Întâlnirea tinerilor de duminică, 6 mai, din Parohia "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iugani, gazda Zilei Tineretului la nivel diecezan din acest an, a constituit posibilitatea unei întâlniri în bucurie, prin ceilalţi, cu Domnul.
Textul evanghelic care i-a condus pe tineri a fost "Aşa cum eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul" (In 13,34). Au participat PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, 60 de preoţi, autorităţi locale şi judeţene, peste şapte mii de persoane.
În mesajul adresat de PS Petru Gherghel tinerilor din dieceză este formulată invitaţia de a pătrunde cel mai profund adevăr primit de la Dumnezeu, iubirea. O invitaţie la iubire, primirea şi purtarea ei în mediile în care trăim. În acelaşi mesaj era lansată şi invitaţia participării la Ziua Tineretului, la nivel diecezan, de la Iugani.
Numărul tinerilor prezenţi a fost 4.640 înscrişi, la care se adaugă tinerii din Iugani şi tinerii care nu au trecut pe la centrele de primire -, dintr-un număr de 119 parohii participante. Trebuie menţionată şi implicarea asociaţiilor prezente în dieceză: Acţiunea Catolică, Scout, Kolping.
Programul a început sâmbătă, 5 mai, când au avut loc Laboratoarele de idei, prin care s-a dorit să se propună tinerilor interesaţi idei pentru o mai bună angajare în comunităţile din care provin: Voluntariatul (Claudiu Petrina - Caritas, Iaşi), Teatru social (Cornel Bulai - Kolping Moldova), Jocuri de grup (pr. Antonio Ferrari - Iozefini, Roman), Teoria şi tehnica afişului (pr. Tiziano Baracco - Salezieni), Abilităţi manuale (Fiicele Duhului Sfânt - Iugani). Tot din programul de sâmbătă a făcut parte şi momentul intitulat Plen - Marele joc (Iosif Ilieş, Salezieni). Seara, la ora 20.30, în biserică a avut loc o oră de rugăciune.
A doua zi, duminică, începând cu ora 9.00, tinerii au luat parte la un program cultural-religios din care au făcut parte următoarele momente: salutul din partea parohiei Iugani (pr. paroh Marcel Blaj); salutul pr. Felix Roca, responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Tinerilor, Copiilor şi Asociaţiilor; Imnul 2007; pantomimă (un grup din Iaşi); mărturii pe baza mesajului Sfântului Părinte - în stil talk-show (mărturii: Adrian Secal, Claudia şi Mihai Benchea, Adelina Cata; melodii: Andrei Laslău; dans (Liceul Catolic din Bacău); melodie - Isabela Nechifor (Liceul Catolic din Iaşi); repetiţia cântărilor de la Liturghie.
Liturghia, prezidată de episcopul Aurel Percă, a început la ora 11.00, fiind precedată de o procesiune.
În cadrul liturgiei cuvântului lecturile au fost proclamate de o tânără şi un tânăr din Iugani.
La începutul predicii, PS Anton Coşa a mulţumit tinerilor pentru că au răspuns invitaţiei PS Petru Gherghel de a participa la Ziua Tineretului.
PS Anton a afirmat că armonia şi indisolubilitatea grupului sunt date de fiecare tânăr în parte, de implicarea personală de care dă dovadă în relaţie cu celălalt. Astfel, asemănându-i pe tineri cu un buchet de flori, a subliniat faptul că frumuseţea buchetului este oferită de frumuseţea fiecărei flori în parte.
Excelenţa sa a mai accentuat importanţa modului de relaţionare din cadrul grupului, expresie a unui raport autentic în relaţia cu Dumnezeu. Indiferent de felul cum suntem, a mai afirmat predicatorul, Dumnezeu ne-a creat unici, după cum şi atenţia pe care ne-o acordă, permanent, este una excepţională. În finalul cuvântului de învăţătură, PS Anton, dorind să evidenţieze cum trebuie să fie iubirea pentru ceilalţi, a prezentat drept exemplu "măsura iubirii" divine ca izvor al acţiunilor.
La ofertoriu, darurile au fost aduse de către o tânără aspirantă la viaţa consacrată şi de către reprezentaţi ai organizaţiilor Scout, Kolping şi Acţiunea Catolică: pâine, vin, o Biblie, o lumânare, însemnele organizaţiilor, tabloul reprezentând sigla Zilei Tineretului din acest an de la Iugani, simboluri ale tinerilor (manual, căşti, cd-player) şi flori. Reprezentanţii tinerilor au proclamat şi invocaţiile la rugăciunea credincioşilor.
Finalul Liturghiei a fost marcat de o atmosferă incandescentă creată de tineri, prin agitarea pancartelor, care arătau comunităţile din care proveneau grupurile, a steagurilor, a steguleţelor, tot acest cadru fiind imagine a exuberanţei tinereşti, expresie a sentimentului de a fi împreună cu ceilalţi. PS Aurel a mulţumit tinerilor prezenţi pentru participare şi i-a îndemnat să fie purtători de iubire în comunităţile din care provin. A urmat şi momentul mult aşteptat, aflarea parohiei în care se va desfăşura în anul următor acest eveniment. Anunţul a fost făcut, iar crucea a fost preluată de către Parohia "Sfântul Nicolae", din Bacău.
După-amiază, la aproape o oră după terminarea sfintei Liturghii, a urmat Festivalul tinerilor, care a cuprins: Imnul 2007, dans (Liceul Catolic din Bacău), creaţie muzicală (Parohia "Sfântul Anton", Iaşi; text: Oana Zapalie, Anca Ciobanu, Adriana Doboş; muzica: Ionuţ Ciobanu, Andrei Doboş), recital Lidia Petrescu: Hai să cântăm, Întoarce-te, Cântecul Mariei, Noi suntem speranţa lumii, creaţie muzicală - Camelia Enăşcuţ (Traian - NT), pantomimă (un grup din Iaşi), dans modern (Facultatea de Teologie Iaşi), creaţie muzicală - Bety Antal (Valea Mare), dansuri populare (Pildeşti), dialoguri cu PS Aurel Percă şi PS Anton Coşa moderate de pr. Felix Roca, discurs de final, mulţumiri, invitaţia de a participa în 2008 la Ziua Tineretului.