A prezenta scoutismul, cu ocazia centenarului, ca o aventură nu este o exagerare; aventura este "o acţiune îndrăzneaţă, cu multe pericole" ce urmăreşte împlinirea unor idealuri. Mişcarea Scout ţine seama de tendinţa tinerilor spre aventură şi se străduieşte cu succes să o orienteze spre formarea globală a persoanei în contact cu o comunitate educativă. Prin jocuri, autoeducaţie şi prin metoda sa specifică aplicată de lideri are ca ideal de a lăsa lumea un pic mai bună de cum a fost găsită.
Termenul scouting (scout = cercetăşie) făcea referinţă la soldaţii de frontieră şi în mod simbolic este aplicat tinerilor ce se pregătesc pentru viaţă formându-şi prin "metoda scout" caracterul, abilitatea manuală, sănătatea fizică şi capacitatea de a sluji.
În 1907 Baden-Powell, care ca ofiţer avusese mai multe experienţe de a conlucra cu tinerii, observând cu amărăciune că tinerii londonezi duceau o viaţă dezordonată a organizat o ieşire pe insula Brownsea cu un grup de 20 de tineri. Experienţa militară, disciplina, intuiţia pedagogică şi carisma sa l-au ajutat nu numai să facă din acei tineri nişte prieteni, ci chiar nişte persoane transformate. Această experienţă a devenit emblematică şi definitorie.
Tenacitatea ofiţerului Baden Powell, aprecierile de care s-a bucurat "experimentul" şi încă mulţi alţi factori sunt premisele unei aventuri care nu a îmbătrânit, deşi în acest an depăşeşte 100 de ani şi a cuprins toate continentele. Baden-Powell, dând explicaţii despre scoutism, preciza: "Noi în scoutism propunem un ambient şi este cel pe care Dumnezeu l-a pus la dispoziţia tuturor: câmpul deschis, fericirea, a fi utili altora. Capul însuşi participă la această fericire şi trăieşte bucuria de a fi util altora. El descoperă (...) că prestează oamenilor şi lui Dumnezeu o slujire care este demnă de o viaţă".
Rolul religiei este fundamental în educaţia din cadrul Scout. Baden-Powell spunea: "Am fost întrebat: "Cum intră religia?". Răspunsul meu a fost că religia nu trebuie să intre, pentru că ea este deja înăuntrul. Ea este factorul fundamental care prevalează în scoutism".
Preluând "metoda Scout", Biserica Catolică a adaptat-o şi a adoptat-o. Scoutiştii catolici sunt organizaţi în Conferinţa Internaţională a Scoutismului Catolic (CICS) ce urmăreşte păstrarea identităţii catolice accentuând aspectele proprii şi bogăţia pe care elementele metodei Scout le primeşte de la spiritualitatea catolică. Papa Ioan Paul al II-lea sublinia: "Întâlnirea scoutismului cu credinţa catolică s-a revelat fecundă, ca o şcoală a creşterii pentru creştinii autentici şi ca un izvor de autentică spiritualitate".
Mişcarea Scout s-a răspândit cu multă facilitate devenind o mare organizaţie cu anumite puncte comune, dar şi cu o mare diversitate. În mod practic ea reuşeşte să adune împreună mulţi tineri cu scopuri şi idealuri asemănătoare; persoane care îşi fundamentează existenţa lor pe principii de pace şi de fraternitate. Biroul Mondial al Mişcării Scout declară că actualmente sunt scoutişti în 216 ţări, având peste 28 de milioane de membri.
Respectul pentru identitatea şi conştiinţa persoanelor, fidelitatea faţă de principiile întemeietorului mişcării Scout şi faţă de înaintaşi sunt condiţii de mare importanţă pentru a nu permite denaturarea acestei "aventuri" care a favorizat educaţia multor personalităţi, sfinţirea multor creştini, jertfirea unor eroi pentru patrie şi mărturia unor sfinţi chiar primiţi în calendare.
Mai ales cercetaşii catolici conştienţi de responsabilitatea lor, preocupaţi de a fi persoane de onoare, împlinindu-şi propriile datorii pot şi trebuie să fie garanţi şi purtători ai unei ştafete de umanism şi educaţie sănătoasă peste secole, iar activitatea lor un motiv de fericire pentru ei şi pentru tinerii cu care lucrează.
