Cea de-a 24-a reuniune ecumenică a episcopilor, prieteni ai Mişcării Focolarelor cu tema "Prezenţa Celui Înviat în mijlocul poporului său, centrul vieţii bisericeşti şi al mărturiei noastre comune", a început miercuri, 21 septembrie, la Bucureşti şi s-a încheiat marţi, 27 septembrie. Din Dieceza de Iaşi a fost prezent PS Petru Gherghel.
La Palatul Patriarhiei din Bucureşti a avut loc reuniunea ecumenică a episcopilor în organizarea Mişcării Focolarelor, sub coordonarea card. Miloslav Vlk, arhiepiscop de Praga, la invitaţia patriarhului Teoctist şi a Sfântului Sinod.
La lucrările reuniunii inaugurate în dimineaţa zilei de 21 septembrie de PF Teoctist, patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, au participat 50 de episcopi din 19 ţări reprezentând Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică, Bisericile Evanghelico-Luterane, Comuniunea Anglicană şi Biserica Metodistă.
Patriarhul şi-a exprimat bucuria de a fi gazdă îndemnând Bisericile să reflecteze asupra prezenţei lui Cristos înviat în mijlocul poporului său. La deschidere, un cuvânt de salut au adresat: ES Jean-Claude Périsset, ÎPS Ioan Robu, ES cardinal Miloslav Vlk, reprezentanţii marilor Biserici şi ai Bisericilor din România.
Cu ajutorul unui film documentar s-a rememorat întâlnirea care a avut loc anul trecut la Istanbul.
Duminică, 25 septembrie, cei prezenţi la întrunire au participat la o Liturghie ortodoxă oficiată la Patriarhie, iar luni, 26 septembrie, la o Liturghie romano-catolică oficiată în catedrala "Sf. Iosif" din Bucureşti.
În Comunicatul de presă trimis de Serviciul de Informaţii al Mişcării Focolarelor se precizează că Biserica Ortodoxă a fost reprezentată de episcopi ai Patriarhatului Ecumenic de Constantinopol, ai Patriarhatelor de Antiohia şi România, din Biserica Ortodoxă din Serbia, Cehia şi Slovacia; au fost prezenţi lideri ai Bisericii Siro-Ortodoxe din Serbia, din India şi din Olanda; au fost reprezentate, de asemenea, Comuniunea Anglicană (Anglia şi Italia), Bisericile Evanghelico-Luterane din Germania, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, România şi Statele Unite, Biserica Metodistă (Brazilia); au participat 10 episcopi catolici din diferite ţări.
Momentele centrale ale întâlnirii au fost mărturiile de comuniune fraternă oferite participanţilor de către episcopii din diferite continente.
Episcopii au dorit să aprofundeze acest mister al lui Isus care se face prezent, aşa cum a promis, acolo unde "doi sau trei sunt adunaţi în numele său", mister care să fie cale pentru comunicarea credinţei în timpul prezent şi pentru o mai amplă comuniune a Bisericii lui Cristos. Au alternat, aşadar, aprofundări teologice şi spirituale.
Întâlnirea cu viaţa monastică, liturgia şi iconografia orientale, atât de puternic prezente în România, a fost un stimul şi o îmbogăţire şi au favorizat o mai profundă comuniune cu Biserica Ortodoxă Română şi cu celelalte Biserici prezente în această ţară.
În acelaşi timp, episcopii proveniţi din diferite continente au oferit mărturia lor de comuniune fraternă către acest popor care la strigătul "unitate, unitate" a ştiut să dea un impuls de neuitat pentru cauza unităţii creştinilor, când Ioan Paul al II-lea a vizitat România în anul 1999.
Episcopii au trăit împreună momente de rugăciune şi au asistat la diferitele celebrări din mai multe Biserici. Nu au lipsit dialogul şi schimbul de experienţe care arată acţiunea Celui Înviat în viaţa cotidiană şi în diferite medii.
Întâlnirea a căpătat semnificaţie şi prin faptul că a avut loc într-o ţară considerată, din mai multe motive, punte între Orient şi Occident.