În urma unui accident de maşină, în după-amiaza zilei de 1 ianuarie, a trecut la cele veşnice pr. Mihai Diac. Înmormântarea a avut loc luni, 9 ianuarie, la Valea Seacă.

Liturghia a fost prezidată de PS Petru Gherghel. Au participat PS Aurel Percă, PS Anton Coşa, pr. Ioan Ciuraru, provincialul Fraţilor Minori Conventuali din România, aproape 100 de preoţi.

Oamenii din sat au scos covoarele şi le-au întins pe garduri întocmai ca la primiţia care a avut loc cu şase ani în urmă.

În biserică, în faţă, se afla catafalcul cu trupul neînsufleţit al părintelui. Sicriul a fost adus din Spania sâmbătă, 7 ianuarie, însoţit fiind de pr. Leonard Diac şi de pr. Juan Mora, parohul comunităţii "Sfânta Fecioară del Carmen" din Lleida.

Procesiunea a pornit din casa parohială la ora 10.30. Cântarea a fost condusă de mai mulţi seminarişti franciscani.

La începutul sfintei Liturghii, PS Petru a vorbit despre misterul morţii şi i-a invitat pe toţi la rugăciune.

A doua lectură a fost citită de o călugăriţă carmelită, soră a preotului răposat.

Omilia a fost ţinută de PS Anton Coşa, episcop de Chişinău care a subliniat realitatea morţii care îi atinge şi pe preoţi şi speranţa creştină: "Cuvântul Domnului ne învaţă să transformăm durerea umană provocată de moarte într-o speranţă creştină ce ne umple de bucurie... Sufletele celor drepţi sunt în mâinile lui Dumnezeu şi vor trăi cu el în iubire", a spus episcopul citând din prima lectură. A explicat apoi că preotul predică în viaţă, dar şi în moarte, sugerând că înmormântarea la care se participa era o predică.

"A murit în ţară străină, dar nu printre străini", a început mesajul pr. Juan Mora, parohul preotului răposat, purtând mesajul comunităţii parohiale şi al PS Francisco Xavier Ciuraneta, episcop de Lleida. În mesaj, episcopul îşi exprimă mulţumirea "pentru slujirea preoţească pe care părintele Mihai a realizat-o cu deplină disponibilitate şi cu bucurie care vorbesc despre o inimă generoasă, asemenea lui Cristos, bunul păstor" şi speranţa că exemplul său îi va stimula pe toţi "în urmarea fidelă şi totală a lui Cristos Domnul".

La finalul Liturghiei pr. Felician Tiba, în numele celor 26 de preoţi din promoţia 1999, a adus mulţumire lui Dumnezeu pentru că l-au avut coleg pe pr. Mihai, pentru optimismul şi slujirea lui.

Păstorul diecezei a precizat că e nevoie să intrăm în logica lui Dumnezeu: grădinarul uneori ia floarea cea mai frumoasă din grădină.

Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus în cimitir, în faţa capelei.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Pr. Mihai Diac s-a născut la 25 septembrie 1972 la Valea Seacă, din părinţii Ioan şi Maria. A studiat în Seminarul din Iaşi între 1991 şi 1999. La 29 iunie 1999 a fost hirotonit preot la Iaşi. A activat în perioada 1 august 1999 - 1 august 2002 în Parohia Gura Humorului, apoi în Parohia "Sfântul Anton" din Iaşi (1 august 2002 - 1 august 2004). La 1 august 2004 a fost trimis în Spania pentru a se ocupa de românii din zona Lleida. La 18 august 2004 era la Lleida. O dată la două săptămâni se îngrijea şi de comunitatea de români din Tarragona şi Saragosa. În ultima perioadă a primit din partea episcopului de Lleida misiunea de vicar al unităţii pastorale "Sfântul Laurenţiu", "Sfântul Martin" şi "Sfântul Andrei", din oraşul Lleida. Duminică, 1 ianuarie 2006, se îndrepta spre Saragosa pentru a celebra sfânta Liturghie. Nu a mai ajuns. În drum spre întâlnirea cu românii, în urma unui accident, a fost chemat la Domnul.

Înainte de a fi adus la Valea Seacă, o Liturghie specială, prezidată de episcopul locului, a avut loc la Lleida în ziua de 3 ianuarie. Acolo s-au adunat toţi preoţii din dieceză alături de pr. Leonard Diac şi de pr. Yurij, ucrainean greco-catolic şi părintele Aurel, român ortodox.