* Ne-au mai scris de sărbători: Maria Anti (Sighetu Marmaţiei); Mioara Popescu (Câmpina); Trandafira Rufă şi familia Niculescu (Constanţa); Fundaţia "Să-i ajutăm iubindu-i" (Piatra Neamţ); Surorile Benedictine (Viişoara, jud. Neamţ); Surorile "Sfântul Carol Borromeu" (Gioseni); pr. Gheorghe Condor (Satu Mare); pr. Anton Butnaru (Lugoj). Vă mulţumim.

* Marta Bortoş (Dărmăneşti). "Am primit scrisorile de la persoanele care au dorit să corespondeze cu mine. Deşi nu am reuşit să răspund tuturor solicitărilor, încerc să-mi îndrept greşeala cerându-mi scuze de la cei care mi-au scris... Cu toţii suntem recunoscători pentru binecuvântarea pe care Dumnezeu a revărsat-o în anul 2006 asupra noastră. Printre scrisorile primite a fost şi una de la deţinutul Gheorghe Adumitroaie care doreşte prin intermediul revistei să mulţumească pr. Petru Adrian Drăgan care se ocupă de deţinuţii din penitenciarul Gherla şi căruia îi dedică câteva versuri: "Cu pas domol, smerit păşeşte / Printre aceste ziduri înfiorate / Îşi face cruce când zăreşte / Capela sfântă de departe. // Când vocea-i blândă şi tenoră / Se aude din altar duioasă / Ne închinăm umili o oră / Uimiţi de-o dragoste aleasă"".

Nădăjduim că persoanele care v-au scris vă vor accepta scuzele. Totuşi vă recomandăm, dacă aţi promis, să faceţi un minim efort şi să le răspundeţi pentru că aşa e normal şi creştineşte. Mulţumim pentru urări şi pentru poezia de Crăciun!

* Ioan Cojan (Traian). "Continuând a reflecta asupra textelor din Biblie, găsim şi în Noul Testament unele capitole care, la prima vedere, par a fi mai greu de înţeles. Un caz mai concret sunt capitolele unde evangheliştii relatează despre rudele şi fraţii lui Isus. Dacă ne oprim la capitolul 12 din "Evanghelia după sfântul Matei", unde se spune: "Pe când Isus vorbea mulţimii iată mama lui şi fraţii lui stăteau afară, căutând să vorbească cu el", observăm că, aparent, din acest text se poate deduce că Isus ar mai fi avut şi alţi fraţi... Într-o staţiune am avut ocazia să cunosc o familie, soţ şi soţie, care voiau să mă convingă că Isus a mai avut şi alţi fraţi, mergând până acolo încât, pretindeau că ştiu şi numele fiecărui frate în parte... Le-am explicat că în vechime şi chiar în timpul lui Isus, rudele apropiate şi în mod deosebit verii se considerau a fi fraţi între ei. Deci este cât se poate de clar că la capitolul menţionat mai sus este vorba de mama şi verii lui Isus, care căutau să vorbească cu el. Totuşi, am remarcat un fapt pozitiv la familia aceea: de fiecare dată o numeau pe Fecioara Maria "Maica Domnului". Fie ca Preacurata Fecioară Maria să ne dăruiască înţelepciunea necesară să putem înţelege şi să urmăm cu încredere învăţăturile din Sfânta Scriptură".

Despre expresia "fraţii lui Isus" s-a mai scris pe paginile acestei reviste. Vă rugăm să consultaţi numerele vechi pentru a vedea răspunsul în întregime. O explicaţie argumentată apare şi în Noul Testament cu explicaţii care a apărut la Editura "Sapientia" în traducerea pr. Alois Bulai şi a pr. Anton Budău. Oricum răspunsul oferit de dv. este bun.

* Ioan Crişu (Pădureni, judeţul Bacău). ""Spală-mă, Doamne, cu isop şi voi fi curat şi mai mult decât zăpada mă voi albi". Cu aceste cuvinte s-au încheiat sărbătorile la care privesc în urmă cu părere de rău şi mi se pare că am pierdut ceva frumos, adică acele sărbători în care Mântuitorul nostru Isus Cristos era în mijlocul nostru prin colindele care se auzeau peste tot. Nu ştiu, mi se pare mie, dar parcă toate aceste sărbători au trecut prea repede. Eu, unul, aş vrea mult ca această perioadă să nu se mai termine niciodată. Mă gândesc la faptul că timpul se îndreaptă spre acea perioadă de jignire şi suferinţă, în care Isus va fi dat pe mâna călăilor şi va fi judecat, torturat, scuipat, bătut şi apoi răstignit pe cruce. Mă gândesc ce puţin timp de bucurie a avut Isus şi cu ce paşi repezi se îndreaptă spre suferinţă. Este exact asemenea vieţii noastre, la fel ni se întâmplă şi nouă. Am stat şi m-am gândit care au fost clipele cele mai frumoase ale vieţii mele. Mai exact, au fost cele ale copilăriei. Din momentul în care am început să mă maturizez, au început necazurile şi la fel de repede a trecut timpul pe lângă mine: m-am trezit matur, bătrân şi încet-încet, neputincios şi fără a mai avea energia pe care o aveam în tinereţe, se apropie ziua judecăţii... Haideţi să ne hotărâm să fim iarăşi copii, să fim buni, să ne iubim unul pe altul şi să ne iertăm tot aşa de repede cum ne iertăm atunci când eram copii. Eu îl rog pe bunul Dumnezeu să ne ierte pe toţi şi să ne dea acea bunătate de care avem cu toţi nevoie. Vă doresc "Un an nou fericit" cu cât mai multe împliniri şi realizări şi cu speranţa că intrarea noastră în Uniunea Europeană nu va fi un dezavantaj, ci un avantaj. Doresc multă sănătate şi putere de muncă la toţi cei care lucrează la redacţie şi tuturor clericilor din ţară şi din întreaga lume. Multă sănătate tuturor acelora care nu au pe nimeni. Dumnezeu să le poarte de grijă şi să-i însoţească pe drumul cel bun".

Vă mulţumim că ne-aţi scris! Gândurile dv. ne-au impresionat.

* Iosif Iacob (Roman). "Să căutăm permanent să ne hrănim cu trupul şi sângele Mântuitorului nostru, pâinea cea vie coborâtă din cer. Nu putem sta pasivi şi indiferenţi la jertfa lui Cristos. Când la sfânta Liturghie, Isus, prin mâinile sfinte ale preotului, vine pe altar la prefacere, mulţi aşa-zişii creştini privesc cu indiferenţă şi răceală ca la un spectacol banal, în loc să îngenuncheze cu smerenie în semn de închinare şi adorare faţă de cel ce ne-a adus mântuirea. Îngerii, heruvimii şi serafimii, chiar şi sfânta Fecioară Maria, Maica sa, îi aduc laudă şi slavă. Oare noi, care spunem cu nonşalanţă: "Nu mă aşez în genunchi pentru că-mi murdăresc preţioasele haine, nu pot sta în genunchi pentru că mă dor oasele, sau nu am chef să stau în genunchi", mă întreb suntem mai presus de oastea cerească sau de sfânta Fecioară Maria? Dacă Domnul Isus ar fi spus pe drumul crucii la fel ca noi, ce s-ar fi întâmplat cu noi?... La sfânta Liturghie când preotul spune: "Sus inimile", noi răspundem: "Le avem la Domnul". Oare câţi dintre noi atunci când răspundem la sfânta Liturghie suntem cu sufletul şi cu gândul la ceea ce spunem?

Să sperăm că cele sesizate de dv. se vor verifica din ce în ce mai puţin.

* A.M. (Bacău). "Vin cu o mare rugăminte la dv. să mă ajutaţi să înţeleg ritualul care are loc atunci când o tânără vrea să devină călugăriţă. De la nişte credincioşi catolici am aflat că într-un astfel de caz familia tinerei organizează chiar şi o "nuntă" după ce tânăra devine călugăriţă. Vreau să ştiu cum stau lucrurile în Biserica Catolică. Vă mulţumesc".

Nu se poate vorbi despre un "ritual" anume atunci când un tânăr sau o tânără intră într-o mănăstire pentru a se consacra total lui Dumnezeu. Persoanele care aleg în mod liber să trăiască viaţa călugărească au nevoie de o pregătire specială în acest sens, aşa cum viitorii preoţi, de exemplu, se pregătesc îndelung pentru acest moment. Prin urmare, viitoarele călugăriţe sau viitorii călugări trec prin câteva perioade importante de formare. Se vorbeşte în acest sens despre o perioadă de aspirandat (candidaţii care aspiră fac o experienţă de viaţă în mănăstirea în care intenţionează să intre); este apoi o perioadă de postulandat (adică un aşa-numit "an vocaţional"), în care fiecare persoană se verifică pe sine însăşi cu privire la vocaţia pe care vrea să o urmeze; apoi este o perioadă de noviciat (de obicei, unul sau doi ani), în care persoanele respective iau o decizie finală în privinţa vocaţiei (o urmează sau decid să renunţe la acest mod de viaţă). Atunci când vorbim despre persoane consacrate, vorbim implicit şi despre anumite "voturi" pe care acestea le fac: votul sărăciei, al ascultării şi al castităţii. Momentul depunerii acestor voturi este, desigur, unul deosebit de important. El reprezintă un nou început de drum, o nouă etapă în viaţa persoanei respective, o angajare totală în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Momentul solemn al depunerii voturilor este marcat şi printr-o sărbătoare sau prin aşa-numita "nuntă". Atunci vin părinţii, rudele, cunoscuţii care participă la Liturghia depunerii voturilor, aduc flori, se bucură şi adresează felicitări... Această zi este considerată ca ziua nunţii lor. Se vorbeşte despre nuntă pentru că se consideră ca fiind o căsătorie între candidat şi Cristos. Celebrarea şi Liturghia ca atare scot în evidenţă acest lucru. În cadrul celebrării, dacă ne referim la călugăriţe, candidata este întrebată despre intenţia ei, i se înmânează inelul şi vălul. Iată cum este "Ritualul depunerii voturilor": De obicei, candidatele merg în procesiune în biserică. După Evanghelie, superioara mănăstirii în care intră candidatele le strigă pe nume şi le invită să se apropie de altar. Candidatele îşi exprimă încă o dată intenţia de a se consacra lui Cristos. Se cântă litania tuturor sfinţilor şi candidatele reînnoiesc propunerea de a trăi în curăţie, ascultare şi sărăcie cu dorinţa de a-l urma pe Isus, asemenea sfintei Fecioare Maria. Urmează rugăciunea de binecuvântare. Surorile depun voturile cu lumânarea aprinsă şi primesc inelul, semn al dăruirii lor lui Cristos, mirele pe care l-au ales; sunt invitate să poarte inelul cu fidelitate "ca să ajungă la nunta veşnică din ceruri". De cele mai multe ori, li se înmânează şi un văl alb, simbol al fecioriei şi al consacrării în slujba lui Cristos şi a Bisericii; de asemenea, li se înmânează şi cartea de rugăciuni numită Breviar, simbol al rugăciunii de mijlocire pe care trebuie s-o facă pentru mântuirea lumii.