Despre beatificare
Vaticanul a publicat un document de 46 de pagini, care se adresează episcopilor din întreaga lume, pentru ca aceştia să acorde maximă atenţie şi rigoare primei faze a unui proces de beatificare. Documentul, numit "Sanctorum mater" a fost publicat de Congregaţia pentru Cauza Sfinţilor. Se precizează că episcopii sunt cei care, primind de la comunitatea creştină semnalarea "faimei de sfinţenie", decid deschiderea procedurii canonice, denumită "etapă diecezană". Dacă este confirmată, aceasta este destinată să ajungă la Roma, la dicasterul competent, pentru finalizarea aşa-numitei "etape apostolice".

Căutarea adevărului
"Mijloacele de comunicare socială: la răscruce între protagonism şi serviciu. A căuta adevărul pentru a-l împărtăşi" este tema aleasă de Benedict al XVI-lea pentru Cea de-a 42-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale 2008. Arhiep. Claudio Maria Celli, preşedintele Consiliului Pontifical al Comunicaţiilor Sociale, spune că "tema invită la a reflecta asupra rolului îndeplinit de mass-media în relaţie mai ales cu riscul ca ele să devină autoreferenţiale şi să nu mai fie - sau nu doar - instrumente în slujba adevărului. Adevărul trebuie căutat şi împărtăşit". Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale este celebrată în duminica de dinaintea Rusaliilor, care în anul 2008 va fi la 4 mai. Mesajul Sfântului Părinte este publicat în mod tradiţional în ziua pomenirii sfântului Francisc de Sales, patronul jurnaliştilor, la 24 ianuarie.

Familia creştină
Peste două milioane de persoane s-au adunat duminică, 30 decembrie 2007, în Piaţa Colón din Madrid pentru a se exprima în favoarea "familiei creştine", într-o demonstraţie imensă, organizată de grupuri profamilie cu sprijinul ierarhiei catolice, care a dorit să transmită un mesaj pozitiv de susţinere a vieţii de familie. Demonstraţia a constituit şi o critică implicită la adresa politicilor guvernului socialist al ţării, incluzând recunoaşterea legală a căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi slăbirea restricţiilor cu privire la avort. O întâlnire de "Family Day" a fost organizată de Biserica Italiană la 12 mai 2007, la Roma.

Vizită anulată
Un grup de 67 de profesori universitari italieni au protestat împotriva planurilor privind vizita papei Benedict al XVI-lea la Universitatea "La Sapienza" din Roma, susţinând că Biserica a acţionat în direcţia suprimării ştiinţei. Mulţi intelectuali, oameni de cultură, precum şi clasa politică italiană s-au arătat şocaţi de această îndepărtare a Bisericii din şcoală. Sfântul Scaun, la 15 ianuarie, a anunţat că vizita prevăzută pentru 17 ianuarie, a fost anulată. La ceremonia la care ar fi trebuit să participe, discursul papei a fost citit de un profesor. Rectorul Renato Guarini a anunţat că îl va reinvita pe papa să viziteze universitatea romană. În duminica următoare, la Angelus, numeroşi profesori, studenţi, familii şi politicieni s-au adunat în Piaţa "Sf. Petru", pentru a-şi arăta afecţiunea faţă de Sfântul Părinte. La Universitatea "La Sapienza" sunt 4.500 de profesori şi 130.000 de studenţi.

Tony Blair catolic
Fostul premier britanic Tony Blair a fost primit în Biserica Catolică la 21 decembrie 2007, de către card. Cormac Murphy-O`Connor, arhiepiscop de Westminster. Blair participa în mod regulat la Liturghiile catolice alături de soţia sa, Cherie, şi de copii. Interesul său pentru catolicism a devenit evident de ani de zile, iar zvonuri despre convertirea sa oficială au apărut în iunie 2007, când s-a întâlnit cu papa Benedict al XVI-lea înainte de a-şi părăsi funcţia de premier.

