Înainte şi în timpul Conciliului Vatican II până prin anii 1970 (la noi până în 1975), Liturghia se celebra în limba latină cu spatele la popor. Era caracterizată prin celebrarea făcută de un singur preot, multe rugăciuni în şoaptă, mutarea de mai multe ori a cărţii dintr-o parte în alta a altarului, o singură lectură, fără psalm responsorial, o singură rugăciune euharistică, lectura începutului Evangheliei după Ioan la terminarea Liturghiei, lipsa rugăciunii credincioşilor etc.

Un motu proprio cu privire la ritul Liturghiei anterioare reformei din anul 1970 a fost publicat în ziua de 7 iulie, împreună cu o scrisoare adresată de papa Benedict al XVI-lea episcopilor.

Cele două documente au fost trimise tuturor preşedinţilor conferinţelor episcopale, nunţilor, pentru a fi transmise episcopilor.

Motu proprio este în limba latină şi va intra în vigoare la 14 septembrie.

Noile reguli fixate de Benedict al XVI-lea măresc posibilitatea de a celebra Liturghia după cărţile liturgice editate de papa Ioan al XXIII-lea în anul 1962, rămânând stabilit clar că forma obişnuită de celebrare în bisericile catolice rămâne aceea stabilită de papa Paul al VI-lea în anul 1970.

Liturghia după cărţile liturgice din anul 1962 se celebrează în limba latină, dar cu posibilitatea de a citi în limbile locale pasajul din Evanghelie şi celelalte lecturi. Nu este spus nimic în Misalul din anul 1962 cu privire la orientarea la altar a celebrantului, cu faţa sau cu spatele la popor.

Pentru a favoriza o participare activă, credincioşii care asistă la asemenea celebrări sunt invitaţi să recite împreună cu celebrantul diferitele părţi din Rânduiala sfintei Liturghii (Kyrie, Gloria, Credo, Sanctus, Agnus Dei), care, la Liturghiile cântate, pot fi cântate, pe cât e posibil, şi de popor.

Cele două forme ale Liturghiei, cea "obişnuită" din 1970 şi cea "extraordinară" din 1962 urmează calendare în parte diferite. Nici pasajele din Evanghelie şi din lecturi nu coincid. Diferenţe asemănătoare se găsesc în Biserica Catolică, de exemplu în ritul ambrozian care are calendar, lecţionar şi ritual propriu.

Misalul din anul 1962, unicul autorizat pentru cei care doresc să celebreze după vechiul rit, nu conţine nici rugăciunea "pro perfidis Judaeis" - care înseamnă "pentru evreii care nu cred (în Isus Cristos)", nici alte formule devenite subiect de critică, modificate deja de Ioan al XXIII-lea. Asemenea formule nu mai există nici în ritualul Botezului anterior Conciliului Vatican II: ritual autorizat de motu proprio.

În scrisoarea însoţitoare, Benedict al XVI-lea cere episcopilor să facă o dare de seamă după trei ani, pentru a putea căuta soluţii dacă se manifestă "serioase dificultăţi".

"Reconciliere": acesta este cuvântul cheie, raţiunea pozitivă care a stat la baza publicării documentului "Summorum pontificum". Sublinierea este a papei însuşi, în scrisoarea adresată episcopilor din întreaga lume, care însoţeşte documentul. "Privind la trecut - scrie papa - dezbinările care au sfâşiat trupul lui Cristos m-au împins să depun toate eforturile pentru ca acelora care au cu adevărat dorinţa unităţii să le fie posibil să rămână în această unitate sau să o regăsească din nou".

"Papa înţelege să ofere pur şi simplu celui care simte o dorinţă motivată şi profundă pentru liturgie, o oportunitate de a putea celebra mai lesne liturgia conform ritului roman în uz mai înainte, de a o face în linişte, simţindu-se acceptat cu bunăvoinţă şi integrat în marea comunitate catolică", notează pr. Federico Lombardi, directorul Radio Vatican, într-un comentariu la document. (C.C.)