Vitalitatea Sfintei Scripturi ţine cu siguranţă de impulsul Duhului Sfânt şi se manifestă în orice timp. Ilustrarea comportă însă numaidecât factorul uman. Dar un activism convenit de cine ştie ce comunitate impulsivă nu poate suplini şi cu atât mai puţin substitui ceea ce ar trebui să se întâmple ca firesc în această direcţie. O provocare însă este: de ce se constată oare situaţii stranii?

În timp ce fel de fel de indivizi cu creierul spălat şi cu câteva formule bine ticluite te acostează peste tot fără să-şi facă scrupule, cei capacitaţi cu sacramentul Mirului pentru a da mărturie şi catehizaţi în precedenţă nu-şi prea fac simţit rolul. Să nu aibă nimic de spus sau de prezentat în mod concret?

Ar fi interesant dacă - punându-şi măcar problema - s-ar recunoaşte într-un "personaj biblic" aşa cum au făcut-o cei obsedaţi de "păţania" profetului Iona. În fiecare dintre noi există un Iona îndărătnic sau laş, în stare să se sustragă planului lui Dumnezeu, s-au pronunţat cei înclinaţi să pună diagnostice. Sindrom să fie? Trebuie să supunem această înclinaţie din noi unui continuu proces de convertire, au propus cei generoşi şi cu soluţii la îndemână. "Să-l convertim odată pe acest Iona!", ar suna mai plastic spus şi mai angajant. Există însă şi analize mult mai profunde ale fenomenului.

Astfel, impresionat de aspectul dramatic al experienţei lui Iona, cardinalul biblist Carlo Maria Martini spunea: "Încerc să-mi imaginez situaţia profetului Iona în timp ce era aruncat în marea învolburată. Primul său contact e cu valurile zbuciumate: o realitate obscură şi indefinibilă, o masă fără formă şi fără răgaz, care îl constrânge să se adapteze în fiecare moment la noi şi neprevăzute lovituri ale valurilor pentru a nu se scufunda imediat... În timp ce se zbate, epuizat de-acum şi lipsit de speranţă, vede apropiindu-se peştele cel mare. Îi trec prin minte o nouă serie de gânduri şi spaime: ar fi de preferat să moară scufundat în apa mării sau mai degrabă să fie înghiţit şi devorat de imensul peşte? Şi - pentru o clipă - i se face lumină în inimă: dar dacă acest peşte este diferit de ceilalţi, adică, dacă înseamnă refugiu de viaţă şi nu aducere de moarte?".

Se spune că în momentele cruciale ale vieţii - cum ar fi în pragul morţii (fie ea şi numai clinică) - toate experienţele vieţii sunt retrăite într-o altă lumină. Chiar dacă această retrăire durează fracţiuni de secundă, importantă este lumina. Lumină de o clipă care nu înseamnă nici sclipire şi nici pâlpâire. Înseamnă ceva suficient de puternic care să marcheze tot restul vieţii. Poate că pentru Iona nu a fost suficientă acea experienţă: în final se va dovedi ranchiunos şi contrar milostivirii divine. Însă misiunea, de care iniţial a voit să scape, şi-a împlinit-o. Dar de ce oare Dumnezeul Bibliei preferă oameni ezitanţi ca acest Iona?