Artabano, regele parţilor, a dăruit rabinului Jeuda o perlă de mare valoare. În schimb, rabinul i-a trimis regelui un Mezuazah, adică un micuţ pergament pe care sunt scrise cuvintele din Lege, pe care evreii le atârnă la uşile caselor. Regele nu a fost mulţumit de acest dar, spunând că nu valorează mai nimic. Atunci rabinul i-a explicat: "Maiestate, perla ta e preţioasă, dar să ştii că Mezuazahul meu este mult mai preţios. De fapt, în vreme ce în mod normal regii se află în palatul lor şi soldaţii îi păzesc pe dinafară, cu darul, pe care vi l-am trimis, se întâmplă tocmai contrariul: Regele regilor îţi păzeşte casa. Tu mi-ai dăruit un lucru pe care trebuie să-l păzesc, pe când eu ţi-am dăruit ceva mai puternic, care să te păzească". Artabano a rămas uimit de înţelepciunea rabinului şi s-a bucurat de darul primit.

Rugăciunea lui Isus, ca să se împlinească Scriptura, este mult mai puternică decât Mezuazahul rabinului Jeuda. "Eu mă rog pentru ei, ca să-i păzeşti de Cel Rău. Consacră-i în adevăr; cuvântul tău este adevăr. Nu mă rog numai pentru ei, ci şi pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,9.15.17.20-21).