* Andrei Bulai (Roman). "V-aş ruga, după ce analizaţi copia alăturată să-mi spuneţi exact când aş putea trimite dosarul pentru pensie".

Conform art. 41 din legea nr. 19/2000, modificată şi completată, "pensia pentru limită de vârstă se acordă asiguraţilor care îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public. Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi.

Atingerea vârstei standard de pensionare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creşterea vârstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 de ani pentru femei şi de la 62 de ani pentru bărbaţi. Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi este de 15 ani. Creşterea stagiului minim de cotizare de la 10 la 15 ani se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi de 35 de ani pentru bărbaţi. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creşterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei şi de la 30 de ani pentru bărbaţi. Asiguraţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă, cu excepţia pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale, îşi pot continua activitatea numai cu acordul angajatorului".

În conformitate cu art. 42 din aceeaşi lege, "asiguraţii care au realizat stagiul complet de cotizare şi care şi-au desfăşurat activitatea, total sau parţial, în condiţii deosebite de muncă au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform următorului tabel:

Stagiul de cotizare în condiţii deosebite de muncă (ani împliniţi)Reducerea vârstelor standard de pensionare (ani împliniţi)
61
81,5
102
122,5
143
163,5
184
204,5
225
245,5
266
286,5
307
327,5
358

Vârstele standard de pensionare reduse nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 55 de ani pentru bărbaţi.

Conform datelor furnizate de dv., îndepliniţi condiţiile prevăzute de legea 19/2000 în ceea ce priveşte stagiul complet de cotizare (39 de ani, 11 luni şi 14 zile), dar nu îndepliniţi condiţia de vârstă (aveţi doar 52 de ani). Chiar în condiţiile în care aţi lucrat 24 de ani, 4 luni şi 17 zile în condiţii speciale, iar în conformitate cu art. 42 din legea 19/2000 aveţi dreptul la o reducere a vârstei de pensionare de 5,5 ani, cu toate acestea nu veţi putea depune dosarul de pensie pentru limită de vârstă decât la împlinirea vârstei de 55 de ani.

Dar, conform art. 50 din legea 19/2000, "asiguraţii care au realizat stagiile complete de cotizare, precum şi cei care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani, pot solicita pensie anticipată parţială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani. Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare".

Astfel, "asiguraţii care au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite sau în condiţii speciale de muncă, dar care nu se pot pensiona cu reducerea vârstei de pensionare pe această bază, pot beneficia de prevederile art. 50. În aceste cazuri, reducerea vârstei de pensionare nu poate fi mai mare de 5 ani".

Conform art. 52 "la împlinirea vârstelor standard de pensionare prevăzute de legea nr. 19/2000, pensia anticipată parţială devine pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării, prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare".