Poetul german Hermann Bahr mărturisea odată despre sine: "Eu am băut apă din toate izvoarele vremii şi eram mereu însetat. În marea inimii mele m-am întors la credinţă. Ca să aflu adevărul, lumina lăuntrică, certitudinea, am început să mă rog. Necesitatea spirituală m-a învăţat să mă rog... Şi credinţa nu m-a dezamăgit, rugăciunea mea a fost ascultată. Eu am aflat în Dumnezeu împlinirea dorinţelor mele, pornirile sălbatice au dispărut".
În vremurile noastre este atâta lume care se adapă la izvoarele timpului, caută mulţumirea şi fericirea în lucruri pământeşti: unii în setea după bunuri pământeşti, alţii în lăcomie, în special abuzul de băutură, alţii în satisfacerea poftelor josnice. Dar omul rămâne mereu nemulţumit.
Adevărata pace şi satisfacţie sufletească i-o poate oferi numai credinţa în Dumnezeu. Dar calea cea mai sigură spre Dumnezeu este rugăciunea.
Despre Isus Cristos, Mântuitorul nostru, ne spune sfânta Evanghelie că petrecea nopţi în rugăciune. Deseori se retrăgea în Grădina Ghetsemani spre a se ruga. El ne învaţă zicând: "Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită".
Calea aceasta au urmat-o atâţia oameni mari ai Bisericii care ne învaţă nu numai cu pilda vieţii lor, ci şi prin cuvinte calea regească a rugăciunii.
Sfântul Ioan Damaschin spunea: "Rugăciunea este ridicarea minţii spre Dumnezeu". Cam în acelaşi fel vorbea şi sfântul Ambrozie când zicea: "Rugăciunea se urcă la Dumnezeu, iar Dumnezeu se coboară la tine".
Viaţa aceasta este o luptă mare şi greu de dus şi avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Ca atare sfântul Ioan Gură de aur zicea: "Rugăciunea ta este o armă puternică, o comoară nesecată, o mare bogăţie, rădăcina şi mama a nenumărate bunuri".
Cam în acelaşi fel vorbeşte şi scriitorul Tertulian când zice: "Rugăciunea este aceea care îl învinge pe Dumnezeu; rugăciunea şterge păcatele, alungă ispitele, răpeşte prigonitorilor puterea; ea aduce mângâiere în întristare".
În vremea ultimului război mondial o distinsă doamnă din Germania a primit de la fiul ei de pe front din Polonia următoarea scrisoare: "Dragă mamă, tu ai avut grijă să ne înveţi de toate: limbi străine, matematică, muzică, pictură, dansuri, numai un singur lucru nu ne-ai învăţat, să ne rugăm. Eu aici pe front văd în jurul meu camarazi care se roagă şi nu sunt răi, iar în rugăciune ei găsesc putere şi speranţă. Numai noi, cei doi copii ai tăi, nu ştim să ne rugăm; noi nu cunoaştem spiritul rugăciunii. Ce săraci suntem!" Şi amândoi tinerii au murit pe front, iar mama de durere s-a îmbolnăvit.
Istoria aceasta cu un sfârşit aşa de tragic să ne deschidă ochii la toţi. Părinţii să se roage şi cu pilda vieţii lor să îndrume pe calea credinţei, să îndrume la sfânta Liturghie. Să nu uităm niciodată că suntem călători pe acest pământ, iar speranţa noastră este la Dumnezeu, pe care îl vom găsi mereu în rugăciune.
