Nebunia trecerii în noul an! Mult zgomot, ca manifestare a răului. Unii, adulţi şi copii, au preferat forma modernă a sărbătorii specifice societăţilor arhaice, nemailăsând nimic din ritualul străvechi care avea drept scop alungarea spiritelor rele, purificarea, condiţie esenţială pentru primirea sacrului. Alţii, adulţi şi copii, s-au regăsit în rugăciune ca stare a fiinţei, "departe de lumea dezlănţuită", pătrunşi şi curăţaţi de sărbătoarea Naşterii Domnului.

Crăciunul. Sărbătoarea familiei, prilej de adunare, (re)cunoaştere, iubire; exerciţiu al toleranţei şi bucuriei împărtăşite. Sărbătoarea copiilor, care au suflete curate, mereu deschise spre revelaţia divină, spre lucrarea îngerilor, spre darurile vizibile şi invizibile ale sfântului Crăciun. Sărbătoarea noastră a tuturor, în măsura în care rămânem copii din perspectiva jocului, a imaginaţiei, a curăţiei spirituale şi trupeşti, dar mai ales în măsura în care ne dovedim copii ai lui Dumnezeu şi îngerii mărturisesc despre noi astfel. Suntem precum copiii atunci când îl primim pe Isus Cristos total, când ne asumăm necondiţionat crucea existenţială, fără să o retezăm, fără să hrănim răul, fără să devenim, prin cârcoteala noastră, povară nu numai pentru propria noastră înduhovnicire, ci şi pentru ceilalţi.

Biserica, slujitorii ei, cărţile sfinte ne arată calea. Iubitorul de carte nu este niciodată singur. El se regăseşte alături de mulţi alţii a căror iubire pentru bine, frumos, cunoaştere, înţelepciune, sfinţenie, ca forme de manifestare a credinţei, îi face plăcuţi lui Dumnezeu. Suntem veşnic învăţăcei şi datorăm, fiecare dintre noi la rândul său, respect învăţătorilor noştri. Întâlnirile privilegiate cu cei care contribuie decisiv la desăvârşirea noastră spirituală sunt daruri divine. Dacă învăţătura menită să ne împlinească fiinţa este o povară, atunci crucea acestei vieţi va fi o povară şi mai grea.

Dorinţa de îndumnezeire are legătură directă cu spaţiul liturgic, care potenţează rugăciunea înălţată divinităţii şi adresată oamenilor de cei care au aceeaşi deschidere nu numai spre Isus, ci şi spre pace, iubire, iertare, lumină. În Israel, unde sunt peste un milion de ruşi, tot mai mulţi evrei sărbătoresc Crăciunul creştin. Ortodocşii au participat la slujba de Crăciun alături de credincioşii catolici. Astfel de fapte dau mărturie, încă o dată, despre unitatea de fapt a Bisericii lui Dumnezeu.

Deşi Bisericile creştine îl răstignesc pe Isus aproape în toţi anii de două ori, deşi noi îl răstignim în fiecare zi la ceasuri personale de nenumărate ori, naşterea Mântuitorului este primită în aceeaşi zi, cu aceeaşi inimă plină de colinde. Crăciunul este sărbătoarea marii familii creştine căreia i se oferă prilejul binecuvântat de a intra cu toţi membrii ei, odată, în spaţiul şi timpul sacre ale sărbătorii. Există nevoia oamenilor de rugăciune, dar şi nevoia de sărbătoare împărtăşită pentru acel bine înalt care se manifestă dincolo de noi înşine, de familia noastră, de cea a fraţilor întru credinţă; este vorba de noi ca membri ai familiei universale a luminii, locuitori ai acestei planete, care ne este casă şi nouă şi divinităţii care ne veghează.