Prima zi a anului 2007 a însemnat intrarea României în Uniunea Europeană. Evenimentul a creat euforie pentru unii, indiferenţă sau îngrijorări pentru alţii, arogarea de merite pentru politicieni. Dar cu ce am intrat în UE? Va fi mai bine sau mai rău?
Mulţi au crezut şi continuă să creadă că intrarea României în Uniunea Europeană înseamnă sfârşitul tuturor necazurile aduse de tranziţiile prin care am tot trecut. Aceştia subliniază în primul rând că UE înseamnă comerţ liber, libertate de a călători, prosperitate, mulţi bani care vor veni. Pentru alţii evenimentul înseamnă multe îngrijorări, aduse mai ales de adaptarea la "acquis-ul comunitar": ce se va întâmpla cu multe tradiţii şi obiceiuri ale românilor?
La începutul lunii ianuarie, am fost la sfinţirea caselor într-un sat din Moldova. Acolo am realizat mai bine cu ce am intrat în Europa. Ca acel sat sunt majoritatea. Case fără lumină electrică, zile fără curent electric pentru întreg satul la prima adiere de vânt, bătrâni care de-abia îşi duc traiul de azi pe mâine, drumuri impracticabile, sărăcie lucie pentru că lipseşte asistenţa socială, iar pensiile sunt extrem de mici. Din agricultură oamenii de-abia reuşesc să trăiască şi de cele mai multe ori cheltuielile pe arat şi pe semănat întrec ceea ce adună toamna. "Am noroc cu băiatul care lucrează în Italia, spunea unul dintre ei. El mai trimite bani ca să ne putem descurca". Un bătrân, rămas singur, mărturisea că un nepot îi mai trimite câte ceva şi aşa îşi mai poate cumpăra ulei şi cele trebuincioase în casă.
Poate că una dintre ilustraţiile cele mai bune ale intrării noastre în UE o constituie scena văzută de un preot prin Târgu Frumos în primele zile ale anului. O căruţă veche trasă de doi cai care de-abia se mai ţineau pe picioare de slabi ce erau. Căruţaşul însă avea pus la loc de cinste steagul Uniunii Europene.
Am intrat cu credinţa şi cu ataşarea de Biserică, cu valorile noastre creştine, au spus unii. Poate că aşa este. Însă ce va mai rămâne din toate acestea după disiparea în marele ocean al legilor permisive în materie de morală?
Când suntem învăţaţi că trebuie să respectăm familia alternativă, că divorţul nu mai e o nenorocire, că înainte de căsătorie trebuie să existe convieţuire, că avortul intră în drepturile femeii, că religia şi credinţa sunt numai chestiuni personale, că mersul la biserică nu mai este important şi nici profitabil, că faptele de caritate trebuie lăsate pe seama statului, că pentru a nu leza spiritul religios al altora trebuie să spunem mai rar numele lui Cristos sau trebuie să înlăturăm semnele şi simbolurile creştine până şi de pe felicitări, când comercialul primează la marele sărbători camuflând tot mai mult mesajul etc. atunci înţelegem că trebuie depuse mari eforturi pentru a rămâne creştini, cu valorile pe care susţinem că le avem.
În faţa acestora este binevenită repetarea gestului făcut de multe biserici la trecerea dintre ani: rugăciunea ca Dumnezeu să ne păzească de tot ce-i rău.
