* Matei Plop Martin (Faraoani). "Suntem nişte pensionari din com. Faraoani şi am vrea prin intermediul dv. să ştim dacă avem vreo înlesnire la impozitul pe terenul agricol".

Art. 256 din Codul fiscal care a intrat în vigoare la 01.01.2006 precizează că "orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual. Impozitul pe terenul agricol se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia este situat terenul. În cazul în care terenul este deţinut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.

Cu toate acestea, de la regula prevăzută de articolul menţionat mai sus există şi excepţii care sunt prevăzute în art. 284 care prevede că sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri, impozitului pentru teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, următoarele categorii de persoane fizice:?
a) veteranii de război;
b) persoanele fizice prevăzute la art. 1 al Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 06.03.1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri;
c) persoanele fizice prevăzute la art. 6 şi art. 10 al. 1 lit. k din Legea 42/1990 privind cinstirea eroilor martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989;
d) văduvele de război şi văduvele veteranilor de război care nu s-au recăsătorit;
e) persoanele cu handicap grav sau accentuat şi persoanele invalide de gradul I sau II.

Textul de lege menţionat mai sus nu face referire la alte categorii de persoane care ar beneficia de o scutire sau reducere la plata impozitului astfel încât în condiţiile în care nu faceţi parte din nici una dintre categoriile de persoane menţionate mai sus urmează să achitaţi impozitul pentru terenul agricol deţinut în proprietate în cuantumul stabilit de lege.

* Ocneanu C. (Iaşi). "În baza Legii 18/1991, mama mea a făcut cerere pentru terenul pe care l-a avut de la părinţii săi, iar în anul 1996 i-a fost eliberat titlul de proprietate pentru acel teren. Înainte de a muri, pentru a nu fi neînţelegeri între noi ea a împărţit terenul din titlu mie şi celorlalţi doi fraţi, fără a face acte notariale. Din anul 2000 eu am fost plecat în străinătate, iar terenul dat de mama mea a fost lucrat de unul dintre fraţi. În anul 2005 când m-am întors acasă am dorit să intru în posesia terenului, dar fratele meu a refuzat spunându-mi că nu am dreptul la acel teren".

Deoarece titlul de proprietate a fost eliberat pe numele mamei dv., iar aceasta în prezent este decedată, urmează să vă adresaţi Judecătoriei Iaşi pentru partajarea averii succesorale rămasă de pe urma mamei dv. şi ieşirea din indiviziune. Deşi susţineţi că mama a împărţit deja terenul, în condiţiile în care această împărţire nu s-a făcut printr-un act autentic, aveţi dreptul doar la o cotă legală ideală din întreaga moştenire, instanţa de judecată pe baza unei expertize topometrice urmând să vă atribuie în concret lotul cuvenit fiecăruia. În cadrul procesului, puteţi solicita expertului să facă propuneri de lotizare în aşa fel încât să fie respectată dorinţa mamei dv.

* Benţa S. (Răducăneni). "Din anul 2003 şi până în acest an m-am judecat cu fratele meu pentru o suprafaţă de teren care mi-a fost dată de tatăl meu ca zestre. Deşi am hotărâre definitivă şi irevocabilă, nu pot intra în posesia terenului, deoarece, în timpul procesului de desfiinţare a titlului de proprietate, fratele meu a vândut terenul fiului său. Mai pot intra în posesia terenului?"

Pentru a intra în posesia terenului va trebui să promovaţi o acţiune de anulare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între fratele dv. şi fiul său. Va trebui să menţionaţi în acţiune şi să dovediţi împrejurarea că nepotul dv., la data semnării contractului de vânzare-cumpărare ştia că la Judecătoria Răducăneni se judeca dosarul de constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate emis pe numele tatălui său, arătând în acest fel reaua sa credinţă la încheierea tranzacţiei.

Mihaela Ciobanu, avocat