S-a încheiat Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (18-25 ianuarie). Ce au adus întâlnirile ecumenice din acest an?

În primul rând, trebuie subliniat faptul că zilele ecumenice au atras atenţia asupra rugăciunii.

Seară de seară, creştinii din diferite Biserici s-au adunat pentru a se ruga. Au fost în comuniune toţi cei care, prin rugăciune, au căutat unitatea: ortodocşi, catolici, anglicani şi protestanţi.

Rugăciunea a fost tema acestor zile prin textul propus spre meditaţie, luat din Scrisoarea întâi către Tesaloniceni (5,17): "Rugaţi-vă fără încetare".

Participanţii la Săptămâna de rugăciune din acest an au avut ocazia să se gândească şi să mediteze la importanţa rugăciunii în viaţa comunităţii şi a fiecărui membru. Ei au implorat împreună de la Domnul darul deplinei comuniuni, s-au rugat pentru depăşirea oricărei divizări între creştini, răspunzând în felul acesta dorinţei lui Cristos: "Ca toţi să fie una". Au realizat mai mult că rugăciunea e respiraţia sufletului şi sufletul ecumenismului.

În al doilea rând, anul acesta Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor a însemnat sărbătoare. S-au împlinit o sută de ani de când această iniţiativă există. Asta nu înseamnă că înainte de anul 1908 creştinii nu s-au rugat pentru unitate. Desigur, au făcut-o, şi textele rugăciunilor şi Liturghiilor din fiecare tradiţie dau mărturie că dorinţa creştinilor de a fi una a fost mereu. Însă acum o sută de ani a început această formă organizată de rugăciune împreună.

Perioada 18-25 ianuarie a însemnat amintire a ceea ce a fost bun în ultimii o sută de ani.

În al treilea rând, aceste zile au constituit o ocazie pentru întâlnire şi cunoaştere. În acest an, momentele de întâlnire în rugăciune s-au înmulţit. În România au avut loc întâlniri de rugăciune între ortodocşi, catolici şi protestanţi la Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Oradea, Cluj, Piatra Neamţ, Bacău, Roman, Huşi, Oneşti etc.

La Iaşi, în catedrala romano-catolică sau în catedrala mitropolitană au participat şi au ţinut cuvânt de învăţătură PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi locţiitor de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, şi PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi.

"Nu dorim să creăm confuzie, ci comuniune pentru a depăşi conflictele din trecut", a explicat PF Daniel. "Să intensificăm rugăciunea pentru unitate nu numai o săptămâna, ci în fiecare zi, şi mai ales atunci când în societate aducem mărturie pentru Cristos".

"Ne simţim ca fraţi..., stând în faţa lui Dumnezeu, Părintele nostru al tuturor, Pantocrator, avându-l pe Isus, Fiul său, alături de noi, care ne oferă şi nouă Spiritul său şi simţim deasupra şi în jurul nostru mulţimea sfinţilor din diferite epoci şi din diferite condiţii de viaţă, mai ales simţim aripile iubitoare ale Mamei noastre cereşti, numită pe drept astăzi Maica unităţii", a afirmat PS Petru Gherghel.

Au fost şi vor mai fi şi dintre aceia care sunt sceptici cu privire la ecumenism. Unii care au criticat şi nu văd cu ochi buni gestul de apropiere unii de alţii. Pentru ei, rugăciunile împreună duc la relativism, la indiferenţă faţă de propria credinţă sau, interpretând greşit şi răstălmăcind tradiţia Bisericii, văd în aceste zile creşterea şi dezvoltarea ereziei, păcat şi îndepărtare de adevăr.

Să găseşti în dorinţa creştinilor de a se ruga, de a citi şi de a medita împreună textele din Scriptură, de a se cunoaşte mai mult şi de a se apropia unii de alţii motive de revoltă şi de cârtire nu e un semn de maturitate, ci mai degrabă este un semn că trebuie verificată credinţa în Acela care s-a rugat "ca toţi să fie una" şi a spus că Tatăl din ceruri face să cadă ploaia peste toţi.