Papa în Spania
Papa Benedict al XVI-lea va vizita Valencia (Spania), în zilele de 8 şi 9 iulie, pentru Cea de-a V-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Călătoria papei, a treia în străinătate din pontificatul său, va începe sâmbătă, 8 iulie, când va sosi la Valencia înainte de amiază şi va rămâne în Spania până duminică după-amiaza. În timpul scurtei sale şederi în Spania, pontiful se va întâlni cu premierul Luis Rodriguez Zapatero şi cu cuplul regal, regele Juan Carlos şi regina Sofia. Guvernul condus de Zapatero are relaţii reci cu Sfântul Scaun din cauza poziţiilor diferite pe teme precum avortul, căsătoriile homosexuale, educaţia religioasă şi cercetările pe celulă rădăcină, ce au condus la conflicte cu ierarhia catolică. Sfântul Părinte va participa la ceremoniile de încheiere a Întâlnirii Mondiale a Familiilor, eveniment ce va începe la 1 iulie. Este prevăzut să participe la programul de sâmbătă seara, apoi să celebreze Liturghia de duminică dimineaţa, când se aşteaptă să vină aproximativ două milioane de persoane.
Asociaţiile de credincioşi
Vaticanul a publicat pentru prima oară un catalog al noilor mişcări şi comunităţi ecleziale. Volumul, publicat de Consiliul Pontifical pentru Laici prin Editura Vaticanului, prezintă descrierea, un istoric şi alte informaţii a 122 de "asociaţii ale credincioşilor". În prefaţa volumului, arhiepiscopul Stanislaw Rylko, preşedintele consiliului amintit, adaugă: "În lumea noastră tot mai secularizată, în care credinţa multora este puternic pusă la încercare, luată în derâdere şi omorâtă adesea, mişcările şi noile comunităţi ecleziale, purtătoare a unei prospeţimi neaşteptate şi puternice, sunt răspunsul dat de Duhul Sfânt acestei provocări grave". Din acest motiv, papa Benedict al XVI-lea a convocat o a doua întâlnire a acestor noi realităţi ecleziale la 4 iunie, de Rusalii, la Vatican. Întâlnirea va fi centrată pe rugăciune.
Garda Elveţiană
Papa Benedict al XVI-lea a mulţumit Gărzii Elveţiene pentru cei 500 de ani de slujire şi a invitat-o să îşi continue misiunea cu "curaj şi fidelitate". Papa a afirmat aceasta sâmbătă, 6 mai, în timpul unei Liturghii ce a aniversat sosirea în Roma, acum cinci secole, a primelor 150 de gărzi elveţiene, la cererea papei Iuliu al II-lea. În predica sa, Sfântul Părinte a spus că scopul întâlnirii a fost "de a onora Corpul Gărzilor Elveţiene". Liturghia a marcat încheierea unei serii de evenimente ce au celebrat cei 500 de ani de slujire ai Gărzii Elveţiene.
Sărbătoarea popoarelor
În Piaţa "S. Giovanni Lateran" din Roma, duminică, 21 mai, s-a desfăşurat "Festa dei popoli" - "Sărbătoarea popoarelor". Evenimentul, care a reunit aproape toate comunităţile creştine străine din Roma, a devenit de acum o tradiţie. Motoul a fost: "Chipuri diferite, o unică familie!", reflectând scopul principal al acestei iniţiative, dialogul şi comuniunea dintre toţi oamenii. Comunitatea românilor a participat activ la animarea Liturghiei internaţionale de la prânz, precum şi la spectacolul folcloric. A fost amenajat un stand românesc, în vederea unei mai bune cunoaşteri a istoriei, culturii şi frumuseţilor româneşti. (Pr. Iulian Faraoanu)
Întâlnire despre cateheză
Având tema "Iniţierea creştină", la Roma, în perioada 8-11 mai a avut loc întâlnirea episcopilor şi a responsabililor naţionali cu cateheza. Au participat episcopi şi responsabili de Oficii Catehetice Diecezane din 33 de ţări. Alături de aceştia au fost prezenţi experţi din partea Sfântului Scaun, de la Congregaţia pentru Cler, de la Consiliul Conferinţei Episcopale Europene, de la Conferinţa Episcopală Italiană, precum şi specialişti în problema catehumenatului. Din partea Conferinţei Episcopale din România au participat Mons. Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, responsabil cu cateheza la nivelul Conferinţei Episcopale din România, şi pr. Felician Tiba din Dieceza de Iaşi, responsabil cu Oficiul Catehetic Diecezan.
Sesiune a CER
Aula mare a Facultăţii de Teologie Greco-Catolică Blaj a găzduit, în zilele de 1 şi 2 mai, sesiunea de primăvară a Conferinţei Episcopale Române, la care au participat toţi episcopii greco-catolici şi romano-catolici din România, cărora li s-au alăturat PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, şi PS John Michael Botean, episcopul de Canton (SUA). La deschiderea sesiunii au fost prezenţi şi ES card. Ignaţiu Moussa Daoud, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale din Roma, şi ES Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova. În cadrul sesiunii, prezidată de Preafericitul Lucian Mureşan, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, au fost dezbătute probleme actuale ale Bisericii: Întâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici - Miercurea Ciuc, 23-27 august; Cea de-a III-a Întâlnire Ecumenică Europeană - Sibiu, 5-9 septembrie 2007; canonul 522 din CDC, cu privire la numirea parohilor pentru un timp determinat; programul marian legat de prima atestare publică şi diecezană a cultului Maicii Domnului de la Lourdes (1886); raportul asupra activităţii pe anul 2005 şi a proiectelor Asociaţiei SIGNIS România; alegerea unui responsabil naţional al mişcării Scout; confirmarea pr. Egidiu Condac ca preşedinte al Confederaţiei Caritas România; un mesaj de solidaritate a tuturor episcopilor catolici din România cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti în problema construcţiei de lângă catedrala din Bucureşti; probleme administrative şi de ordin intern. Sesiunea de toamnă se va desfăşura la Baia Mare, în zilele de 26-27 septembrie.
Doctor honoris causa
Universitatea din Bucureşti şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică şi Asistenţă Socială i-a oferit, la 15 mai, distincţia doctor honoris causa episcopului de Münster, dr. Reinhard Lettmann, în prezenţa nunţiului apostolic Jean-Claude Périsset, a arhiep. Ioan Robu, a ep. Petru Gherghel, a rectorului Universităţii Bucureşti, prof. Ioan Pânzaru şi a Mons. Vladimir Petercă. Pr. dr. Isidor Mărtincă, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, în discursul Laudatio domini Reinhard Lettman, a spus: "Este un mare prieten al României, cunoscând personal diferite centre diecezane ca Timişoara, Bucureşti sau Iaşi". ES ep. dr. Lettmann s-a născut în 1933, a fost consacrat preot în 1959. În 1960 a primit titlul de doctor în dreptul canonic la Universitatea Pontificală Gregoriana. A fost numit episcop de Rotaria în 1973, iar în 1980 Sfântul Scaun l-a numit episcop titular de Münster. Deţine din 1991 titlul de doctor honoris causa al Universităţii Westfalica Wilhelms din Münster.