Timp de două zile, vineri şi sâmbătă, 14 şi 15 octombrie, catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iaşi a fost gazda a două celebrări cu un caracter special, legate de Ordinul Ospitalier "Sfântul Lazăr" din Ierusalim. În cadrul ceremoniei religioase au avut loc iniţierea postulanţilor, admiterea în ordin prin învestitură, avansarea în cadrul ordinului şi acordarea medaliilor de merit.

Vineri seara a avut loc o oră de priveghere. Au fost prezenţi membri ai ordinului din mai multe ţări ale Europei precum şi cei opt candidaţi care aveau să devină cavaleri ai ordinului în cursul zilei de sâmbătă.

Rugăciunea a fost condusă de pr. Carol Herdo, spiritual al Prioratului din Germania. Au mai participat: pr. Iosif Dorcu, parohul catedralei, pr. Isidor Mocanu, penitentiarius magnus, pr. Egidiu Condac, directorul asociaţiei Caritas, pr. Ferenc Agoston de la Satu-Mare, pr. Lucian Farcaş şi pr. Paul Chelaru. De menţionat prezenţa în prezbiter a Alteţei sale regale prinţul Charles Phillipe d'Orleans, duce de Anjou, mare maestru al ordinului, şi a lui Axel Mittelstadt, mare prior pentru România.

Discursurile, lecturile şi rugăciunile s-au ţinut, alternativ, în patru limbi: română, engleză, franceză şi germană. Trei tineri studenţi au purtat în faţa altarului însemnele ordinului: steagul, crucea şi sabia.

Celebrarea s-a încheiat cu o procesiune solemnă spre palatul episcopal.

În ziua de sâmbătă ceremonia investirii a început la ora 15.00. Catedrala, împodobită sărbătoreşte, cu steaguri şi însemne specifice ordinului, plină de flori, arăta ca la mari sărbători. Celebrarea a fost prezidată de Mons. Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi a cuprins: liturgia cuvântului, în care s-a citit fragmentul evanghelic despre învierea lui Lazăr, şi ritualul investirii, în care opt noi candidaţi au îmbrăcat mantia solemnă a ordinului. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de părintele salezian Karl Oerder, care i-a încurajat pe noii membri. Dintre elementele mai semnificative ale învestiturii sunt de menţionat: promisiunea solemnă a candidaţilor de a sluji cu fidelitate regulilor ordinului, înmânarea mantiei şi a crucii.

La sfârşit, episcopul a avut un cuvânt de felicitare pentru ordin şi pentru noii membri şi a transmis un cuvânt de salut din partea episcopului Petru Gherghel. Cu această ocazie, a fost învestit ca preot spiritual, pentru grupul de membri din Moldova, pr. Egidiu Condac.

Pr. Iosif Dorcu

* * *

Ordinul Ospitalier "Sfântul Lazăr" din Ierusalim reprezintă o asociaţie creştin-ecumenică, în care membrii (bărbaţi şi femei) catolici, ortodocşi şi evanghelici au drepturi egale şi se ocupă de îngrijirea bolnavilor de lepră şi sida, de copiii străzii etc. Condiţia pentru a fi membru este de a fi creştin practicant în propria Biserică. La Conciliul din Lion (583) s-a stabilit că leproşii nu mai au voie să circule liberi prin oraşe şi că trebuie să fie încadraţi în comunităţi închise. Leproşii din Ierusalim au format o comunitate condusă de un bolnav de lepră (maestru), iar membrii se îngrijeau reciproc, depunând deja nişte jurăminte simple. În comunitatea respectivă se pot întrezări începuturile ordinului (întemeiat aproximativ între 1120 şi 1142) al cărui patron a fost ales sfântul Lazăr. Din anul 1151 au fost admise şi persoane sănătoase doar ca îngrijitori sau persoane de legătură cu exteriorul. Abia în 1253 li s-a permis să aleagă o persoană sănătoasă ca maestru al ordinului făcând ca tot mai mulţi cavaleri sănătoşi să poată intra în această comunitate. Într-un document al papei Urban al IV-lea din anul 1262 se găseşte, pentru prima dată, termenul "ordo militiae" (ordin militar). Cavalerul militar nu se mai afla acum numai în slujba bolnavilor, dar purta, pe lângă cruce, şi sabia luptând pentru cauza creştină. Astfel, cavalerii lazariţi au participat la bătălia decisivă de la Akko (Acre) din 1291, unde musulmanii au fost învingători şi, prin aceasta, soarta cruciadelor a fost pecetluită. În secolele următoare ordinul a renăscut.