- Cristina Koch Smeu (Piatra Neamţ). "Mai mult decât un nume, înscris cu pana nevăzută a cerului pe firmamentul timpului, Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi şi-a sărbătorit, la Comăneşti, jubileul de 15 ani de activitate... La popasul acesta de sărbătoare rugăciunea laudelor şi a vesperelor, sfintele Liturghii, lucrul în grupurile mici s-au dorit a fi ca o sintetizare matură şi responsabilă a tuturor activităţilor desfăşurate... Concluziile care au fost notate de fiecare animator de grup au demonstrat cât de util şi de benefic este stilul de viaţă şi de activitate al tuturor membrilor A.C. Mulţumim tuturor organizatorilor, părintelui paroh şi Acţiunii Catolice Comăneşti".

Împărtăşim şi noi bucuria pe care aţi trăit-o dv. prin participarea la acest eveniment. După cum aţi observat evenimentul a fost tratat în paginile acestei reviste şi mai pe larg pe situl diecezei (www.ercis.ro).

- I.C. (Bucureşti). Vă rog din toată inima să-mi scrieţi cu privire la diferenţele dintre Biserica Catolică şi Ortodoxă. Menţionez că sunt botezat în Biserica Ortodoxă şi cununat în Biserica Catolică. Vă mulţumesc anticipat!

O perspectivă asupra eventualelor diferenţe existente între catolici şi ortodocşi este necesar să cuprindă faptul că timpul nostru este caracterizat de un profund spirit ecumenic manifestat între creştini, misiune şi dar de la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, astăzi se subliniază mai mult ceea ce ne uneşte decât ceea ce ne desparte. La o analiză serioasă rezultă că sunt mai multe lucruri în comun decât acelea care ne despart. Este important să se pornească de la fundamentul credinţei, care este comun, dincolo de unele diferenţe de tip dogmatic sau de rit, precum şi să se găsească un limbaj comun pentru aflarea unei căi de mijloc prin care termeni consideraţi a fi "provocatori" să fie cunoscuţi, dar nu supraevaluaţi (filioque, primatul papal, purgatoriul). Astfel, crezul catolic are cu privire la Duhul Sfânt: "Care de la Tatăl şi de la Fiul purcede"; cu privire la conducerea Bisericii, catolicii îl au pe Sfântul Părinte de la Roma care conduce Biserica din întreaga lume; cu privire la ce se întâmplă cu oamenii după moarte Biserica Catolică crede în purgatoriu. În ceea ce priveşte sacramentul Căsătoriei, nu este împărtăşită aceeaşi viziune teologică, fiind diferită astfel conştientizarea valorii şi a stabilităţii legăturii matrimoniale şi a divorţului. Catolicii cred în căsătoria care nu se poate desface şi nu acceptă recăsătorirea celor divorţaţi, bazându-se pe cuvintele lui Isus: "Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă".

- A. (jud. Bacău). "Vă scrie un suflet rătăcit de pe meleagurile moldave. Copilăria pot spune că am petrecut-o ca în rai, cu nişte părinţi exigenţi care ne-au educat creştineşte. Ce n-aş da să se întoarcă anii copilăriei! Pentru mine Dumnezeu era şi este mai presus de orice. Dacă se întâmpla vreodată din motive de sănătate să nu particip la sfânta Liturghie de duminică aveam sentimentul acela ca şi cum m-aş fi despărţit de cea mai dragă fiinţă. Eram navetistă pentru că la şcoală mergeam cu trenul. Mă trezeam cu noaptea-n cap pentru a prinde primul tren şi aşa să ajung la sfânta Liturghie. Să fi fost exmatriculată din liceu şi tot nu puteam renunţa la sfânta Liturghie de dimineaţă. Ori de câte ori participam la Liturghie eram toată ziua fericită, îl aveam pe Dumnezeu în inima mea. Au trecut anii şi am ajuns să mă căsătoresc. Am jurat iubire veşnică unul altuia care mai târziu s-a transformat în ură. Jumătatea mea, soţul a început să fie gelos, posesiv, mă folosea exact ca pe un obiect. Când avea nevoie de mine îi eram dragă, iar apoi mă arunca întocmai ca pe un gunoi.... Certuri, bătăi, înjurături, ameninţări cu moartea, încet, încet casa noastră a devenit un iad. Copilul care îl aveam nu avea să vadă în casă decât lucruri negative pană când sătulă de acest iad, la vârsta de doar 14 ani şi-a luat zborul în altă casă, a alergat în braţele primului prieten care şi l-a făcut. Şi-a lăsat religia, căci el este ortodox, iar când încercam să deschid subiectul încercând să o fac să rămână catolică, mă lăsa fără cuvinte, zicându-mi că şi tatăl ei este catolic... După aşa o viaţă am hotărât să divorţez şi procesul a decurs foarte repede deoarece am avut multe certificate medico-legale; după trei şedinţe a fost gata... Din dorinţa de a participa la sfintele sacramente am încercat să mă împac de câteva ori cu el, dar nimic... Am divorţat nu de dragul altui bărbat, ci pentru că nu se mai putea cu el, oare nu am voie să fiu ca un creştin adevărat? Să particip la sacramente ori de câte ori doresc?

Experienţa prin care aţi trecut este într-adevăr dureroasă. Ea a fost redată pentru ca eventual cei care citesc să trateze alegerea pentru căsătorie şi perioada de pregătire cu multă seriozitate. Refaceţi cererea către episcopie prin care să explicaţi ceea ce doriţi. Până atunci rămâneţi la decizia care v-a fost dată. Reveniţi la obiceiurile pe care le aveaţi în copilărie şi reluaţi drumul spre biserică. Ne vom ruga pentru dv. şi credem că o vor face mulţi cititori.