S-a născut la 3 noiembrie 1911 la Barticeşti (NT), a studiat la seminariile din Hălăuceşti şi Beiuş, precum şi la Academia Teologică din Luizi-Călugăra şi la Facultatea Teologică Pontificală "Sfântul Bonaventura" din Roma. A fost sfinţit preot la 4 aprilie 1937 la Roma. Va rămâne în "Cetatea Eternă" pentru a-şi continua studiile superioare, susţinându-şi în anii Celui de-al Doilea Război Mondial cele două doctorate în teologie şi în dreptul canonic şi civil. A obţinut, de asemenea, diplome speciale în dreptul oriental antic, în paleografie etc.
S-a distins la Roma, prin opera sa ştiinţifică (comentarii de legi şi documente bisericeşti, studii juridico-canonice ş.a.), prin prelegerile de la catedră în calitate de profesor (1946-1981), de scriitor şi director al revistei Apollinaris a Institutului Utriusque Iuris. A fost, de asemenea, un vrednic colaborator al Curiei Romane, fiind unul dintre consultanţii preferaţi ai congregaţiilor romane.
În ultimele două decenii, numeroşi biografi s-au aplecat asupra studiului vieţii şi operei preotului franciscan şi savantului Petru Tocănel, văzut de contemporanii săi drept un model şi un ghid spiritual. De asemenea, Provincia "Sfântul Iosif" din România l-a omagiat constant pe acest fiu al României, creatorul unei vaste opere culturale, ce va fi publicată în anii următori de către Academia Istorico-Juridico-Teologică "Petru Tocănel", de pe lângă Institutul Teologic Franciscan din Roman.
Pr. Petru Tocănel s-a aplecat cu asiduitate şi asupra cercetărilor privind istoria Bisericii noastre locale în baza unor ample documentări efectuate în arhivele Congregaţiei "De Propaganda Fide", şi a Curiei Generale a OFMConv, ambele în Roma. Ar fi dorit, desigur, să-şi întregească informaţiile ştiinţifice şi cu documente din arhivele interne româneşti, lucru imposibil însă în anii regimului ateu-comunist.
Petru Tocănel s-a impus ca un adevărat model istoriografic catolic românesc, punând bazele, în anii '50, unui impresionant proiect istoriografic privitor la istoria Bisericii Catolice din România. Este vorba de o operă grandioasă proiectată în zece volume, din care a reuşit însă să publice doar volumul al treilea, în două părţi (Padova, 1960; 1965). "Prin cele două volume de istorie - scrie biograful său, pr. Maximilian Pal - Petru Tocănel participă la reînnoirea Europei Orientale. O istorie fascinantă, datorită spiritului adânc de care dă dovadă autorul, datorită documentelor adunate, fără de care nu putem înţelege activitatea înfloritoare a ordinelor şi congregaţiilor în această parte a Europei, ca şi a Bisericii Catolice din aceste ţinuturi".
Materialul arhivistic şi biografic recoltat de pr. P. Tocănel este imens şi este de presupus faptul că istoricul român a lucrat intens pentru finalizarea proiectului său istoriografic. Nu a mai reuşit să publice însă nici un volum, deoarece moare la 1 decembrie 1992 într-o clinică medicală din Roma.
Surse de referinţă în istoriografia catolică românească sunt şi articolele publicate de Petru Tocănel în revista Buna-Vestire, care apărea tot la Roma. Amintim aici articolele dedicate mitropolitului Calinic Miclescu, primatul Bisericii Ortodoxe Române, părintelui martir Maximilian Kolbe, organizării Misiunilor din Bulgaria, Valahia, Moldova şi Transilvania, precum şi articolul intitulat Franciscanii Minori Conventuali şi limba română. În preambulul acestui articol, autorul scria că toţi catolicii români, indiferent de originea lor etnică "şi în toate timpurile au vorbit româneşte. (...) Cu toată deosebirea lor de origine, catolicii au avut o limbă comună, care era limba ţării, limba poporului, în mijlocul căruia convieţuiau de mai multe generaţii, limba moldovenească, limba valahă, fără de care convieţuirea şi relaţiile sociale nu ar fi fost posibile".
Deschiderea arhivei Petru Tocănel va oferi, credem, istoricilor noi informaţii cu privire la dimensiunile operei, rămase în manuscris, a marelui savant român.
