Astăzi am avut o mare bucurie, soţul m-a trezit şi mi-a spus: "Vino să bem împreună cafeaua". La începutul căsniciei mi se întâmpla mai des, acum nu mi s-a mai întâmplat de mult. De aceea o consider o mare bucurie. În timp ce beam cafeaua i-am amintit acest lucru. M-a îmbrăţişat şi mi-a promis că surpriza se va mai repeta. La sfârşit am spălat eu ceştile. Mi s-a părut normal!

Tot la capitolul bucurii pot trece şi iniţiativa lui de a mă ajuta să pregătesc copiii pentru şcoală. M-a surprins, deoarece, de mai multe ori, îmi spusese că asta nu e treaba lui. Şi copiii s-au bucurat. La întoarcere unul dintre ei i-a dedicat calificativul de "foarte bine" pe care îl obţinuse la una dintre materii.

În această seară, după ce s-a întors de la serviciu, mi-a propus ceva ce m-a surprins mai mult decât tot ceea ce a făcut pe parcursul zilei. Mi-a propus să mergem împreună la Calea sfintei cruci. O asemenea propunere trebuia notată. Nu puteam s-o las neobservată. Şi ştie el pentru ce!

Aceasta a fost în prima vineri de după Miercurea Cenuşii...

Mulţumesc Domnului pentru o nouă zi. Nu am mai scris în jurnal de vreo două săptămâni. Nici nu au fost evenimente deosebite! Totul a fost normal. M-am şi obişnuit să scriu doar ceea ce e neobişnuit. Asta consider eu "Jurnal"!

Astăzi, soţul m-a surprins din nou! Mă uimeşte cu fiecare zi care trece. E ca şi cum am revenit la primele zile de după căsătorie. Atâta atenţie! Atâta grijă faţă de copii! Atâtea cuvinte frumoase! Mă întreb uneori ce s-a întâmplat. Să fie spovada pe care a făcut-o în duminica de dinainte de Miercurea Cenuşii? Sincer, privind la el, mie a început să-mi fie ruşine! Eu mai glumesc pe seama postului, dar el a luat-o în serios. Asta mă determină şi pe mine să fiu altfel. Voi încerca...

Luni, din Săptămâna Sfântă. A fost un post cu adevărat post! Aşa cum scrisesem ultima dată, am promis că voi încerca să mă schimb şi eu. Ştiu că nu sunt, cum se spune "uşă de biserică". În acelaşi timp nici nu pot să mă plâng. Mulţumesc Domnului pentru soţul pe care îl am, pentru copii, pentru prieteni, pentru serviciu. N-am ţinut neapărat un post de mâncare. Dar m-am hotărât să vorbesc mai puţin de alţii, să fiu mai puţin critică, să dau mult mai multă atenţie soţului şi copiilor şi să nu mă mai plâng mereu de condiţiile de la serviciu. Au fost hotărâri pe care până acum pot spune că în parte le-am respectat. Şi, sincer, s-a văzut! Cât de liniştită am fost! Liniştită acasă, liniştită la serviciu! Parcă a fost altfel acest post. M-am rugat astăzi lui Dumnezeu să fie la fel şi după Paşti şi în restul vieţii. Sper să mă asculte...

Astăzi a fost Paştele. Aseară am participat cu toţii la Liturghia de înviere. A fost frumos! După Liturghie s-a făcut procesiune, apoi, cu lumânările aprinse, am venit acasă, ne-am îmbrăţişat şi ne-am spus "Cristos a înviat!". Înainte să luăm masa împreună, am ciocnit câte un ou roşu şi m-am bucurat că al meu le-a spart pe toate. După masă, fiind deja târziu, am spălat cu toţii vesela, apoi ne-am culcat. Dimineaţă ne-am trezit ceva mai greu, dar ne-am trezit. Eu cu soţul am mers la Liturghia de la ora 11.00, iar copiii, pentru că, după micul dejun, au ales să mai continue somnul, au mers la Liturghia din această seară.

Nu pot să nu constat că acest post şi acest Paşte a schimbat atâtea în familia noastră. La început am crezut că e ceva de moment. Cu timpul mi-am dat seama că lucrurile erau serioase şi eu am început să le tratez ca atare.

Reînnoiesc în această seară de Paşti rugăciunea mea la Dumnezeu să facă să fie mereu fericire în casa noastră. Iar dacă vor veni şi încercări, şi cred că vor veni, să ne dea tărie să trecem peste ele.

Joi, după Paşti. Soţul m-a trezit din nou şi m-a invitat la cafea. Se vede că hotărârea luată a fost sinceră. Pentru a fi recunoscătoare, eu am spălat din nou ceştile. M-a îmbrăţişat şi a plecat la serviciu. Trebuia să ajungă mai degrabă. Pe copii i-am pregătit eu pentru şcoală. Dar am fost fericită... (Mariana)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba