* Ioan Cojan (Traian, NT). "Anul închinat Sfintei Scripturi ne face să medităm cu mai multă atenţie la unele pasaje mai cu seamă din Vechiul Testament unde găsim unele fragmente pe care noi, oamenii simpli, le înţelegem mai greu... Dumnezeu, blestemându-l pe şarpe, i-a spus acestuia: "Duşmănie voi pune între tine şi femeie, ea îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul". Eu cred că femeia despre care a vorbit Dumnezeu este preacurata Fecioară Maria şi şarpele reprezintă pe diavol. De asemenea, cred că Fecioara Maria prin puterea dumnezeiască va zdrobi capul şarpelui infernal. În continuare urmează dilema; pentru că nu pot să cred că diavolul va reuşi să zdrobească călcâiul preacuratei Fecioare Maria! (...) Întrebarea mea este dacă eu greşesc în convingerea că Dumnezeu va reveni asupra acelor preziceri şi că într-adevăr nu va permite ca diavolul să poată face vreun rău preasfintei Fecioare Maria...".

Textul la care faceţi referinţă se găseşte în Gen 3,15. Diferite interpretări sunt cu referire la cine va zdrobi capul şarpelui. Textul ebraic, vorbind despre o duşmănie între rasa şarpelui şi cea a femeii, opune pe om diavolului şi "seminţei" sale şi lasă să se întrevadă victoria finală a omului; este o primă licărire a mântuirii, "protoevanghelia". Traducerea greacă (Septuaginta), începând ultima frază printr-un pronume masculin ("El - acela - îţi va zdrobi capul"), atribuie această victorie nu seminţiei femeii în general, ci unuia dintre fiii femeii; astfel avem interpretarea mesianică pe care o explică mai mulţi părinţi ai Bisericii. "El" este Cristos care îl va învinge pe duşman în cele din urmă (cf. Ap 12,17). Cu Mesia, Mama sa este implicată, şi interpretarea mariologică a traducerii latine

(Vulgata) ipsa (ea, aceea) a devenit tradiţională în Biserică. În toate variantele este vorba despre un text profetic, este prima speranţă de mântuire a omului căzut. Interpretarea pe care o preferaţi dv., aceea cu privire la Maria, arată că diavolul va fi învins în cele din urmă; până la victoria finală el poate să ispitească ("va ţinti călcâiul", cum apare în multe traduceri), poate să câştige de partea sa pe mulţi. O parte din cele prezente pot fi găsite şi în Catehismul Bisericii Catolice, nr. 410-411.

* Cristina Koch Smeu (Piatra Neamţ). "Trimiterea ucenicilor pentru a răspândi în lumea întreagă cuvântul şi învăţătura Sfintei Scripturi este cel mai adesea un act de curaj şi credinţă în numele lui Dumnezeu. Isus Cristos, mielul nevinovat, jertfit pentru mântuirea noastră, se dovedeşte a fi peste veacuri prin glasu-i blând întruchiparea umilinţei şi iertării, a iubirii şi binelui suprem, pentru ca astfel cuvântul întrupat să fie, pe mai departe, lumină pentru paşii noştri. De aceea, ca urmaşi ai primilor ucenici, ne putem întreba ce cuvinte din Sfânta Evanghelie ni se potrivesc pe drumul spinos al inovărilor şi invenţiilor omeneşti, totdeauna pe aproape de statura nonconvenţionalismului desfoliat în praful bătătorit al încercărilor...".

Şi în paginile acestei reviste se vorbeşte mult despre cele sesizate de dv. Toţi cei care au fost botezaţi au datoria de a fi evanghelizatori atât prin cuvânt cât şi prin faptă.

* A. (Faraoani). "În revista "Lumina creştinului" nr. 187 din iulie 2005, pag. 11, se relatează despre cazul Martin Maier din Faraoani, împuşcat de securitatea comunistă cu ocazia arestării preoţilor din parohia noastră. Până aici corect relatat chiar cu un amănunt că Martin Maier ţinea rozariul în mâna stângă. Însă faptul că securitatea comunistă era în urmărirea pr. Petru Bogleş, stimatul profesor Dănuţ Doboş s-a cam înşelat, iar praful s-a aşternut peste lumina ochilor multor creştini în necunoştinţă de cauză, doar s-a ştiut şi se ştie clar cine erau preoţii urmăriţi în Parohia Faraoani şi care au fost arestaţi, bătuţi bestial, batjocoriţi şi condamnaţi în acel timp întunecat. Cu mulţi ani înainte de venirea comuniştilor se publica revista "Viaţa" prin intermediul căreia poporul era îndemnat să se ferească de promisiunile bolşevicilor şi comuniştilor; probabil că şi această revistă "Viaţa" a iritat noua orânduire de atunci. Şi mai am o întrebare pentru domnul Dănuţ Doboş, dacă este şi istoric poate ar putea explica cum de s-a putut recurge la demolarea bisericii vechi din Faraoani în timpul pr. paroh Anton Peţ? Biserica fiind monument istoric!".

Scrisoarea dv. am înmânat-o domnului Dănuţ Doboş pentru a vă răspunde la nedumeririle pe care le aveţi. Redăm răspunsul pe care l-am primit la redacţie din partea dumnealui: "În legătură cu eroarea strecurată în articolul privind figura martirului Martin Maier eu (Dănuţ Doboş) am publicat o erată cu privire la această eroare în luna noiembrie 2005. Se pare că autorul nu a citit acest număr al revistei. Legat de observaţiile autorului scrisorii, atât de "curajos" încât nu semnează scrisoarea, constat că dă dovadă de răutate, rea credinţă şi săgeţi otrăvitoare împotriva memoriei pr. Anton Peţ, atunci când vorbeşte de dărâmarea bisericii vechi din Faraoani. Autorul ar trebui să se informeze ce înseamnă un monument istoric şi ar trebui, de asemenea, să observe că aproape peste tot când se construieşte o clădire nouă cea veche este dărâmată, iar materialele refolosite".