"Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi viaţă" (In 6,63).

"Adevăr, adevăr vă spun: Oricine va păstra cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci" (In 8,51).

Despre prima comunitate creştină din Ierusalim, sfântul Luca scrie că toţi erau stăruitori în învăţătura apostolilor (cuvântul Domnului) şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune (Fap 2,42).

Propovăduirea făcută de Isus a fost reţinută, întărită şi luminată de Duhul Sfânt, repetată în auzul credincioşilor de către apostoli, martorii cei mai vrednici de crezare, cei care l-au văzut şi ascultat pe Învăţătorul.

Strâns legată de ascultarea predicii apostolilor era şi frângerea pâinii, Euharistia, Cuvântul întrupat, dat ca hrană sufletelor.

Este cât se poate de grăitoare, în această privinţă, recunoaşterea la frângerea pâinii, de către ucenicii în drum spre Emaus, a aceluia care li s-a alăturat, explicându-le cele întâmplate în Ierusalim, pentru împlinirea Scripturilor.

Pe parcursul celor două milenii de viaţă creştină, serviciul divin prin excelenţă, sfânta Liturghie, a oferit ca într-un tot cele două realităţi: Scriptura îmbinată cu tradiţia şi Euharistia, având ca unic temei Cuvântul prin care toate s-au făcut.

Merită toată atenţia expresia de recunoştinţă "Mulţumim lui Dumnezeu", rostită după ascultarea lecturilor sacre, respectiv "Laudă ţie, Cristoase", după proclamarea Evangheliei. Cât despre Euharistie, ea însăşi înseamnă mulţumire, recunoştinţă pentru sfântul trup şi sânge, Cristos întreg, oferit ca hrană consistentă, spirituală, spre viaţa nepieritoare.

Demnitatea de a fi creştin obligă numaidecât la cunoaşterea lui Cristos, cunoaştere asigurată tocmai de Sfintele Scripturi care îl cuprind. Pe bună dreptate putea afirma marele învăţat în acest domeniu, sfântul Ieronim: "Ignorarea Scripturilor este ignorarea lui Cristos". Viaţa creştină se intensifică pe măsura cunoaşterii lui Cristos, Cuvântul, Euharistie.

S-a insistat în trecutul apropiat asupra unui An al Euharistiei, pentru ataşarea cât mai intensă de Isus. Anul 2006 urmăreşte conştientizarea cât mai clară a aceluiaşi Isus, Cuvântul lui Dumnezeu.

Concludem împreună cu psalmistul: "Aceasta e mângâierea mea în necazuri, cuvântul tău îmi dă viaţă" (Ps 118,50).