Nu de mult circula prin mesajele trimise pe internet o imagine în care un copil nenăscut încă, dar asupra căruia s-a intervenit din motive medicale, şi-a scos mânuţa şi a apucat degetul medicului, dorind parcă să-şi arate recunoştinţa faţă de intervenţia salvatoare pe care o făcea asupra sa.

E vorba de o fotografie făcută de un fotograf american în timpul unei operaţii de coloană efectuată pe un făt, aflat în uterul mamei în a douăzeci şi treia săptămână de la concepere. Iniţial fotograful şi-a propus realizarea unor fotografii care să imortalizeze o operaţie foarte rară şi totodată inedită, o raritate în lumea medicinei. Inedit însă a fost şi gestul pe care micuţul l-a făcut faţă de medicul care a realizat operaţia. Ulterior s-a aflat că acel copil s-a născut sănătos şi, după ce va creşte mare, aşteaptă să strângă cu adevărat mâna medicului.

Gestul este impresionant, mai ales în contextul în care astăzi atâtea ţări au legiferat sau legiferează avortul. Oamenii nu mai sunt dispuşi să fie responsabili pentru darul vieţii pe care Dumnezeu continuă de mii de ani să-l facă omenirii. Aceasta este o deviză nepronunţată care pare să domine astăzi multe familii. Sunt atâtea programe în favoarea păstrării mediului înconjurător, a faunei, a florei, sunt nenumărate fundaţii care apără animalele, există drepturile omului, toate acestea în timp ce se ignoră cel mai important, cel mai nobil şi în acelaşi timp cel mai banal dar, viaţa.

Nu sunt căsătorită încă, dar ca orice tânără care urmează să facă acest pas, privind la fenomenul care se cheamă avort, mă îngrijorează.

Am un prieten alături de care voi forma viitoarea mea familie. Am discutat mult şi despre copiii pe care o să-i avem. Atât eu cât şi el ne-am angajat să fim în slujba vieţii. Ştiu că înainte de căsătorie sunt multe planurile pe care obişnuiesc să şi le facă tinerii. Ştiu că îşi promit iubire sinceră până la moarte, că nu vor exista între ei neînţelegeri, că totul în familia lor va vorbi despre iubire şi viaţă. Câte însă dintre aceste planuri măreţe devin realitate? Poate ziua nunţii şi două trei zile după ea. Apoi începe adevărata viaţă. Apar greutăţile, neînţelegerile, copiii, datoriile familiale etc. În faţă la toate acestea doar iubirea sinceră şi dorinţa pentru viaţă va menţine familia vie.

Fotografia copilului din sânul mamei care cu mânuţa strânge degetul medicului e o lecţie de respect sau poate un semn din partea lui Dumnezeu pe care vrea să-l dea omenirii. Viaţa se prinde de viaţă şi vrea să trăiască. Pruncul se prinde de degetul medicului arătându-i că vrea să trăiască.

Ar trebui ca şi familiile să se prindă mai mult de degetul lui Dumnezeu şi să dorească viaţa, pentru ele şi pentru copiii lor.

Nu pot să nu fac o paralelă între dorinţa copilului din imagine şi momentul învierii lui Isus. Ştim că Isus murind a învins moartea. Deseori cântăm: "...Cu moartea pe moarte călcând..." Copilul, prin gestul pe care îl face, arată că prin viaţă vrea să calce pe moarte. El vrea să trăiască. Chiar e recunoscător pentru că medicul vrea să-l salveze. Un gest pe care oamenii de astăzi îl fac fie din interes, fie pentru că aşa prevede protocolul sau codul bunelor maniere. Dar cât de sincer mai este astăzi gestul strângerii mâinii?

Aş vrea ca Dumnezeu să nu mă lase să uit aceste gânduri despre viaţă. Aş vrea ca, indiferent de problemele care vor apărea în viitoarea mea familie, să nu luptăm împotriva vieţii. Şi aş mai cere un lucru, vouă, celor care citiţi aceste gânduri ale mele: Iubiţi viaţa! (Alina)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba