* Bianca-Mihaela Budău (Nicoreşti). Dacă întrebăm un om de rând ce este Sfânta Scriptură poate ne-ar răspunde că este o carte din care se citeşte la sfânta Liturghie. Însă dacă aprofundăm Sfânta Scriptură vom afla că este un mijloc prin care ne putem ruga şi medita. Sfânta Scriptură sau Biblia este cuvântul lui Dumnezeu scris sub inspiraţia Duhului Sfânt, care ne prezintă vechea şi noua alianţă a lui Dumnezeu cu omenirea. Noul Testament este împlinirea Vechiului Testament, a promisiunilor, a profeţiilor... Cuvântul lui Dumnezeu este ca o sabie care desparte binele de rău, este ca o lumină care risipeşte întunericul, este ca o apă vie care îndepărtează mizeria păcatului... Rugăciunea este oxigenul sufletului, dacă trupul este lipsit de oxigen moare, la fel şi sufletul lipsit de rugăciune se îndepărtează de Dumnezeu şi moare. Şi care este cel mai bun model de rugăciune dacă nu cel din Sfânta Scriptură?

La cele scrise de dv. vă redăm câteva informaţii luate din cartea Introducere în Sfânta Scriptură, Ed. "Presa Bună": "Cuvântul "biblie" vine de la grecescul "ta biblia" care înseamnă "cărţile"; trecut la forma de feminin singular, în limba latină şi în toate celelalte limbi. Într-adevăr, Biblia este o bibliotecă, cu o culegere de 73 de cărţi, mai vechi sau mai noi, scrise de oameni care au avut convingerea că sunt inspiraţi de Dumnezeu. Biblia poartă şi numele de "Sfânta Scriptură", această denumire fiind importantă din două motive: cuvântul lui Dumnezeu a fost scris, dar există şi un cuvânt al lui Dumnezeu care nu a fost scris; cuvântul lui Dumnezeu reprezintă scrieri care sunt evenimente sau cuvinte rostite şi apoi scrise; Biblia relatează apelurile lui Dumnezeu ca şi răspunsurile pe care oamenii i le dau. Poporul căruia Dumnezeu i s-a revelat a fost mai întâi Israelul, apărut în istorie cam pe la anul 1200 î.C., popor angajat în mişcări ce au frământat Orientul antic. Totuşi religia a făcut din el un popor aparte pentru că nu a cunoscut decât un singur Dumnezeu, invizibil şi transcendent. Poporul a exprimat relaţia dintre el şi Dumnezeu prin termenul juridic de "alianţă". Toată existenţa poporului era subordonată alianţei şi legii care ajuta poporul să se menţină în condiţiile alianţei. Când creştinii au devenit conştienţi că scrierile lor sacre vorbesc despre o nouă alianţă, au dat numele de Vechiul Testament la toate cărţile sacre care au fost scrise până la Cristos. Terminologia vine de la latinescul "testamentum, -i" = "alianţă". Astfel, avem cele două mari părţi ale Bibliei: Vechiul Testament şi Noul Testament, fiecare având în componenţa sa 46 de cărţi şi, respectiv, 27 de cărţi. Putem spune deci că Biblia este locul prin excelenţă unde Dumnezeu ne vorbeşte; Biblia este cuvântul lui Dumnezeu care ne interpelează: "Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi plin de putere (eficace), mai ascuţit decât sabia cu două tăişuri, pătrunde până la despărţitura dintre suflet şi duh, dintre încheieturi şi măduvă, el judecă (scrutează) sentimentele şi gândurile inimii" (Ev 4,12). Deci Biblia pe care noi o deschidem trebuie să se transforme în lumină, apă vie, sabie. Dar pentru aceasta trebuie să se înfăptuiască următorul moto: "Nu ajunge să aveţi Biblie, ci trebuie să o şi citiţi; nu ajunge să citiţi Biblia, ci trebuie să o şi înţelegeţi şi să o meditaţi; nu ajunge să o înţelegeţi şi să o meditaţi, ci trebuie să o trăiţi". Vreau să vă adresez îndemnul pe care sfântul Grigore cel Mare îl făcea într-o scrisoare unui laic - medicul împăratului: "Caută să meditezi în fiecare zi cuvintele Creatorului tău. Învaţă să cunoşti inima lui Dumnezeu din cuvintele lui, pentru ca tu să poţi dori mai arzător bunurile veşnice şi cu mai mare dorinţă inima ta să se aprindă de iubire pentru Dumnezeu şi pentru aproapele"".

* Ioana-Mădălina Blaj (Buruieneşti). "Îmi place foarte mult să citesc revista, sincer mă regăsesc în fiecare pagină. Atunci când sunt tristă sau pur şi simplu nu mai am chef de nimic pentru că problemele sunt prea multe şi interminabile, încerc să citesc revista şi parcă prind viaţă, într-un fel sau altul prind curaj să merg mai departe, mă gândesc că Dumnezeu este cu mine, mă iubeşte şi mă ajută. Vreau să vă felicit pentru tot ceea ce faceţi, pentru toate articolele din revistă.

Vă mulţumim pentru aprecieri!

* Alma (Săbăoani). "M-am abonat la această revistă pentru că îmi place foarte mult şi vreau să o citesc lună de lună. S-au întâmplat atâtea lucruri frumoase şi mai puţin frumoase în viaţa mea şi a familiei mele, dar în toate am simţit prezenţa lui Dumnezeu şi de aceea aş dori să mărturisesc şi altora să ştie că în lumea aceasta care pare atât de rea există Dumnezeu. Un Dumnezeu care ne iubeşte şi doar cei care cred în el îl pot simţi aproape. Am doi copii micuţi şi ar trebui să mă angajez undeva, dar nu aş

pleca nicăieri în nici o ţară şi să-mi las copiii altora să mi-i crească. Mi-e milă de acei copii ai căror părinţi sunt nevoiţi să plece, dar ştiu părinţi care au plecat de nevoie, dar după ce s-au terminat nevoile au dat de gustul banului şi au uitat de nevoile copiilor. Dar eu v-am scris ca să vă mai spun un lucru, şi anume că şi printre noi există îngeri. Mă aflam la sfârşitul primului an de facultate şi rămăsesem cu 2-3 restanţe. Era toamnă şi nu aveam banii necesari pentru a merge la Iaşi să-mi dau restanţele. Mi-am zis: renunţ. După câteva zile am discutat cu un preot şi l-am întrebat ce să fac? Doream atât de mult să fac o facultate, dar părinţii meu nu aveau posibilităţi materiale suficiente ca să mă întreţină. După discuţia mea cu preotul am luat hotărârea: renunţ! Terminasem liceul catolic la Bacău, un an de facultate la Iaşi şi asta a fost tot. Într-o dimineaţă a venit cineva la poartă şi mi-a zis: "Să mergi mai departe, căci te va ajuta un preot". Pentru mine a fost cea mai bună veste. Chiar de-a doua zi mi-am dat restanţele şi încetul cu încetul am terminat şi facultatea cu ajutorul acestui preot care, privind în urmă, îl consider un înger. Acum nu lucrez pentru că am doi copii mici, dar asta nu înseamnă că nu mi-a folosit la nimic facultatea. Cu siguranţă, o să vină timpul când am să şi lucrez. Tot în facultate, la întâlnirile catehetice pentru tineri, l-am întâlnit pe soţul meu... Am un soţ bun şi doi copii minunaţi. Îi mulţumesc din tot sufletul celui care m-a ajutat şi Domnul să-l răsplătească aşa cum ştie el mai bine!"

Mărturia dv. este de apreciat. Recunoştinţa pentru cei care ne-au ajutat e o floare rară. Vă mulţumim că ne-aţi scris şi cu privire la copiii lăsaţi acasă fără părinţi. Este adevărat că familia, celula de bază a societăţii, este într-o mare criză. Să înălţăm spre Domnul o rugăciune pentru toate acele familii care trec printr-o astfel de criză.

* Cristina Koch Smău (Piatra Neamţ). Ne-aţi scris despre un eveniment ecumenic care a avut loc la Roman la Institutul Teologic "Sfântul Francisc de Assisi" în zilele de 26 şi 27 ianuarie. Ne bucurăm că apreciaţi momentele de rugăciune, cântare şi priveghere. Într-adevăr, "biruinţa cerului a fost întărită şi de această dată". Dorim şi noi ca în lume "să nu-şi afle sălaş decât pacea şi unitatea tuturor sufletelor".

* Iosif Iacob (Roman). "Postul nu înseamnă a ne strădui să facem multe sacrificii sau a ne impune o multitudine de privaţiuni. Postul, după exemplul lui Isus Cristos, înseamnă renunţare la tot ce înseamnă ură şi egoism, la tot ce ne întinează sufletul şi ne predispune la păcat. Umilinţa, simplitatea, iertarea, dăruirea de sine, iubirea faţă de aproapele sunt virtuţile creştinului adevărat. În timpul postului i-am putut cere lui Dumnezeu să ne reînnoiască sufletul şi mintea, să ne dea o viaţă nouă astfel ca la Paşti să ieşim din mormântul păcatului şi să înviem cu Isus la o viaţă plină de bucurii".

Vă mulţumim pentru gândurile frumoase pe care le-aţi scris cu privire la post.

* Ioan Cojan (Traian). "Îmi amintesc adesea de o frumoasă icoană a Bunei-Vestiri care se afla în casa părintească. Pe când încă mai eram copil, curiozitatea m-a făcut s-o întreb pe mama ce înseamnă Buna- Vestire. Mama, după o scurtă reflecţie, mi-a spus: "Să ştii că dacă nu era Buna-Vestire nu ar fi fost nici Crăciunul". Deşi atunci nu am înţeles adevărata semnificaţie a Bunei-Vestiri, când am crescut mai mare am putut înţelege că mama dăduse un răspuns destul de înţelept. O dată cu trecerea timpului am voit să reflectez şi să aprofundez cu mai multă atenţie misterul Bunei-Vestiri şi am putut constata că, de fapt, acest mare mister are o dublă semnificaţie: venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu şi zămislirea care s-a produs atunci când Fecioara Maria a acceptat să devină mama lui Isus".

"Solemnitatea Bunei-Vestiri este corelată în mod evident cu solemnitatea Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, de la 25 decembrie, pe care o precedă cu nouă luni. Buna-Vestire este o sărbătoare a întrupării Cuvântului, distinctă întru totul de sărbătoarea Naşterii Domnului nu numai prin data diferită la care se celebrează, ci şi prin conţinutul ei. Sărbătoarea Bunei- Vestiri din data de 25 martie se celebra cu certitudine în Orient cel puţin, începând din secolul al VI-lea, dar prima documentaţie sigură a unei celebrări pe data de 25 martie apare abia în secolul următor, chiar dacă predici despre Buna-Vestire găsim încă din timpul sfântului Petru Crisologul (? 450)" (Din Sărbătorile sfintei Fecioarei Maria, de Aurel Iştoc, Ed. "Sapientia").