Interviu cu PS Petru Gherghel
O adevărată dezbatere colegială
Preasfinţite, aţi participat la Vatican la lucrările Celei de-a XI-a Adunări Generale a Sinodului Episcopilor (2-23 octombrie). Celebrarea acestui sinod corespunde cu cea de-a 40-a aniversare a instituţiei sinodului. Ce înseamnă în Biserică un sinod? Care-i rolul acestuia?
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 octombrie, în prezenţa Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, s-a desfăşurat o sesiune specială dedicată împlinirii a 40 de ani de la instituirea sinodului episcopilor prin documentul - motu proprio - al papei Paul al VI-lea "Apostolica solicitudine" din 15 septembrie 1965. În cadrul acestei sesiuni s-a scos în evidenţă importanţa unei astfel de decizii pentru Biserica întreagă şi s-a precizat că au avut loc 21 de sesiuni sinodale, remarcându-se cele 7 sinoade speciale ale episcopilor ce s-au ţinut în aceşti 40 de ani, cu rolul lor benefic pentru Biserica din toate continentele.
Sinodul, este un consiliu permanent al episcopilor pentru Biserica Universală, supus direct papei, care îl ajută în misiunea sa petrină. El este o instituţie bisericească ce reprezintă întregul episcopat catolic, iar, prin natura sa, este permanent. Votul pe care îl exprimă părinţii sinodali este unul consultativ.
Ştim că sinodul a fost convocat sub tema: "Euharistia, izvor şi culme a vieţii şi misiunii Bisericii". Ce a adus nou acest ultim sinod care a tratat tema Euharistiei?
Sinodul ne-a ajutat să dăm la o parte praful de pe nucleul central al credinţei noastre, care este sfânta Euharistie, şi ne va ajuta din plin să ştim că avem în noi şi cu noi pe însuşi Dumnezeu prezent în lume până la sfârşitul veacurilor. Într-o lume secularizată, care a lăsat şi lasă urme adânci şi dureroase şi în domeniul sacrului, era necesar un astfel de sinod, care să analizeze realitatea cea mai scumpă şi sensibilă a Bisericii: inima ei, izvorul şi culmea vieţii şi a misiunii Bisericii întregi. Dacă inima este controlată, îngrijită şi întărită, întregul trup este în bună funcţiune. Cred că aceasta este noutatea sinodului din acest an. Vom şti cu toţii că avem o inimă, că ea este vie, puternică şi dinamică şi că de ea va depinde întreaga noastră trăire creştină. Vom putea mai uşor să înţelegem că sine Dominico non possumus. Dominicum înseamnă Domnul înviat - fără Isus cel viu, Isus euharisticul, fără duminică, fără Euharistie şi fără izvorul întregii sfinţenii nu vom putea fi cu adevărat Biserică vie şi dinamică, nu vom putea trăi creştineşte, aşa cum declarau odinioară martirii din Abitene.
O noutate absolută a fost introducerea unei ore de dezbateri libere, în care şi-au făcut loc o mulţime de sugestii, întrebări şi experienţe cu referire la taina tainelor. O adevărată dezbatere colegială.
Vorbiţi-ne despre participanţi şi despre atmosfera de la sinod. Din România care au fost participanţii?
La sinod au participat 256 de părinţi sinodali din toate continentele şi din toate Bisericile din lume şi, ce este mai important, a fost de faţă ca participant unul dintre experţii trăirilor sinodale, papa Benedict al XVI-lea, care nu numai că a ascultat intervenţiile episcopilor prezenţi în aulă, ci a şi intervenit personal, ca un adevărat membru sinodal, capul colegiului episcopilor.
Atmosfera a fost de mare deschidere, bucurie şi trăire frăţească, însufleţită de un zel şi de un dinamism nou. Cei mai mulţi dintre părinţii sinodali erau pentru prima dată la un asemenea sinod: mai mult de jumătate. S-a scos în evidenţă că acest fapt este un semn de mare vitalitate şi de mare speranţă.
Exemplul Sfântului Părinte papa Ioan Paul al II-lea, care a fost invocat deseori şi cu mult respect în aulă, precum şi mărturia actualului papă Benedict al XVI-lea, "omul surpriză", care a aşezat în mijlocul tinerilor de la Köln şi al copiilor din Piaţa "Sfântul Petru" pe Isus euharisticul pentru adoraţie, ca o consecinţă a întregii cateheze şi a celorlaltor celebrări liturgice, au făcut din intervenţiile multor părinţi sinodali adevărate invitaţii la o nouă reconsiderare şi iubire a tainelor sfinte: sfânta Liturghie, Euharistia, Spovada şi adoraţia.
Situaţiile grele din regiunile unde se evidenţiază criza vocaţiilor şi numărul mic de preoţi au generat strigătul de ajutor şi de solidaritate din partea acelor părinţi sinodali cu lipsă de miniştri sacri către Bisericile bogate în vocaţii şi preoţi generoşi şi plini de credinţă.
Din România am fost prezenţi doi părinţi sinodali: mitropolitul Lucian Mureşan, arhiepiscop de Făgăraş şi Alba-Iulia, din oficiu, ca şi cap al unei Biserici sui iuris, adică al Bisericii Greco-Catolice, Unită cu Roma, şi subsemnatul, cu delegaţie din partea Conferinţei Episcopale Române. Atât Înaltul mitropolit Lucian cât şi eu am făcut să se audă, să fie cunoscut rolul tainei euharistice în perioada grea a dictaturii, care, în clandestinitate, în închisori sau în libertate limitată şi sever controlată, a fost izvorul unic al curajului, al unităţii şi al speranţei. Creştinii din România, de ambele rituri, au ştiut să preţuiască mult acest august sacrament şi ştiu şi astăzi să stea cât mai aproape de pâinea vieţii, participând cu bucurie şi entuziasm, respect şi veneraţie la celebrarea sfintei Liturghii, a adoraţiei sfinte şi a duminicii.
Care au fost cele mai importante propuneri care s-au făcut în acest sinod?
Cele mai importante propuneri se referă la aprofundarea şi cunoaşterea caracterului sacrifical şi convivial al Euharistiei, la cateheza mistagogică legată de taina sfintei Liturghii, la redescoperirea adoraţiei euharistice ca mijloc de trăire în atmosferă şi tăcere sacră a prezenţei divine, precum şi a vieţii spirituale, ce decurge din ea, la continuarea transmiterii mesajului celebrat în viaţa de toate zilele, sacralizând astfel momentele pelerinajului pământesc.
Ştim că au participat ca invitate şi 12 delegaţii, reprezentanţi ai altor Biserici şi comunităţi ecleziale. Care a fost rolul lor şi cum au privit sinodul, ţinând cont, de exemplu, că Bisericile protestante nu au sacramentul Euharistiei?
Toţi invitaţii Bisericilor creştine şi ai comunităţilor ecleziale au participat cu multă bucurie la acest eveniment şi au admirat caracterul colegial al discuţiilor sinodale manifestându-se impresionaţi de interesul sfânt al Bisericii Catolice şi al celor prezenţi faţă de taina euharistică. În intervenţiile lor au arătat nu numai bucuria că au putut lua parte la sinod, ci şi speranţa că această taină, pâinea vieţii, misterul prezenţei lui Cristos în Biserică şi în lume, va constitui încet-încet nucleul central al comuniunii desăvârşite.
Admiraţia celor din Biserica Ortodoxă a fost reliefată de reprezentantul patriarhului de Constantinopol, Bartolomeu I, mitropolitul de Pergam, ES Ioannis Zizioulas, un adevărat teolog, care a ţinut să precizeze marea satisfacţie că Biserica Catolică ştie să se exprime şi în mod sinodal în problemele fundamentale ale vieţii şi tainelor creştine şi că preţuieşte aşa de mult sfânta Euharistie. "Este păcat, a spus în final mitropolitul Ioannis, că avem aceleaşi convingeri cu privire la importanţa Euharistiei, fără să trăim şi să ne împărtăşim la aceeaşi masă". Asta înseamnă că există de fapt recunoaşterea unei trăiri comune a realităţii euharistice şi o speranţă întemeiată de realizare a unităţii Bisericilor, atât de mult dorită de Cristos.
Cei din Comunităţile Luterane şi Anglicane au luat cuvântul şi au exprimat şi ei bucuria că au fost invitaţi şi au putut participa la acest sinod, prezentând nu atât doctrina comunităţilor lor ecleziale în prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie, despre care vorbesc şi ei, cât mai ales urmările celebrării Cinei Domnului: beneficiul unei vieţi noi în Cristos şi frăţietatea euharistică ce decurge din celebrarea aceluiaşi mister. Celebrarea Cinei Domnului trebuie să ne apropie şi să ne unească, păstrând fiecare convingerile şi apartenenţa la Biserica proprie.
Într-una dintre zile aţi avut o intervenţie în cadrul sinodului. Care au fost principalele propuneri pe care le-aţi făcut?
Intervenţia mea în aula sinodală a cuprins o introducere biblică şi teologică, o prezentare a trăirii euharistice în momentele grele a perioadei dictatoriale, ca singurul izvor de curaj şi speranţă, şi în final două propuneri pentru a face şi mai vie credinţa şi veneraţia noastră, precum şi iubirea pentru taina euharistică: prima, să fie numită nu numai sfânta Misă, ci şi Marea şi dumnezeiasca Liturghie, iar, a doua, tabernacolul să fie centrul oricărei biserici, aşezat cât mai aproape de altarul de jertfă, nu ascuns într-un colţ. Biserica este şi trebuie să rămână loc sacru pentru celebrarea sfintei Liturghii, pentru păstrarea tainei sfinte şi pentru rugăciunea de adoraţie.
Credeţi că vor urma schimbări în celebrarea Liturghiei sau în celelalte aspecte legate de Euharistie?
Sinodul nu va aduce modificări şi nici schimbări radicale, ci doar accentuări ale aceleiaşi credinţe, precizări şi norme noi cu privire la celebrările sacramentale, un apel reînnoit la practica adoraţiei şi insistente chemări la descoperirea lui Cristos în mijlocul nostru.
Sinodul a adresat un mesaj către toţi fiii Bisericii şi către toţi oamenii de bunăvoinţă, o adevărată chemare la curaj şi speranţă. Cu siguranţă, cititorii vor fi informaţi cu privire la acest mesaj.
A consemnat pr. Cornel Cadar
