* Părintele Petru Cervencu a trecut la cele veşnice vineri, 28 aprilie, după o suferinţă îndelungată, într-un spital din Bucureşti. S-a născut la 15 septembrie 1957 la Popeşti-Leordeni. A intrat în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, în 1990. A făcut postulandatul la Nisiporeşti (NT). Formarea a continuat-o la Luizi-Călugăra (BC), unde a făcut anul de noviciat (1990-1991) şi apoi la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman (1991-1997). La 22 iunie 1997, a fost hirotonit preot. A activat în diferite parohii din Dieceza de Iaşi: Hălăuceşti (1997-1999), Huşi-Corni (1999-2000), Târgu Trotuş (2000-2001), Galaţi (2001-2002). Din octombrie 2002, manifestându-şi dorinţa de a trece la clerul diecezan, a început o experienţă pastorală în Arhidieceza de Bucureşti, pentru ca mai apoi, în 2003, să se încardineze în respectiva arhidieceză. A fost paroh la Ţepeş-Vodă (2003-2005). A murit la Spitalul Floreasca din Bucureşti, fiind internat din ziua de 19 decembrie 2005, ca urmare a unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Înmormântarea a avut loc în oraşul natal miercuri, 3 mai.

* În dimineaţa zilei de duminică, 21 mai, la spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi, a trecut la cele veşnice părintele Anton Dănculesei, paroh de Pralea. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Pralea, unde marţi, 23 mai, a fost celebrată o Liturghie specială. Înmormântarea a avut loc la Gherăeşti, în ziua de miercuri, 24 mai. Părintele Anton, fiul lui Dumitru şi Maria Dănculesei, s-a născut la Gherăeşti (NT), la 3 septembrie 1934. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1965 în catedrala din Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron. A activat la Bârgăuani, (NT), la Ştefan cel Mare (BC) şi Pralea (unde a construit noua biserică, casa parohială, casa pentru pensionari şi Centrul de Spiritualitate "Don Bosco").

Să se odihnească în pace!