Pastoraţia vocaţională
În casa fraţilor şi surorilor carmeliţi din satul Luncani, judeţul Bacău, în perioada 5-7 septembrie, s-a desfăşurat a doua parte a cursului destinat animatorilor de pastoraţie vocaţională intercongregaţională din România. Cursul a fost organizat de Federaţia Conferinţei Române a Superioarelor Majore din România, iar prezentarea lui a fost realizată de sr. Francesca Pratillo, FSP, fr. Fabian Rubio, FMS, sr. Patricia Rediu, CJ. S-a prezentat aspectul teologic al pastoraţiei vocaţionale şi pedagogia vocaţiilor. S-au aprofundat anumite concepte şi atitudini cum ar fi: originea pastoraţiei vocaţionale, alegerea vocaţională, itinerarul vocaţional etc. S-a stabilit pentru luna august 2007 un campus de discernământ destinat tinerilor, în Luncani şi în Satu Mare. (pr. Octavian Enache)

Conferinţă Caritas
Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi a fost gazda, în zilele de 11 şi 12 septembrie, pentru participanţii la lucrările Conferinţei Internaţionale "Organizaţiile Caritas din Europa Centrală şi de Est în faţa provocărilor: parteneriatul şi accesarea fondurilor europene". Evenimentul a fost organizat de Confederaţia Caritas România şi a adunat la masa dezbaterilor reprezentanţi ai organizaţiilor Caritas din Europa de Est, ai Caritasurilor din România, clerici ai Bisericilor Romano-Catolică, Greco-Catolică şi Ortodoxă, oficialităţi ale administraţiei publice locale şi reprezentanţi ai societăţii civile. Lucrările conferinţei s-au desfăşurat şi pe grupuri de lucru; oaspeţii din Malta, Bulgaria, Albania, Grecia, Letonia, Rusia, Estonia sau Georgia au analizat împreună cu reprezentanţii Caritasurilor din România mijloacele prin care proiectele sociale est-europene pot atrage susţinerea financiară a programelor majore ce vor fi lansate de Uniunea Europeană, după aderarea României şi Bulgariei. (Ninel Berneagă)

Cruce misionară
La Valea Mare, în ziua de 16 septembrie, trei novice din Congregaţia "Surorile Franciscane Misionare de Assisi" au făcut profesiunea temporară pe un an în cadrul unei Liturghii la care au fost prezente sr. Maria Porundi, superioară viceprovincială în România, sr. Bernadeta Ciobanu, maestra de novice, pr. Ioan Ciuraru, ministru provincial al Provinciei "Sf. Iosif" din România, un mare număr de preoţi, surori din toate comunităţile congregaţiei, părinţii, fraţii şi surorile candidatelor, precum şi alţi credincioşi care au dorit să fie prezenţi la eveniment. La sfârşitul Liturghiei, sr. Maria Porundi a încredinţat crucea misionară la trei surori: sr. Bernaveta Tancău, sr. Veronica Matieş şi sr. Adriana Miclăuş. Acestea vor merge în misiune în Republica Moldova, la Glodeni, Parohia Stârcea.

Seminarul mic
Ziua de 17 septembrie va rămâne în istoria Seminarului Liceal "Sf. Iosif" din Bacău: după 12 ani de aşteptare şi speranţă, după ani de muncă şi de sacrificii, noul sediu al Seminarului şi-a deschis porţile pentru a-i primi pe cei 101 tineri care doresc să se pregătească în vederea sfintei Preoţii. Celebrarea care a marcat acest eveniment a fost prezidată de PS Aurel Percă şi a coincis cu hramul bisericii "Sf. Cruce" din Bacău. Au participat 27 de preoţi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, inspectorul şcolar general al ISJ Bacău şi peste 3.000 de credincioşi. Seminarul va fi sfinţit duminică, 26 noiembrie. Adresa nouă: Seminarul Liceal Romano- Catolic "Sf. Iosif" - Bacău, Calea Moldovei, 233, 600353-Bacău, tel. (seminar): 0334/401662; 0334/401663, tel. + fax (director): 0234/574513, e-mail: [email protected]; www.seminarbacau.cnet.ro, [email protected]. Liceul Catolic a rămas în continuare pe strada Condorilor în incinta Liceului "Henri Coandă". (Emanuel Mihoc şi Gabriel Hălănduţ)

Profesiuni
* La Institutul Teologic Romano- Catolic Franciscan din Roman, în ziua de vineri, 8 septembrie, 21 de fraţi franciscani conventuali au depus profesiunea perpetuă, devenind astfel membrii pe viaţă ai Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, Provincia "Sfântul Iosif" din România. În cadrul aceluiaşi ordin, la Prăjeşti (BC), în ziua de duminică, 10 septembrie, nouă novici au depus profesiunea temporară, pe o perioadă de un an.
* În biserica "Sfântul Francisc" din Borzeşti, în cadrul sfintei Liturghii a hramului din ziua de 30 septembrie, a fost profesiunea temporară a cinci novici în cadrul Ordinului Fraţilor Minori Capucini.

