Bucuria de a fi împreună

Având tema "Bucuria de a fi împreună", în Parohia Răducăneni s-a desfăşurat, în perioada 1-4 septembrie, un campus interparohial adresat tinerilor. Campusul a fost organizat de pr. Mihai Cucuteanu, parohul comunităţii, ajutat de pr. Cristian Burcă şi de credincioşii din parohie.

Au fost zile de cunoaştere, meditaţie, dar şi de relaxare la care au participat aproximativ 160 de tineri din comunităţile Răducăneni, Horleşti, Valea Mică, Tomeşti, Gheorghe Doja, Huşi, Săveni.

Tema aleasă: "Bucuria de a fi împreună" a fost trăită cu intensitate şi aprofundată alături de motoul biblic: "Veniţi, voi singuri, la o parte, într-un loc ferit şi vă odihniţi puţin!" (Mc 6,31).

Deschiderea a avut loc joi, 1 septembrie, prin sfânta Liturghie celebrată de pr. Cornel Cadar, care a propus meditaţiile. Prin meditaţiile ţinute, părintele a reuşit să arate participanţilor, expresivitatea imaginilor şi faptul că ele reprezintă o fereastră spre cer, spre o frumuseţe de nedescris şi că fără să ne dăm seama au o strânsă legătură cu viaţa noastră. Vineri, 2 septembrie, prin celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, Cina cea de taină, a fost transmisă tinerilor dorinţa de a participa mai des la masa lui Cristos. Pictura surprinde în concordanţă cu personalitatea, caracterul şi temperamentul fiecăruia. În momentele de meditaţie personală s-a învăţat importanţa tăcerii. Au urmat discuţiile în grupuri mici unde s-au exprimat gândurile şi s-a mărturisit ce rezonanţă au avut ideile picturii în sufletul fiecăruia. Pentru o mai bună înţelegere, s-au urmărit secvenţe din filmul "Isus din Nazaret" care au dispus tinerii spre pregătirea adoraţiei euharistice. Începând cu sfânta Liturghie de seară a fost alături şi pr. Felix Roca, asistent spiritual diecezan.

Sâmbătă, imaginea aprofundată a fost o operă a lui Rembrandt: Întoarcerea fiului risipitor. A avut loc un exerciţiu de cunoaştere interioară, fiecare identificându-se cu unul din personajele tabloului. Meditaţia personală s-a îndreptat către îndurarea lui Dumnezeu, iubirea lui infinită şi spre Cristos care iartă. După-amiază, părintele Andrei Cociangă a vorbit tinerilor despre chemare spunându-le că: "Vocaţia voastră este acolo unde vă simţiţi cu adevărat fericiţi!" Părintele Isidor Mârţ a împărtăşit din activitatea sa ca misionar în Kenya, efortul, dar şi bucuria care îl însoţesc pe tot timpul muncii sale. A răspuns la întrebările celor interesaţi trezind în sufletul lor curiozitate şi entuziasm. Înainte de sfânta Liturghie a avut loc celebrarea penitenţială, ţinută de pr. Mihai Roca în care s-a regăsit dorinţa de a avea o relaţie mai strânsă cu Dumnezeu, făcându-se un pas foarte important spre el prin Spovadă.

Duminică, meditaţia a avut în centru tabloul lui Caravaggio: Chemarea sfântului Matei, prin care a ieşit în evidenţă frumuseţea de a fi chemat şi de a întâlni privirea lui Isus. Şi în această zi, pentru discuţiile în grupuri mici, au existat întrebări provocatoare, care au ajutat tinerii să lucreze la sufletul lor şi să şi-l şlefuiască în funcţie de dorinţa lui Dumnezeu. După meditaţie, pr. Felix Roca, a reamintit de cuvintele iubitului şi regretatului nostru papa Ioan Paul al II-lea: "Nu vă temeţi!" şi a transmis printr-un program special, cu ajutorul unor imagini elocvente de la toate zilele mondiale ale tineretului şi imnurile corespunzătoare, bucuria trăită alături de tinerii din lumea întreagă şi în acest an la Köln. După-amiaza, au avut loc concluziile, moment în care participanţii şi-au exprimat gândurile cu care au plecat îmbogăţiţi spre casele lor. Ca mulţumire, pentru experienţa trăită, tinerii au pregătit cu însufleţire rugăciunile pentru adoraţia euharistică ce a urmat. Programul de divertisment a reuşit să apropie participanţii între ei, formându-se o adevărată comuniune.

Aceste zile rodnice s-au încheiat cu sfânta Liturghie, unde Cristos s-a făcut simţit prin "explozia" de tinereţe prezentă în Biserica sa. Ne-a onorat cu prezenţa şi PS Aurel Percă, fiind asaltat de aplauzele tinerilor în mijlocul cărora se afla. Ne-am rugat pentru cei care au susţinut financiar şi material campusul: enoriaşii binevoitori ai Parohiei Răducăneni.

După o mai bună cunoaştere a lui Cristos, a propriei persoane şi a celor din jur, cei prezenţi la campus au primit o misiune: de a transmite entuziasmul vieţii şi de a-i învăţa pe ceilalţi ce înseamnă "Bucuria de a fi împreună".

Maria Cata

* * *

Campusul şi-a propus ca în acest An al Euharistiei să creeze comuniune spirituală şi să sensibilizeze pentru sfânta Euharistie, rugăciune, meditaţie şi celebrare penitenţială.

Programul spiritual a avut loc în biserica parohială, iar cel cultural la Casa de Cultură din Răducăneni, programul recreativ la parohie şi cazarea tinerilor oaspeţi în familiile comunităţii.

Activităţile desfăşurate au urmărit mai multe dimensiuni:
- liturgic: rugăciuni, cântece, meditaţii audio-vizuale, reflecţii, prezentarea darurilor simbolice, sfânta Liturghie, recitarea sfântului Rozariu şi vizita la preasfântul sacrament;
- educativ şi formativ: informare, catehizare, dialog şi discuţii în grupuri mici;
- caritativ: amabilitate, cordialitate, prietenie şi sinceritate;
- cultural - recreativ: prezentări scenete, jocuri, cântece, folclor, surprize...

Tematica: joi - deschiderea campusului; vineri - sfânta Euharistie; sâmbătă - reconcilierea cu Dumnezeu şi cu aproapele; duminică - responsabilitatea vocaţiei de a fi creştin.

Într-o atmosferă plină de bucurie, entuziasm şi speranţă, campusul s-a încheiat cu sfânta Liturghie concelebrată la ora 18.00, urmată de binecuvântarea PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, de o serată - divertisment - şi foc de tabără.

În zilele petrecute în Campusul de la Răducăneni s-a redescoperit că tinereţea este aurora şi primăvara vieţii, vârsta speranţelor întreprinzătoare cu optimism şi entuziasm; este vârsta bucuriei, prieteniilor curate şi dezinteresate şi a alegerilor importante pentru viaţă; este începutul înfloririi armonioase, speranţa Bisericii mileniului al treilea şi pepiniera paradisului.