Un rabin povesteşte cum Iahve a prezentat Legea mai multor popoare, dar acestea au considerat că este prea grea pentru ei. Fiii lui Esau au afirmat că e cu neputinţă să nu ucidă, pentru că ei sunt oameni de pradă din pustiu. Fiii lui Moab au afirmat că nu se pot abţine de la fapte necurate şi e cu neputinţă să trăiască doar cu o singură femeie. Fiii lui Ismael au refuzat Legea lui Iahve afirmând că ei nu pot trăi fără să fure.
În cele din urmă Dumnezeu s-a dus la urmaşii lui Iacob şi le-a pus aceeaşi întrebare. Şi ei la rândul lor au întrebat: Ce scrie în ea? Iahve le-a spus: Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a eliberat din sclavia Egiptului! Să nu ai alţi dumnezei, afară de mine. Ei au exclamat într-un glas, plini de fericire: O Stăpâne al întregului univers, cum am putea noi trăi fără tine? Vom păzi totdeauna Legea ta aducătoare de libertate.
Isus a venit şi a desăvârşit Legea şi Profeţii. Cum? Prin porunca nouă a iubirii. Să-l ascultăm pe Iob, care ne spune: "Din gura lui primeşte ce-ţi dă: mărturisire, şi graiurile lui la suflet să le pui. Dacă te-ntorci la Domnul şi-n faţă-i te smereşti şi-nlături nedreptatea din vieţuirea ta, el pulberea ţărânii o va preface-n pietre, şi pietrele din prunduri în aur de Ofir" (22,22-24). Fără comentarii? Nu se poate: aurul de Ofir este iubirea, desăvârşirea Torei.
