Din catehezele papei Benedict al XVI-lea despre sfinţii părinţi
Origene este una dintre personalităţile marcante pentru toată dezvoltarea gândirii creştine. El preia moştenirea lui Clement Alexandrinul, asupra căruia am meditat, şi o relansează într-o manieră atât de înnoită încât imprimă o cotitură ireversibilă dezvoltării gândirii creştine. A fost un adevărat "maestru", şi exact aşa şi-l aminteau cu nostalgie şi emoţie elevii săi: nu doar un teolog strălucit, ci şi un mărturisitor exemplar al doctrinei pe care o transmitea.
Întreaga sa viaţă a fost pătrunsă de o neîncetată râvnă pentru martiriu. Avea 17 ani când, în cel de-al zecelea an al împăratului Septimius Sever, la Alexandria a izbucnit o persecuţie împotriva creştinilor. Clement, învăţătorul său, a părăsit oraşul, şi tatăl lui Origene, Leonida, a fost aruncat în carceră. Fiul său dorea cu ardoare martiriul, însă nu a putut să-şi împlinească această dorinţă. Atunci i-a scris tatălui, îndemnându-l să nu dea înapoi de la suprema mărturisire a credinţei. Şi când Leonida a fost decapitat, micul Origene a simţit că trebuie să-i urmeze exemplul. După 40 de ani, în timp ce predica la Cezareea, a făcut această mărturisire: "Nu-mi foloseşte la nimic că am avut un tată martir, dacă nu am o purtare bună şi nu fac cinste neamului meu, adică martiriului tatălui meu şi mărturiei care l-a făcut ilustru în Cristos" (Hom. Ez. 4,8).
A face teologie însemna pentru Origene în mod fundamental a explica, a înţelege Scriptura; sau am putea spune şi că teologia sa este simbioza perfectă între teologie şi exegeză. Într-adevăr, specificul doctrinei origeniene pare să constea tocmai în invitaţia neîncetată la a trece de la literă la duhul Scripturii, pentru a înainta în cunoaşterea lui Dumnezeu.
Sfântul Ieronim în Epistola 33 enumeră titlurile a 320 de cărţi şi 310 predici ale lui Origene. Cu toate acestea cea mai mare parte a acestei opere s-a pierdut, dar chiar şi puţinul care rămâne face din el autorul cel mai prolific al primelor trei secole creştine.
Nucleul inspirator al acestei opere este, după cum am menţionat, "tripla lectură" a Scripturilor făcută de Origene în timpul vieţii sale. Cu această expresie voim să ne referim la trei modalităţi mai importante - care nu se succed între ele, ci se suprapun cel mai adesea - prin care Origene s-a dedicat studiului Scripturilor. Înainte de toate el a citit Biblia cu intenţia de a-i stabili cât mai bine textul şi de a-i oferi forma cea mai demnă de încredere. Acesta, spre exemplu, este primul pas: a şti cu adevărat ce anume este scris şi a şti ce anume voia această scriere în mod intenţionat la început (când a fost scrisă) să transmită. A făcut un studiu aprofundat cu acest scop şi a redactat o ediţie a Bibliei cu şase coloane paralele, de la stânga la dreapta, cu textul ebraic scris cu litere ebraice - el a avut legături şi cu rabinii pentru a înţelege bine textul original ebraic al Bibliei -, apoi textul ebraic scris cu caractere greceşti şi apoi patru traduceri diferite în limba greacă, ce îi permiteau să compare diferitele posibilităţi de traducere. De aici provine numele de "Hexaplara" ("şase coloane") atribuit acestei deosebit de mari sinopse. Acesta este, aşadar, primul punct: a şti cu exactitate ce anume este scris, textul ca atare. În al doilea rând Origene a citit în mod sistematic Biblia prin celebrele sale Comentarii. Ele reproduc cu fidelitate explicaţiile pe care maestrul le oferea în timpul şcolii, la Alexandria precum şi la Cezareea. Origene înaintează aproape verset cu verset, în mod minuţios, amplu şi aprofundat, cu observaţii de natură filologică şi doctrinară. El munceşte cu mare minuţiozitate pentru a cunoaşte bine ce anume voiau să spună autorii sacri.
În sfârşit, chiar mai înainte de a fi sfinţit preot, Origene s-a dedicat foarte mult predicării Bibliei, adaptându-se unui auditoriu foarte variat.
Traducere de pr. Paul Butnaru
