Papa Benedict al XVI-lea, în perioada 9-14 mai, a întreprins o vizită apostolică în Brazilia, având ca obiective încurajarea poporului creştin în practicarea credinţei şi deschiderea lucrărilor Celei de-a V-a Conferinţe Generale Episcopale Latino-Americane şi Caraibiene.
Vizita Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea în cea mai mare ţară catolică din lume a cuprins mai multe aspecte: a luat contact cu viaţa de credinţă a poporului brazilian, a felicitat credinţa acestora, a ridicat la cinstea altarelor pe fratele Galvăo şi a deschis lucrările Celei de-a V-a Conferinţe Generale Episcopale Latino-Americane şi Caraibiene, cu tema "Discipoli şi misionari ai lui Isus Cristos, pentru ca popoarele noastre să aibă viaţă în el". Într-o ţară care se confruntă cu probleme economice, sociale şi morale, unde sectele câştigă tot mai mulţi adepţi, iar clerul este puţin numeros, papa a cerut o trăire autentică a credinţei, cateheze sistematice cu tinerii şi copiii şi o promovare sănătoasă a familiei.
După ce a ajuns în aeroportul Săo Paulo, miercuri, 9 mai, pontiful a salutat cu multă afecţiune poporul brazilian: "Brazilia ocupă un loc foarte special în inima papei, nu doar pentru că e catolică şi are numărul cel mai mare de credincioşi catolici, ci mai ales pentru că e un popor bogat în potenţialităţi, cu o prezenţă eclezială care e motiv de bucurie şi speranţă pentru toată Biserica".
A doua zi, joi, 10 mai, papa a celebrat o sfântă Liturghie în capela mănăstirii "Săo Bento a Săo Paulo", după care l-a întâlnit pe preşedintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva. Momentul central al zilei l-a constituit întâlnirea cu tinerii pe stadionul municipal din Pacaembu. Papa i-a îndemnat să fie aproape de Dumnezeu, izvorul adevăratei fericiri: "Tinerii trebuie să înfrunte viaţa ca o continuă descoperire, fără a se lăsa înşelaţi de mode, ci de reflecţia profundă despre sensul vieţii şi misterul lui Dumnezeu". După întâlnirea cu tinerii, pontiful s-a întâlnit cu reprezentanţii altor religii şi confesiuni.
În cadrul sfintei Liturghii, vineri, 11 mai, papa Benedict al XVI-lea a canonizat pe fericitul Galvăo, primul sfânt brazilian. Cu această ocazie papa a elogiat virtuţile acestui sfânt călugăr franciscan, în special devoţiunea faţă de Euharistie şi evlavia către Maica Domnului. În seara aceleiaşi zile papa a vizitat Seminarul "Bom Jesus" din Aparecida, încurajând clerul şi persoanele consacrate la o trăire autentic creştină: "Mărturia unei preoţii trăite bine înnobilează Biserica, trezeşte admiraţie în credincioşi, este izvor de binecuvântare pentru comunitate, este cea mai bună promovare vocaţională, cea mai autentică invitaţie pentru ca şi alţi tineri să răspundă pozitiv la chemarea Domnului".
Sâmbătă, 12 mai, papa a participat cu preoţii, călugării, seminariştii şi persoanele consacrate la rugăciunea Rozariului şi la Vespere.
În cadrul Liturghiei din ziua de duminică, 13 mai, papa a inaugurat Cea de-a V-a Conferinţă Generală a Episcopatului Latino-American şi Caraibian, subliniind la momentul omiliei că adevărata credinţă a făcut din "America Latină un continent al speranţei". S-au deschis apoi în sala conferinţelor sanctuarului din Aparecida lucrările propriu-zise ale conferinţei.
Papa s-a întors în Vatican, luni, 14 mai, încheind a şasea călătorie apostolică.
Conferinţele Generale Episcopale Latino-Americane precedente s-au desfăşurat în Brazilia (1955), Columbia (1968), Mexic (1979), Republica Dominicană (1992).
Marius Enăşel
* * *
Republica Federativă Brazilia
Suprafaţa: 8.514.877 km2
Populaţia: 188.078.261 (22 km2)
Capitala: Brasilia
Culte: catolici (74%), protestanţi (13,4%), atei (7,4%),
practicanţi ai spiritismului (1,3%), alte religii (2%)
Ziua naţională: 7 septembrie