Bartolomea Capitanio

Un eveniment deosebit în viaţa surorilor din Congregaţia "Maria Bambina" a avut loc la 13 ianuarie, când s-au împlinit 200 de ani de la naşterea sfintei Bartolomea Capitanio (13 ianuarie 1807) la Lovere, un orăşel din nordul Italiei. La numai 25 de ani, aceasta a înfiinţat un institut religios fondat numai pe caritate.

Ce ne spune astăzi această sfântă? Este într-adevăr o sfântă pentru zilele noastre? De ce?

Întâlnirea cu Bartolomea Capitanio este întâlnirea cu viaţa, înseamnă să cunoşti o poveste care aparţine pământului, îi aparţine omului în tot ce are mai omenesc, dar în acelaşi timp descoperă o frântură de cer, o fărâmă de mister, de... familie trinitară.

Bartolomea are puterea, prin scrierile sale, care izvorăsc dintr-o experienţă de viaţă intensă, să te arunce dincolo, să te facă să te avânţi încetişor în ceva care este în faţa ta, dar pe care miopia te împiedică să-l vezi, să-l auzi, să-l simţi.

Misterul vieţii
Misterul aceluia care intră în viaţă fără să bată la uşă, făcând-o disponibilă, până la a se confunda cu el, amestecând totul, creând acel joc care îl face nebun pe om, dar îl mulţumeşte pe el, Tatăl iubitor...

Acest chip şi această inimă de tânără, care se simte căutată, iubită, se bucură, chiar şi în ceasurile de oboseală şi se aruncă în această iubire cu certitudinea că viaţa sa este legată de un Dumnezeu fidel, Dumnezeul iubirii, Dumnezeul vieţii.

Anul şcolar începuse deja de ceva timp în Colegiul "Sf. Clara" din Lovere şi noile venite se simţeau ca la ele acasă în aripa mănăstirii rezervată elevelor. Sorei Francesca, una dintre învăţătoare, i se păru că venise momentul să le facă să înţeleagă cât este de important darul educaţiei. Şcolăriţele ştiau foarte bine ce era sfinţenia pentru că la ore învăţătoarea le citea în fiecare zi câte puţin din cartea sfântului Alois de Gonzaga. Numai că poate nu se gândeau că ar fi putut şi ele să devină sfinte.

Sora Francesca le lăsă puţin să se gândească, apoi deodată le întrebă:
- Vrea cineva dintre voi să devină sfântă?
- Eu, şi eu,... şi eu, şi eu!
- Văd că toate vreţi să fiţi sfinte, dar trebuie să fie una care vrea să ajungă sfântă prima dintre toate.
- Eu, eu, eu... răspunseră din nou.

Văzând că fetele voiau să se ia la întrecere, sorei Francesca îi veni ideea să propună un joc.
- Aduceţi-mi o mână de paie! Cine îl trage pe cel mai lung se va strădui să devină sfântă prima.

Toate au căutat în grădină cu însufleţire şi într-o clipă s-au adunat din nou în jurul învăţătoarei. Ea a adunat într-o mână paiele pe care i le întindeau; le-a pus să tragă pe rând câte unul, apoi a măsurat lungimea firelor. Toate erau nerăbdătoare să afle...
- Cel mai lung este paiul Bartolomeei, a anunţat sora Francesca privind-o în ochi pe acea fetiţă care promitea să fie o elevă bună şi nu numai!

Aleasa a roşit şi a izbucnit în plâns de bucurie. În inima ei se rugase să aibă ea acest noroc şi, când a reuşit să se sustragă atenţiei colegelor, a fugit în capelă să-i mulţumească Mariei pentru această favoare şi să-i ceară ajutorul. În genunchi în faţa icoanei sale, i-a promis că se va angaja cu toată fiinţa ei: Vreau să devin sfântă, o mare sfântă, cât mai repede sfântă!

La 26 de ani Bartolomea, pe patul de moarte, şi-a reînnoit dorinţa sa definitivă de a deveni sfântă: "Vreau numai ceea ce vrea Domnul!"

200 de ani! Viaţă, istorie, momente de bucurie, de durere, multă binecuvântare... Istoria continuă şi prin Institutul Surorilor de Caritate ale Sf. Bartolomea Capitanio şi Vincenza Gerosa, aşa-numite "Maria Bambina".