Maica Tereza de Calcutta a fost în mod cert una dintre personalităţile incontestabile ale secolului al XX-lea, care a lăsat o amprentă puternică în vieţile şi conştiinţele noastre.
Predilecţii ei erau bolnavii, muribunzii şi leproşii acestei lumi, copiii abandonaţi sau pruncii nenăscuţi, cei flămânzi de iubire şi de Dumnezeu.
Maica Tereza a fost "o aleasă", asemenea Fecioarei Maria. Puritatea inimii, smerenia, simplitatea, credinţa şi disponibilitatea, toate acestea plac lui Dumnezeu.
Acea acceptare a Mariei de a face parte din planul divin: "Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău" şi-a însuşit-o şi tânăra Agnes când Isus îi spunea de pe cruce: "Mi-e sete" sau când o chema: "Vino, fii lumina mea"; "Menirea ta este să-i slujeşti pe săraci, pe cei mai săraci dintre săraci". Ea se supune cu smerenie şi iubire acestor chemări devenind astfel un "creion în mâinile lui Dumnezeu", "un instrument al iubirii şi al slujirii totale".
Iubirea care doare şi rugăciunea care dă putere
Dintre toate sentimentele care au însufleţit-o pe Maica Tereza în misiunea ei de slujire, conturându-i chipul de "sfântă în viaţă", cel mai elocvent rămâne iubirea.
Prin iubire, sentiment văzut ca fiind "lucrul cel mai frumos din lume" ea a scos lumea din cochilia ei egoistă şi indiferentă, convertind şi schimbând mentalităţi, făcând-o să înţeleagă că nimic nu valorează mai mult în ochii lui Dumnezeu decât iubirea, iubirea smerită, necondiţionată, care se naşte din suferinţă, care modelează, care salvează, iubirea dătătoare de forţă, dar şi iubirea care doare. Iubirea, "porunca cea nouă" pe care Mântuitorul a lăsat-o discipolilor săi.
"Viaţa este făcută pentru a iubi şi a fi iubiţi". "Nu este important ceea ce facem, dar câtă iubire punem în ceea ce facem; trebuie să facem lucruri mici cu iubire mare
În omilia din ziua de 19 octombrie 2003 papa Ioan Paul al II-lea sublinia: "Cu mărturia vieţii sale Maica Tereza aminteşte tuturor că misiunea evanghelizatoare a Bisericii trece prin iubire şi se hrăneşte cu rugăciunea şi ascultarea cuvântului lui Dumnezeu".
Despre rugăciune spunea că este "fructul tăcerii".
"Fără forţa pe care o primim prin rugăciune viaţa noastră ar fi imposibilă".
Când în 1979 a fost chemată să primească premiul Nobel pentru pace, Maica Tereza avea în mâini rozariul.
"Fără Dumnezeu suntem prea săraci pentru a-i putea ajuta pe săraci! Amintiţi-vă: eu sunt numai o femeie sărmană care se roagă. Rugându-mă, Dumnezeu îmi pune în inimă iubirea sa şi astfel eu însămi pot să-i iubesc pe cei săraci. Rugându-mă!"
Maica Tereza s-a împotrivit cu vehemenţă avorturilor, legalizării divorţurilor, războaielor devenind pentru unii o persoană incomodă.
"Dacă vi se întâmplă să auziţi că există cineva care refuză să aibă un copil, care vrea să avorteze, faceţi un efort să-l convingeţi să mi-l aducă mie, deoarece eu doresc acest copil, care pentru mine înseamnă o mărturie a iubirii lui Dumnezeu".
Chiar şi atunci când primeşte premiul Nobel pentru pace ea nu uită să evidenţieze cât de "săracă este o naţiune care se teme într-atât de proprii fii nenăscuţi încât să-i ucidă".
Ea cere lumii întregi să-l recunoască pe Isus în făptura acestor copii nenăscuţi, care nu pot să-şi ceară dreptul la viaţă. Maica Tereza este vocea lor, avocatul lor, mama şi protectoarea lor, îngerul lor păzitor.
Fiecare dintre noi îşi are Calcutta lui, locul în care trăieşte şi unde poate interveni, aducând în vieţile celor obijduiţi o schimbare în bine, un ajutor concret, un strop de iubire şi speranţă, un surâs.
"Fiecare zi e un fel de miracol. Miracolul cel mai mare este că Dumnezeu se serveşte de lucruri mici ca noi. Ne foloseşte pentru a-şi împlini munca sa. Lasă-l pe Dumnezeu să te folosească fără să fii consultată".
Acesta este mesajul pe care fericita Maica Tereza de Calcutta îl lasă acestei lumi.
Şi lumea suntem noi.
