"Toţi au rătăcit, s-au pervertit cu toţii, nu-i nimeni care să facă binele, nu este nici măcar unul" (Ps 52,4). "Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi" (1In 1,8).
Sfânta Scriptură ne arată, printre multe altele, şi radiografia păcătoşeniei neamului omenesc din momentul neascultării primilor părinţi, Adam şi Eva: un tablou imens, sumbru. Din cupola acestui tablou se desprinde scăpărarea fulgerului sinaitic şi glasul ca de tunet al lui Iahve: "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău..., să nu ai alţi dumnezei afară de mine..." (Ex 20,1).
Nerespectarea legământului încheiat de Iahve cu poporul său este pedepsită cumplit: îndelungata robie babilonică, ocupaţia romană, distrugerea templului şi împrăştierea. Şi totuşi, Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu. Mesagerii Domnului, chiar cu preţul vieţii, îşi împlinesc misiunea de avertizare şi de îndemn: "Întoarceţi-vă la Domnul..., renunţaţi la idoli! (1Sam 7,3). Pedagogia divină se foloseşte şi de ameninţări: "Încă 40 de zile şi cetatea Ninive va fi distrusă" (Iona 3,4). Happy-end-ul misiunii profetului este grăitor. Oare avertizarea făcută de Isus: "Dacă nu vă convertiţi, cu toţii veţi pieri la fel" (Lc 13,5), va avea acelaşi sfârşit fericit?! Să sperăm, chiar dacă realitatea de zi cu zi ne întristează şi ne pune serios pe gânduri.
Recursul psalmistului la milostivirea divină este la îndemâna oricui: "Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate, şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegea mea!" (Ps 50,3).
Mărţişorul anului liturgic 2006, adică cenuşa binecuvântată împreună cu îndemnul: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!", acţionând prin harul dumnezeiesc în sufletele tuturor celor de bunăvoinţă, vor da loc marii mângâieri cuprinse în rugăciunea mântuitoare a Celui Răstignit: "Tată, iartă-i..." (Lc 23,34). Şi cine nu ar vrea să audă glasul încurajator al lui Isus pe cruce, asigurându-l pe tâlharul căit: "Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!" (Lc 23,43).
