Sfânta Scriptură şi familia

Tema noului an pastoral, manifestări legate de Anul Sfântului Paul, iniţiative referitoare la episcopul martir Anton Durcovici, aducerea moaştelor fericitului Ieremia Valahul au fost câteva dintre subiectele abordate la întâlnirea Consiliului Pastoral Diecezan şi a Consiliului Prezbiteral.

Întrunirea, convocată de păstorul diecezei, a avut loc joi, 18 octombrie, în sala mare a Casei de Reculegere a Părinţilor Verbiţi din Traian. Au participat PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, preoţi, persoane consacrate şi laici: în total 87 de membri.

Pe ordinea de zi au fost incluse: prezentarea procesului verbal de la ultima întrunire, o temă biblică vizând noul an pastoral dedicat Sfintei Scripturi, prezentarea proiectului pentru cursurile de perfecţionare a preoţilor, expunerea iniţiativelor catehetice la nivelul oficiilor diecezane, analiza celebrărilor care se vor organiza în luna mai a anului 2008 în memoria episcopului martir Anton Durcovici, prezentarea cursurilor de teologie pentru laici, o expunere din partea Centrului Misionar Diecezan...

Întâlnirea a fost moderată de pr. Dumitru Farcaş, care a deschis adunarea şi a prezentat principalele puncte ce vor fi analizate.

Pr. Alois Moraru, secretarul executiv al Consiliului, a prezentat procesul verbal al întrunirii Consiliului Pastoral Diecezan care a avut loc în ziua de 11 decembrie 2006.

Prima temă a întrunirii a fost prezentată de pr. Cristinel Fodor, vicar episcopal pentru Evanghelizare, Sacramente şi Pastoraţie, care a făcut o retrospectivă a principalelor iniţiative care au fost promovate în dieceză în anul pastoral 2006-2007. Pe baza aspectelor pozitive surprinse în parohii, în casele comunităţilor călugăreşti şi în instituţiile de învăţământ, ţinând cont de noile situaţii pe care le trăiesc creştinii în zilele noastre, a anunţat tema noului an pastoral: "Sfânta Scriptură şi familia". În acest sens a prezentat intenţia oficiilor pe care le coordonează de a edita un set de cateheze şi istorioare biblice care să-i ajute pe soţi să găsească modele biblice pentru a depăşi situaţiile grele pe care le întâlnesc în viaţa de familie. În continuare, pr. Iosif Antile a vorbit despre Anul Paulin propus de Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea pentru perioada 28 iunie 2008 - 29 iunie 2009. Cu această ocazie se va comemora jubileul de 2000 de ani de la naşterea apostolului neamurilor, se va reflecta mai mult la convertirea lui Saul şi cea a creştinului de astăzi, precum şi asupra rolului pe care apostolul Paul l-a avut la răspândirea creştinismului, preconizându-se o largă orientare ecumenică. Responsabilul cu Oficiul pentru Evanghelizare şi Pastoraţie Biblică a subliniat principalele iniţiative care vor fi propuse pentru noul an pastoral: vor fi pregătite 12 teme catehetice, se vor edita cărţi despre viaţa şi opera sfântului Paul, se vor organiza pelerinaje în Italia, Grecia şi Turcia, se vor căuta modalităţi pentru a organiza o sesiune de comunicări ştiinţifice.

Intervenţia PS Petru Gherghel a surprins multiple aspecte sesizate în cadrul vizitelor pastorale, făcând anumite observaţii şi aprecieri privind modul în care preoţii, persoanele consacrate şi laicii s-au implicat în răspândirea cuvântului lui Dumnezeu în rândul comunităţilor.

Tema a doua a întâlnirii a fost prezentată de pr. Eduard Coşa, responsabilul Oficiului pentru Cler. Sfinţia sa a expus mai multe argumente pentru formarea permanentă a preoţilor, aspecte surprinse din decretul conciliar privind slujirea şi viaţa preoţească Presbyterorum ordinis (nr. 19), exortaţia apostolică Pastores dabo vobis (nr. 70) şi din dezbaterile Sinodului diecezan (nr. 169). Temele propuse pentru aceste cursuri sunt: enciclica papei Benedict al XVI-lea: Deus caritas est, cartea aceluiaşi papă: Isus din Nazaret, documentul Sacramentum caritatis etc. În modul acesta "preoţii vor reuşi să fie cât mai apropiaţi de contemporanii lor, vor susţine un proces personal de convertire şi vor găsi motivaţii suficiente pentru activitatea lor".