Ucişi pentru credinţă
Într-o relatare de la sfârşitul anului 2007, privind morţile misionarilor, serviciul de ştiri Fides a redat 21 de slujitori ai Bisericii care au murit pentru credinţă în anul 2007. Raportul Fides include preoţi, persoane consacrate şi seminarişti care au fost ucişi în decursul anului. Se arată că numărul este ceva mai mic decât cel de 24 de persoane care au murit în anul 2006, şi 25 în anul 2005. În Asia au murit opt misionari: patru preoţi, trei diaconi şi un seminarist. În America Latină au fost şapte morţi: şase preoţi şi un călugăr. Mai surprinzător, doi preoţi au fost ucişi în casele lor în Spania.

Procedură uşurată
Israelul a stabilit o nouă politică prin care uşurează procesul de acordare a vizelor pentru preoţii şi persoanele consacrate catolice, acordând prioritate cererilor de viză din partea personalului catolic din ţările arabe. Restricţiile privind viza au constituit o problemă majoră pentru Patriarhia Catolică de rit latin de Ierusalim, care acoperă teritorii din Iordan şi Cipru. Începând din 9 ianuarie, Comisia Israeliană pentru Afaceri Interne a anulat necesitatea obţinerii premergătoare a vizei de intrare în Israel pentru turiştii din România, urmând ca, la intrarea pe teritoriul Israelului, viza turistică să fie acordată pentru 90 de zile. Această decizie va intra în vigoare în cel mult 90 de zile de la aprobarea ei.

Compania lui Isus
În biserica "Del Gesu" (a lui Isus) din Roma a început, la 7 ianuarie, Cea de-a 35-a Congregaţie Generală a Companiei lui Isus, Ordinul Iezuiţilor întemeiat de sfântul Ignaţiu de Loyola. Au concelebrat peste 200 de preoţi, printre care şi părintele olandez Peter Hans Kolvenbach, prepozitul general. Lucrările, care se vor încheia la 1 martie, au ca obiectiv alegerea unui nou prepozit general şi analiza tematicilor fundamentale pentru viaţa Companiei lui Isus. La 14 ianuarie părinţii participanţi au acceptat prin vot secret demisia prezentată de prepozitul general, care a condus Societatea lui Isus timp de aproape 25 de ani. La 19 ianuarie a fost ales noul superior general iezuit: pr. Adolfo Nicolas, de 71 de ani. La 1 ianuarie 2007, iezuiţii erau în total 19.216, dintre care 13.491 de preoţi, 3.049 de scolastici, 1.810 fraţi şi 866 de novici.

Alegere
Părintele Aurelio Pérez Garcia este noul superior general al Congregaţiei Fiilor Iubirii Milostive. A fost ales în luna ianuarie de cel de-al 9-lea capitul general al congregaţiei, reunit la Collevalenza, în regiunea italiană Umbria. Congregaţia este prezentă şi în Dieceza de Iaşi, la Barticeşti.

Din Taizé în România
Oraşul Geneva din Elveţia, a găzduit între 28 decembrie 2007 şi 1 ianuarie 2008, Cea de-a XX-a Întâlnire Ecumenică a Tinerilor, organizată de Comunitatea de la Taizé. La 30 decembrie 2007, fratele Alois, superiorul Comunităţii de la Taizé, i-a anunţat pe cei 40.000 de tineri prezenţi că următoarea întâlnire europeană va avea loc la Bruxelles (Belgia) între 29 decembrie 2008 şi 2 ianuarie 2009. S-a mai anunţat că următoarea întâlnire internaţională a tinerilor va avea loc în perioada 26-30 noiembrie 2008, în Africa, Kenya, în oraşul Nairobi. În cadrul Pelerinajului încrederii pe pământ din 2008, fratele Alois va merge între altele împreună cu fraţii în Poznan (Polonia), la 19 aprilie; în Dublin (Irlanda), la 25 aprilie; în Belfast, la 26 aprilie; în Torino (Italia), la 2 mai; în Cluj (România), la 31 mai, apoi va mai vizita oraşele Bucureşti şi Iaşi.