N-a fost nici ieri, dar nici cu mult timp în urmă: aveam 19 ani. Mândru că sunt tânăr, eram mulţumit de mine; eram convins că nu am prea multe defecte, dar multe calităţi. Pentru a-mi îndepărta orice gând tulburător, îmi spuneam că voi contribui şi eu cumva pentru rezolvarea problemelor lumii şi societăţii. Alţii? Nu prea intrau în calculele mele...
Într-o zi, sora mea mi-a arătat câteva fotografii pe care le primise de la o prietenă care, la rândul ei, le avea de la un misionar. Printre aceste imagini, aceea a unui tânăr cu chipul trist şi mâinile atinse de lepră, roase de boală. În mâinile putrezite deja, era toată mizeria lumii care mă interpela. Era Cristos care îmi spunea încă o dată, printr-o voce puternică, ceea ce îmi dăduse deja să înţeleg, în mod delicat, în profundul inimii: "Ai încredere în mine..., mergi... şi vei câştiga totul. Eu voi construi, într-un alt mod, visul tău, dacă eşti dispus să pierzi... pentru mine şi pentru alţii!"
Când mi-am anunţat tatăl că vreau să plec misionar, a rămas calm şi, cum nu găsea nimic altceva să-mi spună, îmi replică: "Nu te simţi bine cu noi?" Şi-a pus mâna la bărbie, şi a adăugat: "Oricum, dacă tu crezi că Dumnezeu te cheamă, nu voi fi eu acela care să te împiedic. Dar aminteşte-ţi doar un lucru: dacă pleci, nu uita că noi suntem oameni încăpăţânaţi care muncim şi pe timp urât". Era un alt mod de a traduce fraza Evangheliei: "Dacă pui mâna pe plug, nu mai privi înapoi".
Nu voiam ca logodnica mea să afle de la alţii şi nu mă simţeam pregătit încă să îi spun. Voind să fiu cinstit cu ea şi cu mine, am petrecut luni reflectând, pentru a fi sigur că acţionez din convingere şi nu din sentimentalism. Nu poţi glumi cu apelul Domnului, nici cu inima persoanei iubite... Într-o zi, ne-am dat întâlnire şi mi-am luat inima-n dinţi. "Am un secret să îţi spun, am bâlbâit eu, probabil te va durea, dar în inima ta mă vei înţelege..." Când am spus cuvântul care exprima tot, şi-a ascuns faţa în mâini. Câteva lacrimi lunecaseră printre degete. Când în sfârşit mă privi, mi-a spus: "Nu-mi va fi uşor, dar sper să-ţi pot spune curând că te admir! Drumul meu nu este atât de clar ca al tău, dar, oricare ar fi, sper ca Domnul să mă inspire să fac şi eu ceva... pentru el şi pentru alţii!".
Cu ajutorul persoanelor experimentate, străbătând mulţi ani de formare, Dumnezeu îţi cizelează un suflet de misionar. Apoi, într-o bună zi, pentru a simboliza ofranda totală, primeşti ungerea, iei paharul în propriile mâini: eşti preot. Pentru Cristos şi pentru alţii... A sosit mai pe urmă şi momentul plecării. Am ales Africa, marele continent negru, pentru că prietenul meu cu chipul trist şi mâinile roase de lepră era un african. După sosirea mea, am sperat mereu să-l întâlnesc, în mijlocul acelora unde trăiam, pe tânărul om prin care mi-a venit chemarea Domnului... L-am descoperit într-o duminică într-un local unde veneau toţi cei atinşi de lepră. I-am strâns puternic mâinile roase de maladie, apoi am celebrat Liturghia şi am luat ostia în mâini... Mâinile mele, de data aceasta, tremurau sub emoţia pe care inima mea o resimţea atingând pe Cristos agonizând în suferinţa altora... Pentru aceasta am venit, şi pentru aceasta am rămas dăruindu-mă cu bucurie până la capăt.
Traducere de Minodora Mărtinaş
