"Am fost răstignit împreună cu Cristos. Aşadar, nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Şi ceea ce trăiesc acum în trup, trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi s-a dat pentru mine. Eu nu resping harul lui Dumnezeu" (Gal 2,19-21).
Meditând în profunzime taina reconcilierii omului cu Dumnezeu, de care s-a despărţit prin păcat, sfântul apostol Paul se convinge că aceasta, reconcilierea, este opera Fiului lui Dumnezeu care s-a întrupat, "pentru noi oamenii şi a noastră mântuire". Prin suferinţa şi răstignirea sa, Isus ia asupra sa păcatele lumii, achită datoria imensă a oamenilor faţă de justiţia divină.
Oricine meditează cum se cuvine această taină a răscumpărării se vede obligat să dea un răspuns adecvat, personal, deoarece îşi dă seama că Isus Cristos a fost răstignit şi pentru el. Adeziunea la Cristos înseamnă, de fapt, identificare cu el, printr-o ucenicie constantă: "Cine nu îşi poartă crucea şi nu vine după mine, nu este discipolul meu" (Lc 14,27).
Apostolul neamurilor a înţeles foarte bine importanţa acestei adeziuni depline, irevocabile. De aceea, putea spune, cu mâna pe inimă: "Am fost răstignit împreună cu Cristos". Întreaga sa activitate evanghelizatoare este osteneală jertfelnică, martirică, pentru evanghelie, adică, identificare cu Cristos. Aşadar, declaraţia sa: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine", este expresia realităţii.
Elementul temeinic al trăirii sale "în trup" este credinţa în Fiul lui Dumnezeu.
Paul îşi dă seama cât de mult l-a iubit Cristos, prin jertfa sa răscumpărătoare. De aceea mobilul vieţii sale apostolice va fi mereu iubirea, care îl obligă, îl antrenează.
În aceste câteva rânduri din Scrisoarea către Galateni este cuprinsă învăţătura sa de bază.
Cooperarea sa continuă cu harul, "Eu nu resping harul lui Dumnezeu", este cheia vieţii sale de apostol exemplar şi totodată îndemn pentru fiecare creştin la o cooperare statornică, efectivă cu harul dumnezeiesc.
Revarsă asupra noastră, Doamne, belşugul harului şi al păcii tale !