Sfinţire de convent
În cadrul Custodiei "Fericitul Ieremia" a Fraţilor Minori Capucini, în ziua de sâmbătă, 23 septembrie, a avut loc sfinţirea noului convent din Roman, dedicat Sfântului Padre Pio din Pietrelcina. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Petru Gherghel, fiind prezenţi mulţi preoţi, atât din ţară cât şi din străinătate, un număr mare de persoane consacrate şi numeroşi credincioşi din cele patru parohii ale Romanului şi din împrejurimi. Lucrările la convent au început în vara anului 2004, preluându-se structura de la Primăria Municipiului Roman. În prezent conventul are rol de casă de formare pentru fraţii care se pregătesc pentru profesiunea perpetuă şi pentru sfânta Preoţie. Actualmente conventul găzduieşte 14 fraţi. (Fr. Nicolae Zamfirache)

Adunare generală AC
La Casa părinţilor salezieni din Bacău a avut loc Adunarea Generală a Acţiunii Catolice din Dieceza de Iaşi în ziua de 30 septembrie, cu tema: "Mărturisitori ai prezenţei lui Cristos". Ordinea de zi a cuprins prezentarea activităţilor desfăşurate în anul asociativ 2005-2006; dezbaterea şi aprobarea programului de activităţi pentru noul an asociativ; sugestii şi propuneri. Acţiunea Catolică "Sfântul Iosif" este o asociaţie de laici care se angajează la realizarea scopului apostolic general al Bisericii, în formă comunitară şi organică şi în directă colaborare cu ierarhia Bisericii. Este prezentă în 47 de parohii din Dieceza de Iaşi cu peste 2.300 de membri şi simpatizanţi.

Biserică nouă
Liturghia de consacrare a altarului şi sfinţire a bisericii "Regina Sfântului Rozariu" din Săbăoani va avea loc sâmbătă, 7 octombrie, la ora 11.00. Biserica ce o va avea drept patroană pe Sfânta Fecioară, Regina Rozariului este cel de-al treilea lăcaş catolic de cult din Parohia Săbăoani. Are dimensiunile de 60x26x50 m şi a fost ridicată prin munca credincioşilor şi prin generozitatea multor altor persoane între 10 septembrie 2003 şi 7 octombrie 2006. Mai multe detalii sunt disponibile pe situl parohial www.sabaoani.cnet.ro. (Pr. Mihăiţă Blaj)

Noi diaconi
În sărbătoarea Sfântului Francisc de Assisi (4 octombrie), va fi celebrată o Liturghie specială în cadrul căreia zece fraţi franciscani (şase conventuali şi patru capucini) vor fi hirotoniţi diaconi. Sfânta Liturghie, prezidată de PS Petru Gherghel, va începe la ora 10.30, la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Candidaţii la treapta diaconatului sunt (ultimii patru capucini): Petru Andrieş (Sagna), Ciprian Budău (Nicolae Bălcescu), Alois Butacu (Luizi-Călugăra), Iosif Cadar (Hălăuceşti), Cristian Clopoţel (Hălăuceşti), Liviu Romila (Huşi-Corni), Vicenţiu Bejan (Galbeni), Lucian Dumea (Băluşeşti), Albert Goşman (Buruieneşti), Marcel Neted (Buruieneşti).


Liturghii pentru studenţi
Pentru studenţii romano-catolici, de limbă română, care învaţă la facultăţile din Cluj-Napoca, se va celebra în fiecare duminică şi sărbătoare de poruncă o Liturghie romano-catolică, în perioada 8 octombrie 2006 - 29 iunie 2007. În zilele de duminică se va celebra la ora 13.30, iar în zilele de sărbătoare de poruncă la ora 17.30. Liturghia va fi în capela Seminarului Teologic Greco-Catolic (Str. Moţilor, 26, Cluj-Napoca). Pentru relaţii şi eventuale lămuriri poate fi contactat pr. Marcelin Rotaru la adresa de mai sus sau la telefon 0744/536744.

Pe scurt
- 12-19 august: Campus de formare AC la Treviso (Italia), unde au participat şi 16 tineri români
- 19 august: Inaugurarea căminului din Barticeşti
- 21-23 august: Campus pentru 60 de copii la Ştefan cel Mare
- 27 august: Vizita episcopului Petru Gherghel la Mănăstirea Benedictină "Maica Unităţii" din Viişoara (Piatra Neamţ)
- 8 septembrie: Congregaţia "Maria Bambina" - 15 ani de prezenţă în Faraoani
- 15-17 septembrie: Consiliu diecezan AC la Mănăstirea "Don Orione" din Iaşi
- 16 septembrie: Începerea noviciatului pentru trei tineri la Seminarul Teologic Capucin "Fericitul Ieremia" din Oneşti
- 13-15 octombrie: Festival cultural Kolping Moldova 2006 la Centrul diecezan de spiritualitate "Don Bosco" din Pralea
- 24 octombrie: Simpozion la Butea cu ocazia 120 de ani de la inaugurarea statuii sfintei Fecioare Maria din localitate.