Pr. Anton Despinescu, un colaborator al revistei, a împlinit 80 de ani.

S-a născut la 19 iulie 1927 la Iaşi. A urmat Şcoala primară parohială între anii 1935 şi 1939. În septembrie 1939 a intrat la seminar. A făcut cursurile teologice la Iaşi şi Alba-Iulia. A fost hirotonit preot de către arhiepiscopul Alexandru Cisar, la Alba-Iulia, la 29 iunie 1953. Şi-a exercitat munca de apostolat, ca profesor şi prefect de studii, la Seminarul din Alba-Iulia între anii 1953 şi 1956, apoi la Seminarul din Iaşi între anii 1956 şi 1960. A fost numit paroh la Focşani (1960-1962) şi la Huşi-Corni (1962-1969), iar din anul 1969 şi-a reluat munca de cadru didactic la Seminarul din Iaşi, ca profesor de istoria Bisericii, patrologie şi limbă franceză. În anul 1977 a susţinut examenul de licenţă la Universitatea papală Urbaniana, iar în anul 1980 lucrarea de doctorat la aceeaşi Universitate. În prezent activează la Institutul Teologic din Iaşi.