A treia temă supusă atenţiei s-a referit la diferite proiecte pentru catehezele speciale ce se vor ţine în noul an pastoral. Pr. Felician Tiba a prezentat intenţia Oficiului pentru Cateheză, pe care îl coordonează, de a edita noi şi diverse seturi de cateheze. În ciuda aprecierilor pesimiste, catehezele sunt foarte practice, elaborate de persoane diferite, cu multe exemplificări din viaţa de zi cu zi. S-a solicitat preoţilor şi cateheţilor din dieceză să colaboreze cu acest oficiu pentru a fructifica experienţa atât de bogată a unor comunităţi, precum şi găsirea unor alternative de promovare a catehezelor în rândul grupurilor de copii, tineri şi adulţi.

Pr. Claudiu Iştoc, directorul Centrului Misionar Diecezan, a prezentat principalele linii ale angajării misionare promovate de Dieceza de Iaşi, insistând asupra sensibilizării misionare care trebuie să fie promovată de fiecare comunitate parohială. S-au evidenţiat câteva propuneri: luna octombrie şi Postul Mare să fie marcate prin mai multe iniţiative pentru susţinerea misiunilor, să se propună în perioada Adventului o zi specială pentru misiuni, să se marcheze mai bine ziua de 6 ianuarie ca o zi a "copiilor misionari", să se răspândească Almanahul misionar, să se continue cursurile de formare misionară, să se promoveze laici pentru a merge în misiuni etc.

Un alt punct al întâlnirii s-a referit la cursurile speciale pentru laici care se organizează la Casa de Reculegere a Părinţilor Verbiţi din Traian. Pr. Gianfranco Maronese a subliniat necesitatea acestor cursuri şi realizările pe care le-au avut în cei şapte ani de funcţionare a Şcolii de Teologie pentru Laici. S-a prezentat programul cursurilor, evidenţiindu-se principalii colaboratori, modul de finanţare, diplomele acordate, neajunsurile întâmpinate şi finalitatea cursurilor. PS Petru Gherghel a sugerat ca astfel de cursuri să se organizeze şi în alte localităţi ale diecezei, menţionând şi anumite dificultăţi în organizarea lor.

Păstorul diecezei a prezentat programul special pe care îl propune pentru luna mai 2008: celebrări legate de memoria episcopului martir Anton Durcovici. Pentru ziua de 10 mai este prognozată desfăşurarea unui pelerinaj diecezan la Sighetu Marmaţiei; în ziua de 11 mai se va depune în catedrala din Iaşi o urnă cu pământ luat din Cimitirul Săracilor, unde au fost îngropaţi peste 50 de ierarhi şi oameni politici care au murit în închisoarea de acolo; în ziua de 17 mai se va celebra o Liturghie solemnă cu participarea tuturor episcopilor catolici din ţară; editarea unei medalii comemorative şi punerea unei plăci în catedrala veche din Iaşi; realizarea unor studii de către Departamentul de Cercetare Ştiinţifică din cadrul Episcopiei de Iaşi; organizarea unor sesiuni ştiinţifice şi culturale în memoria episcopului Durcovici etc.

În cadrul reuniunii Consiliului Prezbiteral şi a Consiliului Pastoral Diecezan s-a abordat şi aducerea în dieceză a moaştelor fericitului Ieremia Valahul. În acest sens, s-au propus două date la care să se încoroneze strămutarea osemintelor "sfântului nostru" din Napoli la Oneşti: 8 mai sau 31 mai.

În încheierea întâlnirii, Preasfinţitul Aurel Percă a prezentat mai multe aspecte administrative ale Episcopiei de Iaşi: definitivarea statutului Bisericii Catolice din România, o mai bună structurare a parohiilor şi congregaţiilor călugăreşti pentru obţinerea personalităţii juridice, împărţirea diecezei în trei vicariate (Bucovina, Moldova şi Vrancea), inventarierea tuturor bunurilor mobile şi imobile ale parohiilor diecezei, realizarea unor albume de fotografii ale edificiilor aparţinând Bisericii locale, inventarierea arhivelor etc.