"Nu vreau, fraţilor, ca voi să rămâneţi în neştiinţă cu privire la cei decedaţi, ca să nu vă întristaţi ca aceia care nu au speranţă. Căci dacă noi credem că Isus a murit şi a înviat, la fel, prin Isus, Dumnezeu îi va aduce pe cei adormiţi împreună cu el" (1Tes 4,13-14).
Întemeiată de sfântul Paul, în a doua sa călătorie misionară, în colaborare cu ucenicii Sila şi Timotei, comunitatea creştină din Tesalonic, foarte receptivă şi trăitoare în Duhul Sfânt, totuşi nu este scutită de felurite încercări, îndeosebi din partea iudaizanţilor.
Nevoit să plece din mijlocul neofiţilor creştini, apostolul ţine legătura cu ei, prin scrisori, aşa cum făcea şi cu alte comunităţi evanghelizate de el.
Canonul Sfintelor Scripturi conţine, printre altele, şi două scrisori pe care apostolul neamurilor le adresează tesalonicenilor.
În prima, care este şi cea mai veche scriere din Noul Testament, scrisă în anul 50, în Corint, sfântul Paul le cere să umble "în dragostea lui Dumnezeu" şi să întreţină dragostea frăţească prin muncă.
Informat despre îngrijorarea tesalonicenilor cu privire la cei decedaţi, apostolul îi linişteşte, îndreptându-le atenţia spre Isus, cel care a murit şi a înviat.
Ancorat total în adevărul învierii lui Isus, fără de care zadarnică ar fi predicarea evanghelică şi credinţa creştinilor, acelaşi apostol îi asigură că tocmai aşa cum Isus a murit şi a înviat, la fel, şi aceia care trăiesc şi mor în Cristos vor fi aduşi de Dumnezeu să fie împreună cu el. Această încredinţare luminoasă îl face pe fiecare creştin să răzbată cu succes prin toate dificultăţile vieţii pământeşti, susţinut de darul înşeptit al Duhului Sfânt, cel trimis de Isus de la Tatăl.
