"Toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm: Abba, Tată! Însuşi Duhul dă mărturie duhului nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu. Iar dacă suntem fii, suntem şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu el, ca împreună cu el să fim şi preamăriţi" (Rom 8,14-17).
Analiza corectă a fiinţei umane duce la următoarele constatări: a) trupul, cu viaţa lui temporară (minerală, vegetativă, senzitivă); b) sufletul nemuritor (raţional, volitiv, supranatural).
Calitatea de capodoperă a creaţiei pe care o are omul vizează tocmai nemurirea sufletului său şi capacitatea acestuia de a intra în circuitul vieţii divine prin har. E tocmai ceea ce vrea sfântul apostol Paul să spună comunităţii creştine din Roma (prin extensie tuturor creştinilor din toate timpurile şi locurile), în scrisoarea din care am citat mai sus.
Prin Botez, creştinul primeşte Duhul înfierii. Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos, ne-a învăţat să ne adresăm lui Dumnezeu, spunându-i "Tatăl nostru". Duhul Sfânt, trimis de Fiul de la Tatăl, ne aminteşte mereu, prin inspiraţiile sale, că suntem fii adoptivi ai lui Dumnezeu, fii duhovniceşti, trăitori ai vieţii spirituale de sfinţenie, care ne asigură adevărata, suprema moştenire împreună cu Cristos pe care îl urmăm prin lepădarea de păcat şi în purtarea zilnică a crucii rezervate fiecăruia.
Aşa cum Isus Cristos, prin cruce, a învins păcatul, a înviat şi s-a înălţat în slava Tatălui, la fel va fi şi cu noi, ucenicii săi.
Este chemarea permanentă a Duhului Sfânt, călăuzitor spre patrie.
