Impresionaţi de competenţa cu care "le explica Scripturile", ucenicii din Emaus îl roagă pe Isus: "Rămâi cu noi, Doamne, căci se face seară şi ziua e pe sfârşite" (Lc 24,29). Acceptând invitaţia, Isus reeditează Cina de Taină, după care se face nevăzut. Plini de bucuria recunoaşterii, ucenicii se întorc imediat la Ierusalim, unde împărtăşesc, împreună cu cei unsprezece (apostoli), realitatea Învierii lui Isus şi cum "l-au recunoscut la frângerea pâinii" (Lc 24,35).
Sfintele Scripturi, Învierea şi Euharistia sunt trei realităţi fundamentale ale vieţii creştine, reductibile la una: Euharistia.
Invitaţia ucenicilor, devenită Euharistie, rămâne realitatea permanentă pentru poporul noii alianţe, confirmată de Isus, înainte de înălţarea sa la cer: "Iată, eu sunt cu voi pentru totdeauna, până la sfârşitul istoriei" (Mt 28,20).
Clarviziunea marelui papă Ioan Paul al II-lea, dovedită pe parcursul îndelungatului său pontificat şi a activităţii sale prodigioase, devine "cânt de lebădă" în "Ecclesia de Eucharistia" şi în proclamarea Anului Euharistic. Cu siguranţă, genialul papă vedea strânsa legătură între opera de reevanghelizare şi Euharistie, căci, atât una cât şi cealaltă, este acelaşi Cuvânt Întrupat: cale, adevăr şi viaţă.
Magisteriul, în ansamblul său, împreună cu toţi cei care "au urechi de auzit şi ochi de văzut", sunt chemaţi să se implice, curajos şi statornic, în a-l face cunoscut cum se cuvine, lumii întregi, pe adevăratul Dumnezeu, unic în fiinţă şi întreit în persoane, ca şi pe Cel Întrupat "pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire".
Sub ocrotirea şi îndrumarea permanentă a Maicii Preacurate spre Isus-Euharistie, fiii oamenilor vor avea lumina vieţii şi pacea adevărată.
