionez una: într-o seară petrecută în capelă, ţinându-ne de mână, rugându-ne pentru anumiţi oameni (bolnavi, dispăruţi, ucişi, săraci) şi aprinzând o lumânare pentru ei, am simţit că omul poate face mult cu aproape nimic.
Dacă ştim să dăruim ceva din timpul nostru, dacă ştim să ascultăm şi să căutăm să înţelegem nu numai ceea ce există în jurul nostru, ci şi ceea ce se află departe de noi, vom reuşi să învingem zidul de ură dintre noi, ajungând la decizia de-a iubi şi prin aceasta de-a simţi pacea.
Mi-a rămas în minte cuvintele unui tânăr libanez, martor al atacurilor bombardamentelor: "Pacea în inimă e posibilă! Când omul este cel mai descurajat, încearcă el însuşi să se încurajeze. În ciuda suferinţei şi cu toate că ura a devenit din ce în ce mai puternică..., cred în această libertate. Da, libertate poate exista, aici şi acum!" ("Brief aus Taizé", Februar-März).
