Noaptea de revelion! Niciodată nu mi-am închipuit că voi trăi o atât de binecuvântată noapte de revelion. A fost atât de minunat încât aş fi dorit să nu se termine niciodată. Şi totuşi... s-a terminat şi a început un nou an. Ca niciodată i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care le primisem în anul pe care tocmai îl încheiasem şi l-am rugat pentru noi haruri.

A fost minunat pentru că i-am văzut, pot să spun, pentru prima dată, pe părinţii mei fericiţi.

Sunt o tânără obişnuită, încă la şcoală, dar suficient de matură ca să înţeleg realitatea vieţii.

Sunt cel mai mare copil dintre cei şase pe care îi au părinţii mei. De când am început să pricep primele noţiuni legate de viaţă, m-a preocupat un singur lucru: cum ne-au putut aduce pe lume părinţii noştri dacă eu nu i-am auzit niciodată spunându-şi că se iubesc? Cum poţi coopera cu Dumnezeu la continuarea creaţiei fără iubire? Ştiu că avem în noi tot felul de instincte, dar mai ştiu că suntem capabili şi să iubim. Mama ne spunea uneori că ne iubeşte, dar tatăl nu ne-a spus niciodată.

E inutil să spun de unde provin toate acestea. Este vorba de flagelul care a lovit şi loveşte atâtea persoane astăzi şi pentru care nimeni nu face mai nimic, alcoolul. Tatăl meu este alcoolic, uneori şi mama. Îi aud mereu spunând că beau din cauza neajunsurilor, dar eu ştiu că nu este aşa. Am colegi a căror părinţi, ca şi ai mei, nu lucrează, şi nu sunt alcoolici, nici nu se ceartă. Ai mei nici nu lucrează, se ceartă şi ne ceartă. Uneori mă întrebam, de ce noi nu suntem fericiţi aşa cum sunt alţi copii? Dar ştiu că nu este atât de uşor să-i faci pe alţii fericiţi.

Pentru noaptea de revelion se anunţase că la cumpăna dintre ani va fi o scurtă celebrare religioasă în biserică. Ştiu că m-am rugat ca la ea să ia parte şi părinţii mei, dar după cum se petreceau lucrurile nu prea îmi dădeau vreo speranţă. Încă de după-amiază tatăl meu băuse puţin. Spre seară s-a supărat pentru că frăţiorul meu mai mic plângea şi nu se mai oprea. A ieşit afară, a stat un moment după care a revenit în casă şi cu glas tremurând i-a spus mamei că vrea să meargă împreună cu ea la celebrarea de la miezul nopţii. Era cu totul schimbat. L-a luat pe frăţiorul meu în braţe, celorlalţi fraţi le-a vorbit atât de frumos cum n-o mai făcuse niciodată până atunci.

După terminarea celebrării, l-am văzut pe tata lângă confesional. Preotul a înţeles că vrea să se spovedească. Ieşind, ne-am întors cu toţii acasă şi ajungând ne-a îmbrăţişat şi ne-a sărutat pe toţi. Era pentru prima dată când simţeam iubirea tatălui.

De unde această schimbare la tatăl meu? Era un mare mister pe care apoi ni l-a dezvăluit. În după-amiaza zilei, când se apucase de băut, din grabă s-a înecat cu vin. Ieşind afară, şi-a revenit cu greu, dar a spus că a simţit cum moartea era aproape. În acel moment şi-a spus că nu va mai bea alcool niciodată. Se vede că moartea l-a speriat atât de tare, dar l-a şi convertit. Din acea seară, care nu aş fi vrut să se termine niciodată, tatăl meu este alt om, iar acest lucru nu-l spun numai eu, ci toţi cei care îl cunosc. În acea seară a început nu numai un nou an, ci şi o nouă viaţă, pentru toţi. (Alina)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba